Umberto Eco a publicat nu demult în engleză o culegere de conferinţe intitulată Confesiunile unui tânăr romancier, în care propune câteva reţete, rod al experienţei personale, despre cum se scrie un roman. Nu le citisem anul trecut când USR a consacrat un colocviu, la Călimăneşti şi la Alba-Iulia, temei cu pricina, din care a rezultat un volum interesant. Eco e modest în sugestiile lui, pe care nu le consideră nici originale, nici infailibile. „Mă consider, scrie el în introducere, un romancier încă foarte tânăr şi cu siguranţă promiţător, care n-a publicat până astăzi decât cinci romane, dar va publica multe altele în viitorii cincizeci de ani.” Nota bene: Eco are 81 de ani. Perioada de gestaţie a romanelor este la el cu mult mai lungă decât aceea a studiilor sau eseurilor. Şi-o umple de obicei strângând documente, vizitând locuri, desenând hărţi şi planuri de clădiri sau schiţând crochiuri de figuri ale viitoarelor personaje. Pentru Numele trandafirului, a schiţat portretele tuturor călugărilor din roman. „Aceşti ani pregătitori, îi petrec într-un fel de castel fermecat sau, dacă preferaţi, într-o recluziune autistă. Nimeni nu ştie ce fac, nici chiar membrii familiei mele”, mărturiseşte Eco.