Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Czeslaw Milosz – Întoarcerea spre sine de Stan Velea


Sâmbătă, 14 aug. a.c., s-a stins din viaţă la Cracovia Czeslaw Milosz, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1980. Venit pe lume într-o localitate din Lituania, Szetejnie, la 30 iunie 1911, a început să publice de timpuriu în periodicele vremii, debutând editorial în 1933 cu placheta Poem despre timpul încremenit. Activitatea literară şi publicistică i-a fost răsplătită în 1934 cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Vilnius. Anii ocupaţiei germane îi petrece la Varşovia, investind eforturi notabile în iniţiative cultural-conspirative şi în munca de creaţie. Culegerile Trei ierni (1936) şi Salvarea (1945) adună, aşadar, poeziile concepute în prima vârstă literară.

Antinomiile poeticii catastrofiste: pendularea între idealul Arcadiei şi presentimentul apocalipsei civilizaţiei, afirmarea vieţii şi fascinaţia naturii, lipsa de durabilitate a tuturor surselor bucuriei şi criza valorilor culturale etc., toate evidente încă din colaborările la lunarul cu orientare de stânga "Zgary", se interferează armonios sau dimpotrivă cu tema şi complexul culpabilităţii morale ce naşte, paradoxal, atitudinea eroic-stoică, valabilă în ordinea abstractă.

În comparaţie cu poeziile de început, în versurile din Trei ierni şi Salvarea, este lesne vizibil un progres spre prozodia economicoasă, clasicizantă, în care predomină imagistica, în detrimentul metaforei, guvernată de contextul naturii cosmice, monumentale. Stilul alunecă pe nesimţite spre oralitate, obiectivarea trăirii lirice îmbinându-se cu reflexivitatea pronunţată şi distanţarea ironică, purificată de sonorităţile patetice, sporind astfel densitatea comunicării în registrele ideaţiei.

Intrarea în diplomaţie, la sfârşitul anului 1945, deschide perspective deosebit de profitabile pentru fizionomia artistică a marelui clasic. Consilier cultural la ambasada polonă mai întâi în SUA, la New York şi Washington, apoi la Paris, Milosz urmăreşte cu pasiune profesională disputele teoretice privind orientările înnoitoare ale actului de creaţie, care vor conduce la înlocuirea concepţiei obiectiviste a mimesis-ului aristotelic cu relativizarea sans rivages pe toate treptele procesului de formalizare. Este modul de viaţă, consacrat preocupărilor preferate, care se va prelungi şi după 1951, când renunţă la îndatoririle diplomatice şi rămâne, la început, în Franţa, pentru ca în 1960, să se stabilească în America, unde funcţionează ca profesor de literaturi slave la Universitatea californiană din Berkeley.

Poeziile, prozele, eseurile şi, până la un punct, traducerile apărute în primul deceniu petrecut la Paris, când se întreţinea numai din scris, explicitează cu prisosinţă în varii modalităţi de expresie opţiunea scriitorului pentru lumea liberă. Versurile din volumul Lumina zilei şi eseurile din Spiritul captiv, amândouă tipărite în 1953, sunt concludente. Moralist, în primul rând, Milosz întreprinde în cel dintâi, pe direcţii tematice bătătorite şi mai înainte, o analiză de profunzime a situaţiei intelectualului din Polonia postbelică, în care predomină tentele sarcastic-ironice nu o dată cu adresă implicit autocritică (Copilul Europei, de exemplu). Poemele Tratat moral şi Toast conţin accente ascuţit batjocoritoare ce vizează ineficienţa poeziei care "n-a salvat popoare şi indivizi". Ecouri ale aceleiaşi problematici, pe alte paliere ale ideaţiei, vor răzbate şi în romanele scrise în acest răstimp. Cucerirea puterii (1953), o imagine deloc idilică a transformărilor survenite în Polonia primilor ani de după război, distinsă cu Prix Littéraire Européen, şi Valea Issei (1955), o revenire cu puternice implicaţii emoţionale la locurile şi oamenii apropiaţi din anii copilăriei. Autoscopia propriei biografii intelectuale va persista mai multă vreme în preocupările scriitorului, constituind motivele precumpănitoare din eseurile adunate în volumul Europa natală (1958). Prezenţa frecventă şi fecundă, aşadar, în atitudini şi opinii subtil provocatoare în ambianţa intelectuală a timpului, îi va extinde considerabil reputaţia încă din această perioadă printre personalităţile de mare adâncime şi complexitate nu numai din Apusul bătrânului continent.

