Posesorul unei culturi vaste,al unei capacităţi de sinteză surprinză toare şi a unui subtil simţ al teoretizării, dublate de o memorie devenită proverbială şi un talent remarcabil, Ovidiu Cotruş se înscrie în rândul celor mai ingenioşi şi profunzi critici şi teoreticieni ai literaturii române din a doua jumătate a veacului trecut. Precocitatea intelectuală a devenit productivă – Ovidiu Cotruş citea, la vârsta adolescenţei, Critica raţiunii pure. Toate semnele indicau direcţia unui destin ce se va împlini. N-a fost să fie în totalitate.

Aşa se face că în adolescenţă avea un orizont cultural închegat, chiar dacă nu suficient aprofundat. Elev la Liceul „Moise Nicoară” din Arad (unde familia s-a refugiat din Oradea, datorită Diktatului de la Viena), Ovidiu Cotruş devine cunoscut în mediile culturale prin colaborarea la presa arădeană. Locuiau în casa lui Aron Cotruş, iar vasta bibliotecă a acestuia îi stătea la dispoziţie. Deşi intrat într-un con de umbră datorită dezvoltării pe care o lua Timişoara, Aradul păstra încă orgoliul centrului care a pregătit Unirea din 1 Decembrie 1918. Între cele două războaie puteau fi văzuţi, la manifestările culturale (la multe erau ei înşişi autori) sau, pur şi simplu, la plimbare pe elegantul corso din urbea de pe Mureş, Aron Cotruş şi Franyó Zoltán, Perpessicius şi Al. T. Stamatiad, sculptorul Romul Ladea şi pictorul Cornel Minişan, pianista Elisabeta Cotruş şi pictoriţa Letiţia Stamatiad.
Ovidiu Cotruş a debutat în „Tribuna Română”2 cu o cronică la volumul Poeme de război de Radu Gyr. Tot în „Tribuna Română” publică în acea perioadă articole de estetică şi teorie literară: La porţile misterului, Războiul antipoetic, Iarăşi... războiul antipoetic, Note despre spiritul contemporan.
Când Ovidiu Cotruş ajunge student al universităţii clujene, refugiată la Sibiu, momentul incendiar al manifestului cerchist se consumase. El este primit, însă, în Cercul Literar ca un tânăr scriitor a cărui atitudine demult era în consens cu spiritul cerchist. Va participa activ la cenaclu şi va publica în „Revista Cercului Literar”, semnând doar cu cele două prenume: Ovidiu Sabin. Publicaţia „Naţiunea Română” din Sibiu consemnează amănunţit cronica cenaclului cerchist. Tinerii cerchişti credeau în destinul culturii şi îşi desfăşurau activitatea chiar şi în condiţiile vitrege ale războiului. Citim într-una dintre cronicile cenaclului: „Cenaclurile Cercului Literar, care se ţineau în timpul opresiunii cu uşile zăvorâte (nu-i vorbă, aveau farmecul clandestinităţii!) la I. Negoiţescu sau Radu Stanca, mutate apoi sub scutul francez, la dl. Prof. Henri Jaquier, au reînceput odată cu toamna. Primul din sezonul acesta a avut loc în salonul atât de ospitalier al d-lui Jaquier. Au citit versuri Ioanichie Olteanu, Ştefan Aug. Doinaş, iar I. Negoiţescu a citit fragmentul despre Bacovia dintr-un studiu despre poezia română. Dl. Victor Iancu a făcut expuneri critice.”3
Dar, erau, deja, semne ale opresiunii - chiar în ziarul sibian s-a publicat lista primului lot de ziarişti excluşi din presă.4 Trecea mai întâi ca un zvon şi nevinovată consemnare în diverse publicaţii, ceea ce se transforma mai târziu în faptă dură cu efecte dezastruoase pe termen lung pentru cultura română: epurarea (epuraţia). Cerchiştii reacţionează prin păstrarea unui nivel ridicat al faptei literare. Îşi anunţă proiecte îndrăzneţe, care, evident, nu se vor mai realiza în acel timp, iar unele niciodată. „Membrii Cercului Literar speră să poată face să apară în decursul acestui an literar o serie de lucrări în colecţia personală a Cercului. – Contribuţii la ideea de sistem în estetică (Victor Iancu); Noi poeţi români – antologie franceză (H. Jacquier); Baladele Regelui (Radu Stanca); Manual de dragoste (Ştefan Aug. Doinaş); Ora de franceză (Ioanichie Olteanu); Arta portretului la Eminescu (C. Regman); Introducere în poezia română (I. Negoiţescu).”5
