Czeslaw Dzwigaj s-a născut la 18 iunie 1950 în localitatea Nowy Wioenicz din sudul Poloniei. A studiat la Academia de Arte Plastice de la Cracovia, în clasa profesorului Antoni Hajdecki, unde actualmente funcționează ca șef al Catedrei de Sculptură și ca profesor asociat la numeroase universități europene. Este șeful Catedrei de Artă la Universitatea Catolică din Ruzomberk din Slovacia și conferențiar la Universitatea Papală din Cracovia. Este autor a zeci de monumente răspândite pe mai toate continentele și pe întreg teritoriul Poloniei; cca 50 din ele închinate Pontifului de fericită amintire, Sfântul Ioan Paul al II-lea. Artistul este și autorul a trei volume de poezie și numeroase articole de artă. A realizat peste 600 de medalii. După anii ’80, Czeslaw Dzwigaj a început o colaborare foarte strânsă și extrem de rodnică cu Biserica Catolică poloneză de la care a primit numeroase comenzi, angajându-se, printer altele, în realizarea în bronz a ușilor Catedralei din Tarnów și a altor obiecte sacrale; la fel la Glogów, Szczecin, Zielona-Góra etc. A turnat pentru diferite catedrale, în bronz, peste 50 de porți (uși).
Cu vână și vocație de poet adevărat, Czeslaw Dzwigaj s-a implicat în promovarea marilor barzi ai liricii poloneze și ale căror oseminte au fost strămutate de la Paris în Catedrala de la Wawel, în secolul al XIX-lea și al XX-lea, în așa-zisa Criptă a Barzilor Naționali, el contribuind cu basorelieful închinat marelui poet, Cyprian Kamil Norwid, opera fiind dezvelită cu deosebit fast în această importantă necropolă a Poloniei în 1993.


Întrebări

cum este acolo
unde noi n-am fost
cum sună muzica
neascultată niciodată

cum este acolo
unde ne îndreptăm neîncetat
oare verdeața verdeață-i
și tăcerea-i tăcere

florile se ofilesc la fel
ca slovele pe buzele noastre
iar gândurile spuse
se transformă în griji

melancolia-i melancolie
sensul, rațiunea demersului nu e
ca aici
în veșnicul prezent

nu-mi spune așadar
că trecutu-i speranța
pentru un viitor mai bun
și că mâine deja a fost

cum e acolo
unde noi nu suntem
dar în curând fi-vom
probabil oricum...


Orator

al străzii predicator
împroșcat cu noroiul
blestemelor

batjocorit de privirile
trecătorilor
ce-l înconjoară

îmbrăcat cu un costum
ponosit
împrăfoșat

cruciadă în contra omenirii
întregi
și-a lui


Voia Ta

stâlpul vertical
împăcarea
pământului cu cerul înseamnă
grinda
fraternitatea oamenilor

de partea cui ești
sărutând pe furiș
în pronaus
fereastra transcendenței
tălpile pline de vine
ale durerii disperate
și ale speranței
care te înalță

un gest gol
de împăcare
ori grația că
ai înțeles
credința


Artă

lucrurile frumoase în noi înfloresc
dintre deschiderea de dimineață a pleoapelor
și întunericul trecerii în neființă
prin agonia senilă a întunericului

urechilor pustii li se spune
despre operele încețoșate ale amurgului
folosind cuvinte simple învățate
despre efemer și ce-i în jurul nostru

ne învață să răbdăm și să medităm
așteptănd să ne schimbăm locul
unde în mod natural vom respira
abandonând tranșeele inexplicabile