Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cărţi noi:
Cu eterna lui mască de copil bosumflat.. de Alex. Ştefănescu


Gheorghe Grigurcu, Post texte, Iaşi, Ed. revistei Convorbiri literare, 2003. 510 pag.


Publicistică literară de înaltă ţinută. Predomină articolele polemice, elegant-tăioase: Eminescu "pro" şi "contra", Caragiale manipulat, Se poartă combinaţia roşu-verde, "Idolatrizarea" lui E. Lovinescu?, De la Ecaterina Lovinescu la Ion Caraion, Despărţirea de Nicolae Breban etc. Gheorghe Grigurcu are aproape întotdeauna dreptate. De fapt, are dreptate chiar şi când nu are dreptate, în sensul că atitudinea sa intransigentă, incoruptibilă este ab initio justificată.

Cele peste 500 de pagini (de17/24 cm) ale cărţii se citesc cu interes. Spectacolul critic oferit de autor cititorilor este, ca de obicei, captivant,

Emil Brumaru, Cerşetorul de cafea, scrisori către Lucian Raicu, Iaşi, Ed. Polirom, 2004 (prezentare pe ultima copertă de Radu Cosaşu). 238 pag.


Scrisori trimise lui Lucian Raicu în 1980 (şi publicate în România literară în 2004). Emil Brumaru este probabil ultimul om din România care ştie să se joace. El îşi mobilizează inteligenţa, fantezia, farmecul pentru a confecţiona inutilităţi splendide, pentru a-l încânta, fie şi preţ de o secundă, pe un partener de dialog aflat la sute de kilometri distanţă. Cu eterna lui mască de copil bosumflat, experimentează, de fapt, cele mai diverse stări de spirit, de la entuziasmul naiv la tristeţea senină, de la jubilaţia ritualizată (uşor perversă) la amuzamentul cinic.

În carte se schiţează (indirect) şi un portret al lui Lucian Raicu. Încrederea lui Emil Brumaru că va fi înţeles (inclusiv atunci când se spovedeşte ca un personaj dostoievskian) şi că umorul lui trăznit-subtil va fi apreciat

Stelian Tăbăraş, Loc deschis, roman, Bucureşti, Fundaţia Luceafărul, 2004. 178 pag.

ne face să ni-l imaginăm pe destinarul scrisorilor ca pe un cititor genial (aşa cum şi este în realitate).


Roman conceput ca un conglomerat de curiozităţi, informaţii enciclopedice şi personaje bizare. Aflăm, din paginile lui, că Ienăchiţă Văcărescu îşi exercita, pe moşia sa, "dreptul la prima noapte", că un preot din Pietriceaua îşi ţinea slujba călare, că există o insectă cu viteză mai mare decât a glonţului, care doar murind devine vizibilă etc.

Oamenii aduşi pe rând în prim-plan (Iancu Matei, internat în timpul comunismului într-un spital psihiatric, din motive politice, Petre Osebitu, care cere la un moment dat să-şi schimbe numele de familie în "Amărăşteanu", Horia Vasilescu, "şofer şi body-guard al regretatului senator Vasilache Stoian, din partea ecologiştilor" şi mulţi alţii) sunt şi ei de o diversitate carnavalescă.



Ovidiu Dunăreanu, Întâmplări din anul şarpelui, unsprezece povestiri, Constanţa, Ed. Ex Ponto, 2003 (postfaţă de Carmen Raluca Şerban). 246 pag.



Scris într-un stil inventiv şi lapidar (care îl face uneori greu inteligibil), romanul conţine, în afară de relatarea propriu-zisă, parodii de petiţii, de discursuri, de hotărâri judecătoreşti, ca şi câteva pagini dintr-un vechi Manual pentru căutătorii de comori.

Prozator talentat, cu mintea plină de "poveşti şi doine, ghicitori, eresuri" şi preocupat, până la obsesie, de perfecţiunea stilistică, Ovidiu Dunăreanu se situează într-o zonă literară delimitată de Mihail Sadoveanu şi Vasile Voiculescu, Ştefan Bănulescu şi Fănuş Neagu. Multe secvenţe ale povestirilor sale pot fi considerate poeme

n proză. Iată un exemplu:

"Lebedele s-au lăsat atât de jos, încât le puteau atinge cu mâna, s-au amestecat printre ei şi s-au adunat roată împrejurul fetei; au mângâiat-o cu vârfurile aripilor pe păr şi obraji, pe umeri şi braţe; au prins-o apoi în vântoasa



Cornel Ungureanu, Europa Centrală (Geografia unei iluzii), Bucureşti, Ed. Curtea-Veche, seria "Actual", 2004. 264 pag.



or năucă şi au ridicat-o, ca pe un fulg, în aer. După câteva rotocoale pe deasupra tuturor, norul de păsări a pierit, cu fata şi întreaga lui forfotă, peste mlaştini, înapoi, înspre pădurea întunecată de sălcii."