Iau atitudine publică faţă de fapte pe care le considerau împotriva culturii, astfel Ştefan Aug. Doinaş publică articolul Epuraţia în artă: „Se pretinde, din ce în ce mai insistent în ultimul timp, epuraţia unor personalităţi literare şi artistice. Dacă ar fi un simplu glas izolat, stârnit din naive şi inofensive ambiţii de ucenic, l-am trece cu vederea; însă fenomenul s-a generalizat, devenind o larmă ordinară, care a invadat incolora pagină a II-a a întregii noastre prese. Uneori în coloane întregi, semnate de nume fără nici o rezonanţă; de cele mai multe ori însă în mici note, perfide ca unda mării, sunt atacaţi vulgar unii dintre fruntaşii scrisului românesc.ş…ţ Un scriitor este înainte de toate un factor care îmbogăţeşte patrimoniul spiritual al unei naţiuni, o valoare, care promovată în veşnicie rămâne intangibilă. Lovind la un moment dat în instituţiile de cultură care l-au răsplătit la modul relativ şi adiacent, – dacă au binevoit să o facă! – şi cerând înlăturarea lui de la un foarte înalt scaun, nu se realizează altceva decât denigrarea autorităţii spirituale a unei instituţii ca, de pildă, Academia. În această lume a valorilor, epuraţia nu se poate face în fiecare clipă, de către oricine, pe baza unei simple etichete politice. Pentru toate faptele culpabile ale vieţii sale, scriitorul poate şi trebuie să fie tras la răspundere în faţa instanţelor; însă el nu poate avea judecător, pentru faptele sale literare, în persoana obscură şi agramată a ultimului consumator de literatură.”6
În aceste condiţii, ajunge student Ovidiu Cotruş şi devine membru al Cercului Literar. Prima consemnare a participării lui la cenaclul Cercului Literar este din februarie 1945. „La cenaclul din 25 februarie 1945 s-a citit nota despre Pavel Dan de C. Regman, versurile lui Tudor Bogdan şi nuvela Persida de Deliu Petroiu. Au luat parte domnii Lucian Blaga, Tudor Bogdan, Ovidiu Cotruş, Ovidiu Drimba, Henri Jacquier, I. Negoiţescu, Ion Nistor, Deliu Petroiu, Ion Pogan, C. Regman, Ion D. Sârbu, Radu Stanca, Robert de Suse; domnişoarele Dorli Blaga, Elisabeta Dobre, Ica Popescu, Eta Popovici.”7 Luna următoare citeşte în cenaclu şi primele poezii. „La cenaclul din 18 martie 1945 s-au citit versurile d-lui Ovidiu Cotruş, Virgil Nistor şi Ştefan Aug. Doinaş; nuvela d-lui Deliu Petroiu, precum şi traducerile din Rimbaud şi Samain ale d-lui B. Marian.”8
Revenirea la Cluj nu a însemnat şi revenirea la ani benefici. Vremurile erau tulburi, incerte. Schimbarea de regim l-a surprins pe Ovidiu Cotruş în anii tinereţii universitare; a fost urmărit, a reuşit un timp să se ascundă prin sate izolate, să-şi schimbe identitatea, dar, până la urmă a fost prins şi condamnat. Anii tinereţii i-a petrecut în închisoare. Destinul i-a fost frânt de aceleaşi vicisitudini ale istoriei, deşi se prefigura la început ca unul ce se va putea împlini creator. Represiunea a început, cerchiştii au fost nevoiţi să se împrăştie prin ţară. Cu ajutorul viitoarei sale soţii, Delia Giurgiu, a reuşit să-şi facă rost de alte acte de identitate, peregrinând prin diverse localităţi, până când a fost arestat. Era tânăr, în plină putere creatoare, abia împlinise 25 de ani. Ovidiu Cotruş a peregrinat pe la prieteni şi cunoscuţi, exilat şi hăituit în propria- i ţară, în speranţa că va evita represiunile regimului dictatorial. I-a derutat pe urmăritori, care considerau, la un moment dat, că a plecat în străinătate.