Nevoia permanentă de a-şi cunoaşte mărcile eului artistic, irepetabil şi autonom, de a le defini şi verifica prin raportarea tipologică la fizionomiile altor confraţi, lămureşte, în parte, prezenţa în proporţii variabile a inserţiilor autobiografice în toate despărţiturile operei. "Rădăcinile mele sunt acolo, în Răsărit, şi asta e sigur. Dacă mi-e greu şi neplăcut să explic cine sunt, trebuie totuşi să încerc" � declara ritos Milosz într-un eseu. Şi va proceda în consecinţă, tinzând să distingă între însemnele ţării de baştină, prelungite în factura şi disponibilităţile talentului, pe de o parte, şi specificitatea altor zone de cultură, în care i-a fost dat să trăiască, pe de alta. Dozate funcţional în tot ce a scris, asemenea opoziţii nu o dată dramatice îşi subsumează în unele cărţi întreaga problematică. Precum în volumul de eseuri Europa natală sau, din zestrea literară, în proza de mai mare întindere Valea Issei.

Procedeul modern al scrierii din memorie îi asigură autorului o libertate fără nici un fel de oprelişti în dezvoltarea făgaşelor narative. De un real folos se dovedeşte şi polifonia naraţiei convergente care face posibilă prezentarea aceleiaşi materii epice din perspective deosebite, afirmând relativitatea fiecărei viziuni în parte şi solicitând astfel indirect participarea lectorului în considerarea evenimentelor.

Nu altfel stau lucrurile şi în cazul celorlalţi invarianţi ai prozei româneşti de tradiţie: personaje, spaţiu şi timp. Perforaţi în permanenţă de modalităţile de înfăţişare, îşi pierd cu totul imuabilitatea şi semnificaţiile univoce dinainte, reducându-şi finalitatea la sugerarea unor posibilităţi niciodată de ultimă instanţă, care acum pot fi şi trebuie contrazise; între ele, în carte, şi de alte argumente din afara operei. Acum, sunt utilizaţi corespunzător, deformaţi adică pînă la neverosimil, pentru ca, alături de celelalte mijloace artizanale şi de concepţie, să evidenţieze aceleaşi valenţe înnoitoare ale scrierii.

Strămutarea în Lumea Nouă atestă deci continuarea eforturilor pe mai vechile direcţii de activitate gravitând în jurul literaturii, în realitate, modificându-se notabil doar accentele cantitative şi treapta de maturizare. Un loc însemnat îl va ocupa în etapa "americană" truda poetică. Volumele de versuri, publicate la intervale relativ scurte, precum Regele Popiel şi alte poezii (1962), Gucio cel fermecat (1965), Poezii (1967), Oraşul fără nume (1969), Unde răsare soarele şi unde apune (1974) sau Imn despre Perla (1982) concretizează momente de referinţă, preferenţiale, în devenirea lirică. îmbogăţirea şi decantarea mijloacelor de expresie în retrospectiva experienţelor de atelier sunt însoţite de un spor de profunditate şi insistenţă asupra unor întrebări şi răspunsuri articulate într-o arie sensibil lărgită şi diversificată. Din necesităţi în primul rând didactice, acceptarea funcţiei de profesor de literaturi slave la Universitatea din Berkeley a însemnat şi schimbarea ritmului şi a preferinţelor de lucru. Exegezele istorico-litierare şi comparatiste se instalează deci printre ocupaţiile fundamentale în existenţa lui Milosz. Strădaniile în acest sens vor rodi benefic mai întâi în volumul Obligaţii particulare (1972), apoi în }inutul Ulro (1977). Cursurile universitare vor fi încununate de The History of Polish Literature (1969) şi Mărturia poeziei (1983). în paralel, transpunerile din alte literaturi au constituit o preocupare de căpetenie pe tot parcursul vieţii. Fără îndoială, de cele mai multe ori, operele tălmăcite consunau în timp, orientare literară şi structură cu propriile scrieri. A tradus din şi în limbile franceză, engleză şi polonă, cel mai adesea îndreptându-şi atenţia spre scriitorii de prima mărime din patrimoniul universal, pentru care a primit în 1973 Premiul Pen-Club-ului din Polonia.

Reliefurile mirifice, cu drept cuvânt inconfundabile, ale culegerilor de versuri şi proză, eseurile placate pe probleme la ordinea zilei, lucrările de critică şi istorie literară şi numeroasele opere traduse reprezintă, în concluzie valori indubitabile aparţinând culturii umanităţii, care susţin convingător hotărârea juriului Academiei Suedeze de a-i conferi autorului Premiul Nobel pentru Literatură, pe anul 1980.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara