În ultimii ani am citit mai mult de o mie de cărţi proaste. Despre patru-cinci sute dintre ele am scris în diverse reviste şi am vorbit la radio.

De ce m-am angajat în această acţiune neglorioasă, dezaprobată de unii cunoscuţi ai mei (care consideră că o carte proastă trebuie trecută sub tăcere)? Dintr-o plăcere perversă de a răscoli în maldărele de deşeuri ale literaturii? Din dorinţa de a-mi afirma superioritatea, rănind sensibilitatea unor autori lipsiţi de talent? Nici vorbă de aşa ceva. Am făcut-o (ştiu că sună demagogic, în România, în momentul de faţă, tot ce e frumos şi cinstit sună demagogic) dintr-un sentiment al datoriei.

Asist, de mai multă vreme, la o revărsare de literatură fără valoare în spaţiul public, comparabilă cu o maree neagră. Nu este vorba de excepţii nefericite, uşor de ignorat, ci de un adevărat fenomen, care măreşte răul de care suferă oricum în prezent literatura română: scăderea vertiginoasă a numărului de cititori ai ei.

Prin firea mea, nu pot să asist fără să reacţionez în vreun fel la distrugerea a ceva important - în cazul acesta, la distrugerea prestigiului de care se bucură literatura, la noi, de aproape două sute de ani. Drept urmare, am hotărât să intervin, cu mijloacele modeste de care dispun, identificând şi examinând atent fiecare carte proastă în parte (şi nu perorând împotriva fenomenului în general, ceea ce nu ar folosi nimănui, întrucât fiecare autor de maculatură ar crede că mă refer la altcineva decât la el).

Nu am nici o plăcere să pun pe cineva la zid. Şi nici n-o fac. Îi stimez pe toţi aceia care scriu, fie şi tâmpenii, pentru faptul în sine că scriu. Că aspiră la ceva mai înalt decât viaţa prozaică de fiecare zi. Campania pe care o duc nu este îndreptată împotriva lor, ci împotriva cărţilor lor. Mi-aş dori chiar ca ei să mi se asocieze, detaşându-se de ceea ce au scris şi trecând de aceeaşi parte a baricadei cu mine, dintr-un devotament sincer faţă de literatură.

În sfârşit, mai există un motiv care m-a făcut să pierd atâta timp cu citirea unor scrieri ratate, un motiv care nu mai ţine de simţul răspunderii, ci de o plăcere a spectacolului. Cărţile pe care le-am parcurs constituie un carnaval al prostiei omeneşti, al prostiei care stă ascunsă în fiecare om, prost sau inteligent, şi aşteaptă să se manifeste cu exuberanţă. Îmi place, recunosc, să privesc acest spectacol, imprevizibil, pitoresc, şi să râd orgiastic. Toată viaţa mi-a plăcut să râd, nu de cineva, ci cu cineva de ceva. Să râd, de data aceasta, cu cititorii şi, cu puţin noroc, chiar cu autorii în cauză, de tot felul de combinaţii de cuvinte care seamănă cu literatura, dar nu sunt literatură.

Nu întâmplător, am lăsat deoparte cărţile mediocre, anoste, nerelevante, ci le-am preferat pe cele de o stupiditate expresivă. Sunt şi excepţii, consemnez uneori şi ceea ce este doar şters şi uşor de uitat, dar în prim-plan aduc de cele mai multe ori prostia spectaculoasă.

Intuind aceasta, marele actor Ion Caramitru mi-a propus să facă, folosind citatele din cartea mea, un spectacol de poezie proastă. Va fi, sunt convins, un spectacol de un umor nebun. Gravitatea simulată a lui Ion Caramitru plus acompaniamentul de muzician "transportat" al extraordinarului Johnny Răducanu vor compune un cocteil Molotov aruncat în spaţiul falsei literaturi.

*
Citind ani la rând ceea ce am citit, am sesizat principalele "metode" folosite în vremea noastră de autori pentru a scrie cărţi proaste. Cred că nu este lipsit de interes să le enumăr.

INADECVAREA REGISTRULUI STILISTIC. Poate fi identificată şi în poezie, şi în critica literară, dar dă rezultate mai ales în proză şi în teatru. Inadecvarea constă, în cele mai multe cazuri, în utilizarea unui limbaj solemn-oficial pentru descrierea unor scene de viaţă intimă sau imaginarea unor discuţii între îndrăgostiţi:

"- Din această clipă eşti soţia mea! Sunt soţul tău! Conform tradiţiei şi pentru amintirea acestei clipe, dă-mi voie să-ţi introduc această verighetă pe degetul corespunzător de la mâna stângă. Eu am introdus-o deja, observi? Oferirea buchetului de flori din vază este ultimul gest care-mi este permis să-l mai fac pentru tine!" (Constantin Buligoanea);

"Dragostea acestei nopţi se curse vijelios, parcă la întrecere cu muritul clipelor sub apoteoza timpului. Un somn greu tăia peste fiinţele lor, şi un respirat dur arăta chinul din interiorul trupurilor ostenite. Ea se trezi mai repede şi plecă spre primele proceduri." (Marin Beşcucă);

"şDouă prietene discutând în liniştea locuinţei, n.n.ţ- Cu atât mai mult, spuse Dana, cu cât la Voroneţ nu poţi să nu admiri geniul anonim; încadrarea acestei bijuterii artistice în peisajul ce pare să-l fi inspirat pe artistul neîntrecut aduce elemente de valoare fundamentală ce se nasc din bogăţia peisagistică a ţării...

- Da, sunt nenumărate comori artistice ale omenirii - spuse Mioara; dacă n-ar exista teama că într-o zi am putea dispărea împreună cu toate, că nu ne-am vedea copiii aşezaţi în viaţă, din cauza acestor arme mereu aglomerate pe planetă, am putea în fine să gustăm o viaţă bogată şi fericită." (Georgeta Blendea Zamfir).

Metoda s-ar putea numi, mai plastic, "Tanţa şi Costel", ca pitoreştile personaje ale lui Ion Băieşu, care, din dorinţa de a părea cultivate, combină neinspirat registrele stilistice.

ENUNŢAREA EMFATICĂ A UNOR ADEVĂRURI BANALE. Funcţionează în toate genurile literare, dar cu precădere în aforistică:

"Nimic nu se ia în mormânt! Goi-puşcă am venit şi cam tot aşa o să plecăm!";

"De ce oare, de dimineaţa până seara, ne-om fi zbuciumând atât?";

"În orice împrejurare, fie ea cât de adversă, trebuie să ne păstrăm voioşia." (Ionel Bandrabur);

"Câtă amară tristeţe/ cuprinde şi-ascunde/ Ťjoculť acesta/ de-a viaţa, de-a moartea!";

"Unii sunt frumoşi, alţii bogaţi./ Există şi destui norocoşi,/ ba mulţi chiar puternici./ Ici-colo câte unul/ străluceşte prin spirit" (Dorin Almăşan);

"Sistemul legislativ determină ambianţa într-o societate.";

"Muzica, poezia, pictura etc. recepţionate de tineri îşi lasă amprenta asupra formării morale a tinerilor." (Valer Turcu-Iorga);

"Din invidie se naşte ura./ Din ură se înmulţesc,/ ca un blestem,/ toate relele.// Mizeria sufletului/ devine astfel/ mai primejdioasă/ decât sărăcia materială." (Vasile Man).

Această metodă de producere a literaturii fără valoare s-ar mai putea numi "Amorul e un lucru foarte mare" - cugetare scrisă în album de un personaj al lui G. Topîrceanu, Guţă Popândău.

PRACTICAREA OBSCURITĂŢII. Textele care rezultă (poezie, proză, eseistică), lipsite până şi de umor involuntar, nu vor fi descifrate niciodată de nimeni, dar nici nu vor trezi dorinţa de a fi descifrate:

"inexistenţa bruscă a realului nici o culoare nici un tu de conivenţă trăirea nonsensul voluptatea luxului la antipod ci miezul ni se contractă o să explodeze anonim nici unei vânzări implozie simetrică licitaţiei arătarea plitei scrise..." (George Anca);

"Cufundându-ne-n plenitudine/ reconstituim Principiul Logic al Noncontradicţiei/ dintre Eu şi Ego-ul dictator subtil,/ agonia nous-ului în Logosul inospitalier când/ întâietatea nocturnului intangibil e o metafizică,/ dezmeticindu-mă-n sens, desacralizez umanitatea:/ contopirea Eului cu Absolutul Moale,/ identificat cu undele transcendente ale Fiinţei Vii/ pentru explorarea Abisului din EGO regenerându-l!" (Ion Antoniu);

"Tantal morf în setea semnului./ Claviculă vis ruptă patru antic./ Pana cu B./ Păţind canossa şarpe latin./ Caudin-jug flămând în Arpia." (Roxana Gabriela Branişte).

Abuzul de neologisme din asemenea texte creează, uneori, şi un efect de stil inadecvat. Iată, ca exemplu, cum "arată" un autoportret:

"Eludând un sunet de pe/ pajiştea cuvintelor integrale,/ disociind larvele încinse de infuzii radiante, copleşit/ de subsumarea accentelor grave,/ narcotizat de manechine celeste,/ obosit de mesajele venusiene,/ încerc abia acum, într-o/ frazare ritualică, să-mi dirijez/ anapestul"... (Mihai Munteanu).

Sau iată cum "sună" un poem de dragoste:

"gâtul ei era prea lung/ se abstrăgea pătrunsul de scuze/ revivalismul marasmei pe scurt/ edace iubirea serii/ în coastele inconturnabile ale durerii/ îngheţatul periplu/ sau dansul ţipătului tău în iglu/ dedublarea psihoimpresiei iubitei/ pletele ferestrei se subsumau/ în ispite/ admonestare fatidică a nimbului cifru/ în coastele ilustrative te intru/ împrăştiere ierarhică pentru înghiţitorul de pantă/ cetatea de clipe devine o altă/ imaginar rânduit în exorcismul ideii/ expurgă tabuul deschiderii cheii". (Florin Ţupu).

O formă de obscurizare o constituie recurgerea la pretinse adevăruri esoterice, amestec dubios de limbaj ştiinţific şi limbaj religios::

"ŤCelulať cosmică a celor trei manvatare (Fiul, Duhul, Tatăl) este etern creatoare, şi în Ťtrecutť, şi în Ťviitorť. Din Ťtrecutť, când erau, de pildă, în regnul mineral (oameni fizici), vin, au venit conştienţele serafimilor aşa-zicând de azi, iar mâine (aşa-zicând din nou), anume într-o altă manvatara, a doua de acum Ťînainteť, conştienţa noastră, cea de azi, va fi şi ea una de tip serafimic." (Ioan Buduca).

Sunt unii medici care scriu reţete ilizibile, pentru a crea impresia că deţin adevăruri inaccesibile altora şi a-i intimida pe pacienţi. O asemenea utilitate au şi textele literare obscure.

PARADA DE ŞTIINŢĂ. Asigură ratarea cărţilor de critică literară. Iat-o pe Mariana Neţ comentând, într-un limbaj rebarbativ-savant, diafana poezie Afară-i toamnă... de M. Eminescu:

"Strofa a doua se dovedeşte astfel a fi un macrohiperbat, care conţine tmeze şi hiperbaturi puse în abis. Strofa întâi şi strofa a doua manifestă unităţi textuale diferite. Enunţiatorul textului îşi afirmă Ťpreferinţať pentru Ťordinea inversatăť din strofa a doua, care manifestă moduri verbale ale ipoteticului."

Sau iată-l pe Petre Isachi descriindu-şi propriul său studiu critic consacrat romanului: "Scriitura postulează o hologramă spirituală interogativă, care sub visul unităţii pluraliste şi al refuzului exclusivismului întreţine şi găzduieşte o negativitate infinită ce-i asigură un prezent pur şi o salvează de riscul dogmatizării."

Metoda ar putea fi numită "culegerea florilor cu excavatorul".

