Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Cutia neagră a comunismului de Marius Chivu


Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici şi Ioan Stanomir nu se află, după cum se ştie, la prima carte despre comunism scrisă la patru mâni. în căutarea comunismului pierdut (Paralela 45, 2002), volumul compozit eseistico-memorialistic, a surprins nu atât prin ineditul formulei, dar, mai ales, prin rezultatul unui demers aşteptat, practic, de toată lumea. Tinerii, a căror adolescenţă coincisese cu ultimii ani ai Epocii de aur, îşi aminteau, în scris, despre comunism, abordând eseistic teme, motive, cutume, personalităţi, literatură ş.a.



lume dispărută este continuarea ultimei secvenţe din volumul anterior, şi anume cea care recupera liber, memorialistic, non-ficţional dar în viziuni personale atmosfera acelei perioade. Cartea se prezintă, încă de la început, ca un bestiar eterogen de obiecte şi elemente specifice, definitorii pentru sistemul opresiv-totalitar. Un fel de cutie neagră a memoriei în care s-au strâns de-a valma lucruri care, pentru cei care n-au trăit comunismul, cu greu pot sta laolaltă într-o scriere cu pretenţia de reconstituire, fie ea şi una cât se poate de subiectivă. în realitate, o coerenţă uimitoare uneşte cele mai variate liste şi inventare, căci sistemul însuşi avea grijă ca nimic din ceea ce era omeneşte să nu scape perversului ochi vigilent al omniprezentei Securităţi î personajul principal în acest aliena(n)t buildungsroman. Patru autori, patru viziuni, stiluri şi perspective, acelaşi timp vitreg şi apăsător, acelaşi univers monitorizat, aceeaşi viaţă înseriată. Nimic nu iese din tipic. Alimentaţia umilitor de redusă şi de nehrănitoare, gama săracă de băuturi şi de dulciuri: eugenii, prăjituri, sucuri, gumă de mestecat; animalicele cozi, profesorii prostiţi şi ideologizaţi parcă în afara oricărei conştiinţe, obligatoriile uniforme dotate cu număr matricol, practica agricolă hei-rupistă, pionieratul ce relua la nivel puber practicile şi ierarhiile sistemului politic de partid, UTC î ismul, suprarealistele emisiuni TV de numai două ore şi acelea de îndobitocită proslăvire a regimului şi a familiei conducătoare, aniversările şi defilările megalomanice, Europa Liberă ca alternativă la mass-media totalmente controlată politic, revistele Pif înlocuind în zona publicaţiilor de divertisment pentru tineri sinistrele Cutezătorii şi Luminiţa, jocurile primitive ale copiilor în faţa blocului, retragerea în cărţile de aventuri şi în zonele vechiului Bucureşti ameninţate cu demolarea, obsesia Occidentului esenţializată până şi în invidia televiziunii bulgare ş.a.m.d.

Recurenţa temelor conferă autenticitate (dacă mai era nevoie) mărturiilor celor patru voluntari pentru acest supliciu al memoriei, dar, mai ales, un dramatism conturat in crescendo pe măsură ce fiecare îşi deconspiră micile traume. Cu toţii sunt nişte supravieţuitori marcaţi pe viaţă, psihic şi sufleteşte, în urma acestei diabolice experienţe care le-a refuzat nu doar fundamentalul drept la diferenţă - sistemul comunist folosea oamenii în scop energetic, precum generatorul din Matrix -, dar la o viaţă situată măcar la limita minimei decenţe. Oamenii mâncau puţin şi prost, munceau tot mai mult pentru o piaţă de desfacere tot mai săracă, de la un punct încolo aproape inexistentă, infuzau permanent gazul nociv al ideologiei răspândit de mass-media, viaţa socială era drastic limitată datorită constrângerilor de tot felul. Iar copiii se năşteau şi creşteau în acest mediu.