Deci, organele de urmărire şi represiune îl credeau fugit în Franţa, numindu-l „trădător de patrie”, după cum se consemnează într-o „Hotărâre pentru deschiderea dosarului de urmărire locală asupra trădătorului de patrie Cotruş Ovidiu, originar din oraşul Oradea, care în prezent se află fugit din ţara lui în Paris Franţa”.9 Se întocmeşte de către „Ministerul Afacerilor Interne, regiunea Oradea, Serviciul II, Biroul II” şi un „Plan de măsuri în vederea obţinerii materialului necesar pentru a întocmi dosarul de urmărire locală şi încadrarea informativă a rudelor şi cunoscuţilor trădătorului de Patrie COTRUŞ OVIDIU din oraşul Oradea, cu ultimul domiciliu în Oradea, str. Horia, nr. 7”, precum şi un „Tabel – Nominal de rudele şi legăturile Trădătorului de Patrie, COTRUŞ OVIDIU, fugit din ţară în anul 1948 în Franţa Paris”. (Am lăsat ortografierea şi punctuaţia exact ca în documentele din care am citat, n.n. Al. R.)
Ovidiu Cotruş este judecat, în lipsă, de către Tribunalul Militar Cluj şi condamnat la şapte ani închisoare corecţională, prin sentinţa nr. 715 din 18 aprilie 1949. A fost un proces politic, dar motivul consemnat în sentinţă era „uneltire contra ordinii publice”. În 1951 este arestat în Bucureşti şi încarcerat la Penitenciarul Jilava. După arestare, Tribunalul Militar Bucureşti, prin sentinţa 1257 din noiembrie 1953, l-a condamnat la încă un an de închisoare corecţională, pentru falsificare de acte şi întrebuinţarea acestora. A fost transferat de la Penitenciarul Jilava la Penitenciarul din Oradea, de unde a fost eliberat la 15 septembrie 1955, prin Decretul de amnistiere din aceeaşi lună. A ieşit din închisoare cu o boală incurabilă, de aceea în perioada 1955-1958 a fost internat continuu în spitale.
La un spirit de puritatea şi altitudinea morală ale lui Ovidiu Cotruş, vocaţia dialogului s-a păstrat vie şi nealterată şi în condiţiile mizere şi torturante ale închisorii. Ţinea în închisoare adevărate lecţii, vorbind despre literatură (în spaţiul claustrant al celulei), menţinând, prin intermediul ei, încrederea şi moralul oamenilor. Din nou, memoria sa excepţională îl ajută să reproducă pagini, capitole întregi. Într-un loc al întunericului absolut, Ovidiu Cotruş reprezenta lumina cărţii, înţelepciunea culturii. După ieşirea din închisoare, va peregrina între Timişoara şi Oradea, unde a putut să publice, la revista „Familia” şi în a cărei redacţie a lucrat un timp. Pare o nouă şansă a destinului. Iar Ovidiu Cotruş începe să scrie cu o forţă reînnoită şi să publice cu mai mare frecvenţă. O viaţă alternând sub semnul destinului.

1 Din volumul în pregătire: Cercul Literar. Destine împlinite – Destine frânte.
2 „Tribuna Română”, Arad, 1943, nr. 7, miercuri, 8 septembrie.
3 „Naţiunea Română”, serie nouă, Sibiu, I, 1944, nr. 3, p. 2.
4 „Naţiunea Română”, serie nouă, Sibiu, I, 1944, nr. 2.
5 „Naţiunea Română”, serie nouă, Sibiu, I, 1944, nr. 5.
6 „Naţiunea Română”, serie nouă, Sibiu, I, 1944, nr. 2.
7 „Naţiunea Română”, serie nouă, Sibiu, II, 1945, nr.11.
8 „Naţiunea Română”, serie nouă, Sibiu, II, 1945, nr. 13.
9 Arhiva CNSAS, Dosar de urmărire locală privind pe Cotruş Ovidiu. În Arhiva CNSAS se găseşte, după informaţiile celor de aici, doar acest dosar, care cuprinde foarte puţine documente. Este greu, însă, de crezut că Ovidiu Cotruş a avut doar acest dosar de urmărire.