ARTISTIZAREA FORŢATĂ A TEXTULUI. Reprezintă o penibilă fandoseală a autorilor, care cred în mod greşit că trebuie să recurgă la un stil afectat ca să facă literatură:

"Încremenirea - surdă.

Aleargă. Simultan, din toate direcţiile. Înlăuntru, din toate direcţiile. Afara sorbindu-se cu cer cu tot. Cercuri largi. Vârtej. Cercuri. Vârtej.

- Ce cauţi? Ce cauţi?

Alergarea - crescând. Din toate direcţiile. Cercuri mici. Vârtej. Cercuri. Vârtej. Înlăuntru. Cu afara cu tot. Cu cer cu tot. Drumurile născându-se din alergare." (Ion Avram);

"şDespre Brâncuşi, n.n.ţ Când oarecine, fieunde, fiecând, înrobit unui aprig gând, purcede la drum tăinos fără de întors, apoi, negreşit, cu orice preţ, îl vrea împlinit. Încămite luându-şi cu sine fârtaţi de legământ, ne-nfricat, necruţător, el teamăt nu va să aibă nicicât că, într-o scăpărătură de zori, n-are să ajungă la căpătâi de drum izbânditor, izbăvitor şi izbăvit...!" (Liviu Câmpean).

Metoda s-ar putea numi "Uitaţi-vă la mine, sunt scriitor!"

RIDICAREA ÎN SLĂVI, ÎN TERMENI BOMBASTICI, A UNUI SCRIITOR MINOR (neapărat în viaţă, ca să-şi poată arăta eventual recunoştinţa).

Miron Blaga despre Nicolae Brânda:

"Un arheolog al sufletului... el face parte din Spiţa Marilor Iniţiaţi... un exorcist care dă glas dezacordului său faţă de un anume univers... spirit de mare fineţe intelectuală..."

Doru Timofte despre Octavian Doclin:

"Coborând în profunzimile semioticii docliniene, revedem, cu volumul în discuţie, drumul parcurs de poetul hermeneut, drum al interogaţiilor, al incertitudinilor centrate pe zona abisală a actului creator."

Ion Roşioru despre Arthur Porumboiu (mai exact, despre momentul naşterii acestuia, pe care Ion Roşioru îl evocă emoţionat, ca şi cum ar fi fost de faţă):

"...pruncul dolofan de patru kilograme şi jumătate n-a scos nici un ţipăt, aşa cum o fac majoritatea copiilor la cel dintâi contact cu viaţa extrauterină, ci s-a mulţumit să-i învăluie pe cei de faţă într-un surâs luminos, ca şi ziua care-l primea în braţele ei."

ÎNFRUMUSEŢAREA REALITĂŢII. Metodă utilizată cu predilecţie de prozatori şi poeţi. Nu este vorba, din păcate, de o capacitate de a vedea frumuseţea acolo unde alţii nu o văd, ci de o înfrumuseţarea exterioară, care te face să te gândeşti la obiceiul fardării morţilor;

"Silvia ieşi în uliţă cu albia doldora cu rufe subsuoară, cu scăunelul pentru lăut deasupra şi îşi desfătă câteva clipe sufletul cu splendorile zilei ce purta veşmânt de azur, împodobit cu frunze de smarald şi petale de mătase, ale căror culori, fie alb, roz, violet sau galben, străluceau ca nişte briliante sub vălul sclipitor al măreţului astru." (Stela Brie);

"Mă nasc sub curcubeul celor şapte culori,/ Care-mi pune în palmă lumina purpurie,/ Pe malul calm, albastru, întins ca o câmpie,/ Al mării ce mă cheamă spre viaţa nouă-n zori./.../ Destinul mă leagănă-n lanţuri de coral./ Mă-ndepărtez pe valuri spre noul ideal. (Maria Marin);

"Tulpina - o rază/ retezată cu ochii,/ răsădită în inimă,/ neîncetat izvorând.// Iar sus:/ amprentele sufletelor care cred în veşnicie,/ sigiliu/ încoronând( apoteotic/ statuia unei sfinte iubiri." (Ioan Nistor)

EXHIBAREA MIZERIEI, FĂRĂ O JUSTIFICARE ESTETICĂ. Poate fi identificată în cărţile (proaste) de poezie, proză şi teatru, nu şi în cele de critică literară (deocamdată). Este greu de stabilit dacă autorii în cauză vor să-i şocheze pe cititori, pentru a se face remarcaţi, sau dacă nu cumva simt nevoia, de fapt, să se defuleze după ce, multă vreme, au suportat cu greu interdicţia de a folosi în public cuvinte licenţioase:

"sub paşi trotuarul devine de scârnă/ în gură în loc de cuvinte am viermi/.../ craniul îmi e un ţucal puturos/ inima cârpă îmbibată cu menstră";

"toamna se uită ca proasta la mine/ duc mâna la fermoar e închis/ poate-mi curg mucii";

"Iisus Cristos/ se scarpină în cur şi râde/ babele fac spume la gură/ în faţa icoanelor cu martiri de căcat". (Ovidiu Băjan);

"ce-o să-mi facă, o să-mi belească pula"; "o să închidă din nou uşa după ea, iar eu o să mă cac pe mine, o să mă piş pe mine"; "senzaţia tâmpită că ai atâta căcat în tine, iar găozul e atât de mic"; "pizda mă-tii, de ce să nu plângi"; "m-ai bătut, futu-ţi morţii mă-tii, mi-am adus iar aminte, m-ai bătut"; "să nu primesc şuturi în cur"; "unde pizda mă-tii eşti, mă doare capul"; "adu-mi calmantele, sau mai bine fute-mi una în cap cu satârul" (Ştefan Caraman).

Metoda, care a luat amploare prin constituirea unui fel de curent literar, "mizerabilismul", ar putea fi numită "inscripţii pe pereţii toaletelor publice".

CĂUTAREA ORIGINALITĂŢII CU ORICE PREŢ, chiar şi cu acela al devierii de la sensul originar al mesajului. Este ca şi cum, la un concurs de tir, cineva ar trage în afara ţintei ca să nu-i imite pe concurenţii dinainte:

"Când sufletul va elibera/ catene saturate de dragoste,/ D - 24 şi D - 26/ atunci va fi nevoie/ de un antidot cu catene/ scurte şi nesaturate/ D - 14 şi D - 16" (Elena-Daniela Sgondea);

"Iarna aleargă cu ochii goi./ Eu aud venind din urmă/ frigul,/ cu picioarele bandajate/ în melancolie.";

"În timp ce dimineaţa/ şi-a pus pe cap/ basma de rouă,/ soarele a făcut ochi/ şi a alunecat/ pe emisfera sufletelor.";

"Recit uneori, cărţilor, versuri./ Îmi place curiozitatea lor/ Ieşită din comun,/ În momentul când fac ochii/ Cât cepele!" (Beatrice-Silvia Sorescu).

IMITAREA UNOR SCRIITORI CONSACRAŢI. Ar fi productivă numai dacă imitaţia s-ar dovedi superioară originalului. Aceasta nu s-a întâmplat însă până acum niciodată. În special în cărţile de poezie ale unor amatori răsună straniu, ca la o şedinţă de spiritism, vocile lirice ale unor mari poeţi de altădată:

Mihai Eminescu (într-o carte a Ioan P. Popa):

"Fătălăii, cuţitarii, turnătorii şi piraţii/ Au ajuns primari, miniştri ori câştigă licitaţii,/ Ne vorbesc din Parlament, ne zâmbesc cu chipuri hâde,/ Ne deschid în lume calea, sunt bancheri, conduc partide!// Din recent trecut obscur vin mai mulţi, gaşca nu-i mică,/ Peste umerii mulţimii în picioare se ridică -/ Cine ieri în miez de noapte spărgea uşa cu toporul/ Azi dă-n presă interviuri şi-l aplaudă poporul."

Tudor Arghezi (într-o carte a lui Ştefan Pârvu):

"Înpăimântat de propria-i lumină/ se lasă obosit - dar nu răpus - pe-o rână./ Dispreţuise, până ieri, şederea,/ odihna bună, chiar şi mierea."

Nichita Stănescu (într-o carte a lui Gabriel Otavă):

"Doamne cu piciorul ridicat,/ Doamne cu pene albe şi cu fulgi pe tâmple/ Fluturând, vă întreb unde este oare/ Floarea dumneavoastrelor, doamne, picioare?"

ÎNŢELEGEREA POEZIEI CA PERFORMANŢĂ REBUSISTICĂ. Probabil şi sub influenţa lui Şerban Foarţă, care însă face din jocul de cuvinte un joc cu mărgele de sticlă, cuceritor, unii autori de versuri schimonosesc limbajul poeziei, conform unor exigenţe care sunt rebusistice, nu literare:

"dar montând pe un monticul/ monahala monarhie/ - monobloc monumental -/ ce s-a monolitizat/ monocerii lui libčrus/ - monadele monarhiei - / au montat monosilabe/ în monturi de monograme/ monotip de monoftongi/ monolitic - monolingv -/ c-un tot monofonematic// şi-astfel au monetizat/ nu montaju-n monorime/ ci Ťmonturiť monosilabe-n/ monumente monoxile" (Emil Stănescu).

RESUSCITAREA POEZIEI PROPAGANDISTICE. Pare de necrezut, dar există încă autori care reeditează, mândri de ei înşişi, versuri propagandistice dinainte de 1989:

"Sub razele plăcute,/ La piatra, Săvineşti ,/ Pământuri renăscute,/ Zidiri ca în poveşti./ Bacăul din câmpie/ Cu ale lui grădini,/ E plin de veselie,/ De muncă în uzini.// Bârladul şi Galaţul/ Ne cântă imnuri noi,/ Mărăştii-ntinde braţul/ Cu bravii lui eroi./.../Pe Trotuş e amploare/ Şosele, sonde, fum,/ Termocentrală, soare,/ Ce n-au fost pân-acum." (Petru Boroianu, poezie datată 1979, dar inclusă într-un volum apărut recent).

Aşa cum există autori care, după 1989, continuă să-l proslăvească, în binecunoscutul stil rudimentar-imnic de pe vremea Festivalului Naţional "Cântarea României", pe Nicolae Ceauşescu:

"Cu sudoarea frunţii şi cu braţe tari,/ De la Cernavodă până la Agigea,/ Construiau în arşiţi bravii militari,/ ŤEpocii de Aurť îi zideau ŤEfigiať!/.../ Prin tot ce-ai pătimit şi făurit,/ Popor reînviat, trăi-vei în istorii.../ Pierit-a Ceauşescu, cu visul împlinit,/ Jertfindu-se, ca toţi cutezătorii!" (Florin Iodache).

Metoda aceasta de scriere a unor cărţi proaste s-ar putea numi "fantome ale poeziei oficiale dinainte de 1989".

UTILIZAREA LIMBII DE LEMN. Limba de lemn nu este numai a aceea a documentelor oficiale din timpul comunismului. Există o limbă de lemn a presei de azi, a versurilor puse pe muzică în anii noştri etc. Există, chiar, una a eseurilor filosofice, formă degradată şi caricaturală a limbajului creat de Constantin Noica:

"- ceva s-a întâmplat deci: omul ori a părăsit fiinţa, îndreptându-se spre altceva, spre fiinţare, cum s-a spus, ori a izgonit-o din raza privirii, din vocabularele sau din structura practicilor sale, ori a (aban)donat-o;

- ceva anume l-a ademenit pe om - devenirea, spun unii, temporalitatea şi inconsistenţa hedonică, spun alţii -, de parcă nu se mai poate smulge astăzi din mrejele acestei ademeniri". (Constantin Mitră).

EXCESUL DE INTERPRETARE. Este practicat de unii critici literari care n-au priză la realitatea textului şi se pasionează, în compensaţie, de ceea ce ei cred că este hermeneutică:

"În Povestea lui Harap Alb, fata împăratului Roş se ascunde întâi Ťîn dosul pământului, tupilată sub umbra iepureluiť (Pământul, Infernul), apoi Ťîn vârful muntelui, după stânca aceeať (muntele Purgatoriului), şi în final Ťdupă lunăť (Paradisul, Cerul), remarcându-se drumul ascensional spre prea-înalturi. Pe de altă parte, în Capra cu trei iezi, iedul cel mare (Corpus) se ascunde după uşă (cercul exterior, Pământul), iedul mijlociu (Anima) sub covată (cercul mijlociu, Văzduhul), iar mezinul (Spiritus) în horn (inima, Cerul, Centrul, hornul fiind simbolul Axei Lumii)." (Mircea A. Tămaş)

SCRIEREA DE TEXTE UMORISTICE DE CĂTRE AUTORI FĂRĂ UMOR. Aceşti autori nu ştiu că n-au umor (altfel n-ar fi atât de dezinvolţi în publicarea, în special, a unor volume de epigrame):

"Îşi are rost şi-o băutură/ Când toamna gâlgâie rubinul./ Băut la timp şi cu măsură/ Tot omul bun cinsteşte vinul!" (Iordan Aioanei);

"Aleşii nu mai fac nimic,/ Nici măcar nu dau din Ťclanţăť./ Pentru ei a ajuns un tic:/ Se gândesc doar la vacanţă.";

"Ei fac politică de paie/ Fără un crez sau ideal./ Ei speră pensii mai Ťbalşoaieť/ Şi vile-n munţi, pe litoral..." (Emil Şain).

CONFUNDAREA LITERATURII SF CU FOLOSIREA FRIVOLĂ A TERMINOLOGIEI ŞTIINŢIFICE.

"- Ia uite, a zis cu voce înăbuşită nr. 7, acesta este sau pare a fi chiar protouniversul concentrat într-un microquasar, comprimat într-o sferă, cu toate nuanţele cromatice dintotdeauna...

- Aiurea! l-a bruscat nr. 4. Nicidecum nu poate fi o replică a Universului infinit. Probabil, vrei să zici, mai mult în sens pur teoretic, că e o sinteză a raţiunii şi energiei..." (Gr. C. Bostan).

MAIMUŢĂRIREA MODULUI CUM VORBESC COPIII, practicată pe scară largă, în mod greşit, de autorii care încearcă să scrie literatură pentru copii:

"6,7,8 - modeste note -/ se-nghesuie în carnete,/ şi sunt şi invidioase:/ pe 7-i invidios 6,/ că-i ia pâinea de la gură/ şi nu cunoaşte măsură.../ Se pun mereu la-ncercare:/ care din ele-i mai tare...?// În zadar au ele chef/ Căci 8-ul le este şef/ şi n-au drept să comenteze,/ ci mai bine să lucreze.// Supărate, ceste două/ fac petiţie la 9,/ şi îl roagă insistent,/ ştiindu-l perseverent,/ dac-ar putea să le mute,/ dar aşa/ mai pe tăcute/ ori să le pună la-ncercare/ şi să le dea un grad mai mare" (Teodor Sărăcuţ-Comănescu );

"Când simt că n-am încotro,/ Şi să nu pierd vreun tempó,/ Cu bagheta, pac şi jap!,/ În... cinelul de pe cap."; "Posturi de radio-tv/ Tot ce e mass-medie"; "Până-n Oslo, La Valetta,/ Caracas şi Budapesta"; "Făr-un franc, fără pfennig/ - D-euro ce să mai zic!-)" (Daniel Tei).

Adevăraţii autori de literatură pentru copii, de la Andersen la Saint-Exupéry, se exprimă clar şi nuanţat, nu se chinuiesc să adopte acest stil caraghios-peltic, prin care atâţia veleitari de la noi îşi închipuie că se fac îndrăgiţi de cei mici. Există o butadă: literatura pentru copii seamănă cu literatura pentru maturi, doar că este mai bună.

Oricum, în paginile care urmează nu va fi vorba de literatură, ci de ceva care doar seamănă cu literatura. Aceasta surogat este cu totul inofensiv dacă ştim că este un surogat. El poate duce însă la o mărire a confuziei de valori (de care deja suferă societatea românească) dacă îl confundăm cu literatura.



(din volumul cu acelaşi titlu în curs de apariţie la Editura Humanitas)