La 45 de ani de la misterioasa moarte a actriţei, mitul Marilyn Monroe fascinează încă. Zâmbetul ei a rămas peste timp etalon al frumuseţii feminine, internetul este plin de articole care nu obosesc să îi celebreaze personalitatea, filmele în care a jucat se vând bine şi în format dvd, înregistrările sale muzicale, reimprimate, fac bucuria nostalgicilor şi nu numai a lor. Industria publicitară continuă să tragă serioase profituri de pe urma chipului ei, iar vedete ale show-biz-ului de azi se străduiesc să îi imite coafura, zâmbetul şi gesturile. Fantasmă a bărbaţilor de pe tot globul, Marilyn Monroe a fost, cu siguranţă, cea mai celebră şi cea mai invidiată femeie a secolului XX. A avut tot ce i-ar putea cere o femeie peştişorului fermecat: frumuseţe dincolo de timp şi de mode, glorie şi strălucire, bani, amanţi şi soţi celebri. Cu toate acestea, în dimineaţa zilei de 5 august, 1962, trupul gol, lipsit de viaţă, al actriţei a fost găsit întins de-a latul patului din casa sa aflată în Brentwood, Fifth Helena Drive, 12305. Sinucidere sau crimă? Nici până astăzi nu se poate răspunde cu precizie la această întrebare, devenită încă una dintre enigmele nedezlegate ale secolului abia încheiat.
"New York, aprilie 1955. Scriitorul Truman Capote ia parte, împreună cu Marilyn Monroe, la o înmormântare". Am citat, nu întâmplător, primele cuvinte ale romanului Marilyn pe divan (în original, Marilyn, dernieres scéances) de Michel Schneider. Dincolo de eventualele similitudini între modurile de viaţă şi destinele celor două vedete ale vieţii culturale şi mondene americane din anii '50, această aducere în acelaşi plan a lui Truman Capote şi a Marilynei Monroe mai are o semnificaţie, deloc de neglijat, în cazul cărţii lui Michel Schneider. Marilyn pe divan este un roman despre sfârşitul tragic al divei, scris în maniera lui Truman Capote. Modelul de roman non fictiv impus de Truman Capote odată cu publicarea faimosului Cu sânge rece, a stat, cu siguranţă, la baza acestei cărţi fascinante. Chiar în debutul romanului său, Michel Schneider face o precizare esenţială: "Contrar avertismentului desuet din filmele de pe vremuri, cartea se inspiră din fapte reale, iar personajele apar cu numele lor adevărate, cu excepţia cazurilor în care a fost necesar să fie respectată viaţa privată a unor persoane care mai trăiesc. Locurile sunt exacte, datele verificate. Citatele - extrase din poveşti, note, scrisori, articole, dialoguri, cărţi, filme etc. - sunt chiar cuvintele persoanelor în cauză". Atunci, de ce a dorit autorul să precizeze că această carte este un roman? Pentru că, pornind de la aceste personaje şi fapte reale, de la replicile strict autentice consemnate într-un fel sau altul (în jurnale, corespondenţă, înregistrări audio, filme etc), Michel Schneider, îşi dă frâu liber imaginaţiei, se pune în pielea şi, mai ales, în mintea personajelor sale, imaginează psihologii, pune în lumină comportamente, întredeschide uşi ce par să ducă spre camerele secrete ale sufletului. Nu în ultimul rând, îşi ordonează materia din perspectiva propriei sale experienţe de psihanalist.
Din capul locului trebuie spus că cei care, la capătul lecturii acestei cărţi, aşteaptă un răspuns ferm la întrebarea "Marilyn Monroe s-a sinucis sau a fost ucisă?" vor fi dezamăgiţi. Citind cartea se poate spune cu certitudine că actriţa a fost ucisă, dar este imposibil de precizat ce anume din viaţa ei a dus la acest tragic deznodământ: interferenţa riscantă a existenţei sale cu lumea politicului sau a mafiei, reţelele de psihanaliză, propria-i fragilitate sufletească, combinaţia de alcool şi medicamente, devenită caracteristică a modului ei de viaţă, depresiile cauzate de stres şi de absenţa afectivităţii. Marilyn a purtat toată viaţa traumele micuţei Norma Jeane Baker. Lipsită de prezenţa protectoare a tatălui, cu o mamă cvasi-nebună, abuzată sexual încă din copilărie, Marilyn a resimiţit din plin lipsa încrederii în sine şi în cei din jur, de unde marea ei instabilitate emoţională, refugiul în alcool, medicamente şi relaţii sexuale întâmplătoare. În Marilyn au coabitat în permanenţă strălucirea vedetei şi traumele micuţei Norma Jeane, starul mondial, amanta preşedintelui Statelor Unite ale Americii (însuşi charismaticul John F. Kennedy) şi femeia debusolată, oricând dispusă să se ofere instalatorului sau vreunui şofer de taxi căruia pentru câteva ore i-a pus Dumnezeu mâna în cap. Ca în multe situaţii de acest gen, Marilyn masca teama de bărbaţi prin nevoia de seducţie. Neîncrederea în sine, frica de ea însăşi o aruncau, frecvent, în situaţii greu de imaginat, spre şocul psihanalistului ei: "În privinţa atitudinii privitoare la bărbaţi, Greenson era îngrozit de gustul pronunţat pentru întâlnirile întâmplătoare. Într-o zi, actriţa i-a povestit că se culcase cu unul dintre muncitorii care făceau reparaţii interioare la apartamentul ei. Un inspector de la Parchetul Districtual din Los Angeles i-a raportat că dăduse de Marilyn făcând dragoste cu un bărbat în penumbra culoarului unui cinematograf. Într-o dare de seamă pregătită pentru Anna Freud, psihanalistul releva "teama de bărbaţi, mascată de nevoia de seducţie care o face să se dăruie literalmente primului sau ultimului venit". Marilyn îşi trăieşte ultimele luni de viaţă într-o perfectă stare de schizofrenie. Dependentă de alcool şi medicamente este complet ruptă de realitate, condiţia sa psihică se modifică dintr-o clipă în alta, exuberanţa alternează cu disperarea, râsul se transformă în plâns, planurile optimiste îi sunt sabotate de propriile-i depresii. Instabilitatea sa emoţională devine un coşmar pentru cei din jur. Este concediată de pe platoul de filmare pentru exasperanta ei lipsă de punctualitate. Prietenii adevăraţi sunt tot mai puţini, iar lipsa de afectivitate îi sporeşte debusolarea. Ceea ce încearcă doctorul Ralph Greenson, psihanalistul ei, este, în ultimă instanţă, soluţia de bun-simţ: terapia prin iubire. Îi oferă lui Marilyn întreaga căldură a propriului său cămin. Împreună cu soţia şi fiica sa o transformă pe Marilyn într-o membră a familiei sale (o invită la masă şi cu ocazia diverselor sărbători, îi oferă mici cadouri, altfel spus, îi oferă un cadrul familial şi afecţiunea de care aceasta a fost lipsită în copilărie). Până la un punct tratamentul pare să dea rezultate, dar, în mod surprinzător, finalul este cel din noaptea de 4 spre 5 august, 1962.
Pe urmele lui Truman Capote, Michel Schneider scrie un roman non-fictiv alcătuit din flash-back-uri şi focalizări care permit revelarea subiectului din diferite unghiuri. Privită din perspectiva aceastei tehnici cinematografice, viaţa lui Marilyn seamănă cu foile unei cepe care sunt decojite rând pe rând. Fiecare foaie oferă cititorului o mică revelaţie, un unghi nou menit parcă să dea sens existenţei lipsite de orizont a actriţei. Cu fiecare episod narat, ai sentimentul că înţelegi mai bine abisurile sufletului lui Marilyn, că ea nu este definitiv pierdută şi că salvarea este încă posibilă. Din păcate după ce ultimă foaie este înlăturată ceea ce rămâne este vidul, neputinţa de a pricepe ceea ce s-a întâmplat cu adevărat.
Căutând, din perspectivă psihanalitică, motivele morţii lui Marilyn Monroe, Michel Schneider (şi, înaintea lui, Ralph Greenson) a descoperit sufletul tulburat, chircit de spaimă al unei fetiţe, Norma Jeane Baker, care s-a trezit singură în jungla vieţii. O fetiţă care a visat doar la căldura protectoare a unui cămin, dar pentru care viaţa a însemnat o goană dementă, presărată din belşug cu sex, alcool şi blitz-uri ale aparatelor de fotografiat. Dincolo de strălucire, de zâmbetul intrat în istoria secolului XX, de celebritatea sa la scară planetară, Marilyn Monroe a purtat toată viaţa în suflet povara inocenţei pierdute, angoasele şi nefricirea micuţei Norma Jeane Baker. Vulnerabilitatea şi frustrările acestui copil lipsit de dragostea şi protecţia părinţilor au împins starul hollywoodian la autodistrugere. Revolta şi dispreţul de sine ale micuţei abuzate o determină pe celebra Marilyn Monroe să îi accepte în patul ei pe toţi bărbaţii întâlniţi în drum care îşi exprimau dorinţa de a o avea. Norma Jeane Baker este, în ultimă instanţă, cea care a omorât-o pe Marilyn Monroe în noaptea de 4 spre 5 august, 1962. Din prea multă silă şi oboseală.
De multă vreme nu am citit o carte atât de pasionantă precum Marilyn pe divan de Michel Schneider. Un roman scris cu sensibilitate şi dragoste, o lecţie de viaţă mereu utilă. În ultimii 60 de ani, aproape orice bărbat de pe Terra a visat la trupul lui Marilyn Monroe. Niciunul însă nu s-a gândit vreo clipă la sufletul Normei Jeane Baker. Sau, poate, s-a gândit doar atunci când a fost prea târziu.