Proză critică digresivă, referitoare la literatura din Europa Centrală şi la... orice altceva, în funcţie de asocierile de idei şi reveriile autorului. Sunt aduşi în discuţie Hofmannsthal şi Weininger, Musil şi Kafka, Lenau şi Crnjanski, Eminescu şi Cotruş, ca şi mulţi autori români contemporani: Sorin Titel, Ioan Alexandru, Nicolae Breban, Grete Tartler sau Andrei Pleşu ş.a.

Erudit şi visător, Cornel Ungureanu îl transportă pe



Ion Brad, Toamnă clasică, poezii inedite, Bucureşti, Ed. Pegasus Press, 2004. 228 pag.



cititor până foarte departe, cucerindu-l şi făcându-l să resimtă dureros încheierea lecturii, ca trezirea dintr-un vis frumos. Totuşi, dacă ar trebui să povestească ce anume l-a încântat, acelaşi cititor ar mărturisi, stânjenit, că nu-şi aduce aminte aproape nimic.



Versuri de o simplitate solemnă, scrise de un adept al poeziei tradiţionale:

"Rănit în visuri, sângerând în cărţi,/ Arcuş pe o vioară părăsită,/ Te caut încă rătăcind pe hărţi,/ O umbră ce mă duce în ispită.// Ai fost cândva un foc învolburat?/ O carte scrisă-n litere de sânge?/ Un stradivarius care mi-a dat/ Tăria de-a cânta când lumea plânge?" (Rănit).

Un element inedit (în poezia lui Ion Brad) îl constituie critica civilizaţiei actuale:

"Mă ceartă străbunicul Ion de sub pământ/ De parcă prima



Ion Brad, Blajul nostru cel de toate zilele, Bucureşti, Ed. Pegasus Press, 2004. 208 pag.



oară aud vorbind un sfânt:/ - Tu, nume drag, de ce te-apuci, Ioane,/ Să-mbraci întreg pământul în betoane?/ Nu vezi că seamănă, când le aduni,/ Cu o cămaşă pentru cei nebuni?/ Nu vezi că nu mai poate răsufla/ Nici prunul răsărit la groapa mea?"



Ion Brad (care va împlini în curând, la 8 noiembrie 2004, şaptezeci şi cinci de ani) a scris cu diverse prilejuri despre Blaj. În volumul dedicat



Ion Haineş, Fisura, roman, Bucureşti, Ed. Semne, 2004. 318 pag.



acestui oraş care simbolizează vocaţia noastră europeană sunt adunate articole, fragmente de roman, cuvântări, poeme, reportaje, scrisori etc. Toate la un loc alcătuiesc o monografie caleidoscopică, bogată în informaţii şi emoţionantă.



Roman de dragoste, scris cu înflăcărare. Protagoniştii sunt un tânăr profesor şi o femeie măritată, Delcisa, care se cunosc în preajma Anului Nou, la schi, în munţi.

Cartea este antrenantă, dar conţine şi momente de umor involuntar, provocat de utilizarea, cu totul inadecvată, a unui registru stilistic administrativ-gazetăresc în discuţiile intime:

Profesorul (făcându-i un



Eugen Evu, Stăpânul jocului (Cartea care arde), Hunedoara, Biblioteca Provincia Corvina, 2004. 152 pag.



cadou iubitei): "Iată, aici, o agendă, un stilou şi un parfum de cea mai bună calitate."

Delcisa (povestindu-şi viaţa): "Tatăl meu a murit într-un accident stupid: a fost lovit brutal de un autoturism care circula cu o viteză neregulamentară."



Carte prin care autorul se celebrează singur la împlinirea vârstei de şaizeci de ani. Cuprinde nu numai versuri, ci şi un Mic album de familie, cu fotografii reprezentându-i pe părinţi, fraţi, soţie, copii, inclusiv pe un mic şi drăgălaş căţeluş, care nu ştie în ce întreprindere de prost-gust a fost implicat.

Versurile, gongorice şi bombastice, dovedesc totuşi o anumită inteligenţă artistică şi mai ales o fervoare care nu sunt de neglijat:

"Îngeriţele zbârcite şi-au eludat/ avatarul Transcendenţa/ binarului în flascul moleşit cum/ ceasornicul



George Băjenaru, Evaziuni creatoare, eseuri literare, Bucureşti, Editura Funaţiei Culturale "Memoria", 2004. 304 pag.



lui Dali, atârnă pe dunga/ alcovului aliniat la podea// Îngeriţele angela, gabriela cea încă vie şi/ cealaltă, măsurând în prăbuşire cu umbra/ voluptatea ultimă, orgasmatică, a prăbuşirii/ oscilează între promisiunile morţii şi/ gloriola de foşnet putred/ echivoce şi enciclopedice ca foamea/ cărnii de carne" (Satira ciclamen, I).



George Băjenaru este informat şi foloseşte în cunoştinţă

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara