Cea mai înaltă formă a însoțirii muzicale camerale, cvartetul de coarde, este actualmente cvasiinexistent în mediul public bucureștean, în sălile de concert. Cauzele, determinările acestora pot fi discutate, chiar și cele privind emulația valorilor muzicale individuale sau de grup. Cert rămâne faptul că dinamica mișcării în această zonă artistică se manifestă prioritar, în zilele noastre, în cele două importante centre universitare, anume la Cluj și la Iași… Nu la București!
Trebuie recunoscute, însă, două respectabile instituții culturale din Capitală, instituții de anvergură națională, anume Formațiile Muzicale Radio, pe de-o parte, și Tinerimea Română, pe de alta, care au onoarea de a susține astăzi promovarea valorilor muzicale camerale, inclusiv în ce privește cultura în domeniul cvartetului de coarde. Recent, cea mai tânără formație de acest fel de la noi, Cvartetul Arcadia, a putut fi audiat – unde în altă parte? …decât – la Tinerimea Română.
Lucrări din zona clasicismului muzical vienez, un Cvartet de tinerețe aparținând lui Joseph Haydn, notat în sol major, op.33, marele Cvartet Razumovsky, în mi minor, Cvintetul cu două violoncele în do major de Franz Schubert, apoi lucrări semnate de Bartók sau de Pascal Bentoi definesc zonele preocupărilor actuale ale membrilor formației. Mă refer în primul rând la diversitatea, la cultura stilistică cea care conferă altitudine culturală dar și criterii de operativitate în zone distincte ale istoriei muzicii. Mă refer la coerența de acțiune a muzicienilor formației, la conștientizarea   deplină a faptului că susțin o nobilă misiune, cea a revelației privind universul interior al operei tălmăcite. Iar aceasta de la nivelul semnului la acela al sensului. ~n mod cert, s-a dorit ca cele două recente concerte ale formației să acopere inclusiv zonele reprezentative ale muzicii secolului trecut, de asemenea creații ale repertoriului românesc. Sunt remarcabile, pe de altă parte, aspectele ce țin de construcția de ansamblu a operei, aspecte ce asigură stabilitatea edificiului muzical. Aceasta în ciuda faptului că prima violonistă se afla într-o situație personală dificilă ce ar fi putut afecta echilibrul demersului muzical. Îmi permit să cred că lărgirea diapazonului dinamic, consistența sporită și diferențiată a sonorităților, pot aduce un indice de plus-valoare privind statutul actual de formație academică. Indiscutabil, participarea în calitate de invitat a violoncelistului Marin Cazacu a conferit acel util plus de experiență realizării marelui Cvintet schubertian.
Evoluția cvartetului clujean Arcadia nu constituie o premieră în mediul nostru artistic. Ambițiile sunt mari și sunt întemeiate. Violoniștii Ana Török și Răzvan Dumitru, violistul Traian Boală, violocelistul Zsolt Török au fost colegi pe băncile Academiei clujene de muzică. S-au regăsit și au întemeiat un minunat ansamblu. Pasiunea și profesionalismul se întâlnesc. Distincții obținute în competiții internaționale importante, studiile profesionale împlinite sub îndrumarea membrilor celebrului Cvartet Amadeus, îi plasează pe orbita formațiilor de bună circulație europeană. Săptămânile următoare urmează a efectua un important turneu în Marea Britanie; vor concerta inclusiv la Londra în celebra Wigmor Hall. Tot aici, în Anglia, la solicitarea unei importante case de discuri, urmează a fi realizată o integrală a cvartetelor de Béla Bartók.
Un eveniment de semnificație s-a dovedit a fi fost recentul concert bucureștean al Cvartetului de coarde Ad Libitum, din Iași, concert susținut în cadrul stagiunii camerale a Formațiilor Muzicale Radio. Un eveniment și pentru că recitalul s-a constituit într-un debut al unei noi integrale a cvartetelor beethoveniene, anunțată de Alexandru Tomescu, primul violonist al formației. O integrală care se va desfășura pe durata a trei stagiuni.
Sunt șaisprezece cvartete de coarde, tot atâtea capodopere ale clasicismului muzical vienez din primele decenii ale secolului al XIX-lea, creații ce traversează întregul parcurs al drumului beethovenian în muzică, lucrări majore ce au marcat epoca și timpurile, cu reverberații pe care le poți întâlni   și reîntâlni în marele secol romantic european, inclusiv în muzica întregului secol XX.
Este o bucurie a constata că violonistul Alexandru Tomescu și Cvartetul Ad Libitum fac, în continuare, bună casă, de aproximativ cinci ani. Iar hotărârea de a oferi o integrală beethoveniană, un ciclu extins, nu face decât a consolida temeiurile acestei colaborări. Trebuie avut în vedere, Tomescu preia responsabilități cu totul speciale, rar întâlnite în cazul aceluiași muzician performer, anume cel de violonist concertist și, concomitent, de conducător al uneia dinte cele mai pretențioase formații camerale.
Tocmai pe această direcție, alegerea în debutul ciclului a Cvartetului op.18 nr.4, în do minor, este de această dată semnificativă. Lucrarea oferă virtuți concertante primei violine. În egală măsură deschide câmp larg principiului simfonic, evoluției vocilor interne purtătoare ale mișcărilor adiacente.
Evidentă apare concepția primului violonist cel care, în bună parte, se detașează de tradiția academică a modelelor predecesoare de mare circulație, orientându-se spre o cercetare a cutelor cu totul intime ale universului spiritual al autorului. Pe parcursul cvartetelor maturității creatoare, elementele ornamentale sunt lăsate de-o parte. Clamările solistice ce pot aminti marele solo al vocii basului din ultima simfonie beethoveniană dobândesc un revers interior de adâncă introspecție. Expresia, cea care susține gândul, dobândește forță. Contrastele capătă un impact ideatic-emoțional puternic. Am în vedere Cvartetul op.95, Serioso, o etalare plenară a unei gândiri cvasisimfonice, și – pe de altă parte – conversația cu sine însuși, o abordare meditativ ideatică, în cazul Cvartetului op.132, cu al său „cântec sacru de mulțumire adus Divinității”. Sunt poziționări care apropie și mai mult evoluția primului violonist de potențialul artistic impresionant al colegilor săi, violonistul Șerban Mereuță, violistul Bogdan Bișoc, violoncelistul Filip Papa. Indiscutabil, în acest concert, dată fiind această integrală beethoveniană aflată în desfășurare, Cvartetul Ad Libitum se dovedește a fi un bun cultural al Iașilor, al nostru al tuturor, un ansamblu ce urcă pe eșichierul valorilor europene de semnificație.
Pe de altă parte, este de apreciat, Alexandru Tomescu dispune în plus de elocvența unor intervenții verbale orientative ce tind a apropia aceste opus-uri de înțelegerea publicului de concert. ~n alt sens, trebuie să observăm, muzica de cameră petrecută în spațiul sălii de concert nu intră în conul de interes al marelui public bucureștean, nici măcar al publicului intelectual. E considerată a fi un apanaj al elitelor. Al unor elite speciale, ultrasofisticate.
Greu ne vine să recunoaștem, dar în urmă cu nici două secole, în anii în care Beethoven își scria ultimele cvartete, la noi, în Țara Românească, la casele boierești, se cânta muzică turecească; erau savurate manelele pitorești, cu totul seducătoare, ale lui Anton Pann. Abia în a doua jumătate a secolului, primii intelectuali care l-au apreciat și l-au iubit pe Beethoven au fost Titu Maiorescu, Eminescu și, mai ales, Caragiale.
Iar primul important conducător al formației cvartetului de coarde, la noi, a fost George Enescu însuși, autorul primei integrale a cvartetelor beethoveniene.