Dintre cele patru voci, cea a lui Paul Cernat pare cea mai furioasă tocmai pentru că în poetica evaziunii absolute se poate ghici cel mai amar dispreţ faţă de uniformizarea socială şi psihologică. Paul Cernat creează practic un personaj îcuminteî care îşi plimbă prin societate o identitate convenţională, în vreme ce gândurile şi acţiunile sale sunt profund subversive. Supravegherea Securităţii, devenită laitmotiv al vieţii de zi cu zi, creează mutaţii comportamentale. Motto-ul din Paraziţii se potriveşte perfect: îViaţa e un meci la categoria grea / Cea mai bună lovitură rămâne eschiva.î De fiecare dată când cutuma politică îi cere conformare cu practicile trasate de subansamblele sistemului, Paul Cernat mimează interesul şi se eschivează. Impresionantă determinarea cu care îşi îndeplineşte micile revolte, la fel şi conştiinţa ratării a unei formări armonioase: îTeama patologică de partid şi Securitate mi-a dezvoltat o viaţă interioară hipertrofiată, inhibându-mi spiritul de iniţiativă, nelăsându-mă să mă exteriorizez, transformându-mă într-un fricos şi suspicios, făcându-mă dependent de autoritatea faţă de care preferam să mă supun formal ca să-mi conserv libertatea interioară şi comoditatea contemplativă, relativa protecţie comodă în faţa agresiunii lumii comuniste. Singura iniţiativă publică la care marşam era una în negativ î iniţiativa renunţării a abandonului, a fugii de răspundere şi de acţiuni, victoria prin neprezentare.î

Deosebit de interesant se arată, în secvenţa lui Ion Manolescu, fenomenul Pif, revista franţuzească de benzi desenate în care copiii din România găseau în acei ani un foarte bun loc de refugiu din cenuşiul locurilor de joacă din spatele blocurilor de cartier. Sponsorizată însă chiar de Partidul Comunist Francez, Ion Manolescu descoperă că personajul BD favorit, Doc Justice, nu era decât întruparea perfectă a eroului anti-capitalist/imperialist. Măsluirea ideologică funcţionase ireproşabil. Pif-ul nu era decât forma extrem de rafinată a grosolanelor reviste româneşti pentru pionieri ce trebuia educaţi în etica socialistă. Ca produs al culturii de masă, revista de benzi desenate făcea parte din ceea ce teoreticienii neomarxişti identificau a fi, în Occidentul capitalist, un instrument de alienare a maselor, de limitare şi de obstrucţionare a formării libere a tinerilor. Dincoace de Cortina de Fier, însă, acelaşi produs cultural consumist devenea un foarte eficient instrument de îndoctrinare şi era elogiat ca o formă de manipulare ce contribuia la înfăptuirea revoluţiei proletare. Revista Pif este, astfel, exemplul perfect despre cum un concept de publicaţie culturală de consum devine instrument ideologic şi propagandistic disputat în ambele sensuri în controversele ideologice dintre stânga şi dreapta.

Puternică şi emoţionantă confesiunea lui Angelo Mitchievici! Amar reflexiv şi de o covârşitoare tristeţe, micul lui roman autobiografic surprinde revoltător irosirea acelei vârste adolescentine alterate iremediabil de nocivitatea unei lumi în care i se distribuie obligatoriu rolul vinovatului aprioric. Timpul bălteşte otrăvit şi viaţa pare că a intrat definitiv într-o fundătură istorică. Scrise impecabil stilistic, foarte multe scene absurde ar merita enumerate aici. Iată doar imaginea mamei după ore de stat la coadă: îMama se întorcea acasă cu ceva, ca o lupoaică cu vânatul prins cu greu, cu paltonul mirosind a frig, mâinile îngheţate, obosită, dar fericită. Avusese doar succes la vânat. Sezonul era propice, zilele următoare avea să vâneze din nou. De dimineaţa până seara. Fără oprire, până la epuizare.î

Cea mai eseistică secvenţă îi aparţine lui Ioan Stanomir. Atent supravegheat, demersul lui memorialistic este declanşat, ca într-un roman postmodern, de câteva citate în perfecta limbă de lemn a textelor ideologice din epocă. Inserţiile din tratatele de socialism ştiinţific sunt aşezate în contrast, după principiul dicţionarului, cu realităţile crunte ale perioadei izbutind de-a dreptul efecte suprarealiste. Reflexiv şi îreceî, Ioan Stanomir rememorează comunismul apelând la colaj şi încercând, astfel, să surprindă câteva linii definitorii pentru identitatea juridică a unui întreg sistem: codul eticii şi echităţii socialiste, congresele, constituţia ş.a.

Proiectul celor patru este - fără îndoială - unul dintre cele mai interesante desfăşurate la noi în ultimii ani. Ne lipseşte încă literatura propriu-zisă despre acea perioadă, dar nu e exclus ca tot ei să ne rezerve nişte surprize ficţionale. Prozatorii noştri titraţi par oricum ocupaţi cu altele.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara