Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
Cu bucurie, la aniversare de Rodica Zafiu


Profesorul Grigore Brâncuş împlineşte în aceste zile 75 de ani. Şi nu e o surprinză să constaţi cum, în cazul său, vîrsta nu adaugă nimic la autoritatea înţeleaptă pe care a avut-o de fapt dintotdeauna (sau cel puţin aşa ni s-a părut celor care i-am fost la un moment dat studenţi). Aparţine unei generaţii de lingvişti prestigioşi, care au preluat modelele şi criteriile de valoare ale lingvisticii antebelice şi le-au menţinut în ciuda unor vremuri de presiuni politice şi de limitare a circuitului informaţiei. Numele său e, de multă vreme, argument de autoritate în dezbaterile lingvistice: s-a impus, firesc, aşa cum se impune orice lucru făcut cu deplină seriozitate şi competenţă profesională, timp de o viaţă. Trebuie să fie o anume satisfacţie în a constata că ai avut dreptate în analize şi previziuni elaborate în urmă cu decenii, pe care cercetările ulterioare n-au făcut decît să le confirme. În modul de a fi al profesorului Brâncuş descoperi însă tot ce se poate opune mai mult orgoliilor mărunte, ideii de modă sau de compromis: pare să fi optat de mult pentru soliditate, pentru ceea ce rămîne. Aşteptînd calm să treacă momentele de agitaţie şi tratîndu-le cu indulgenţă şi umor: în tăceri înţelepte, un pic sceptice, în care lucrurile se aşează pînă la urmă în matca lor – sau se acoperă definitiv de ridicol. Profesorul Brâncuş a pus adevărată pasiune în mai multe domenii lingvistice - istoria limbii, gramatica, istoria lingvisticii, albanologia, tracologia, dialectologia - astfel încît cronicarul chiar nu ştie cu ce să înceapă. În istoria limbii române, din care a publicat recent un prim volum de foarte utilă sinteză (Introducere în istoria limbii române, vol. 1, Bucureşti, 2002), profesorul reuşeşte de mulţi ani să-şi atragă studenţii şi să facă interesantă, amuzantă, chiar pasionantă o materie care poate la fel de bine să înspăimânte prin dificultate, prin mulţimea cunoştinţelor necesare (de istoria limbii ţin şi contribuţia sa la stabilirea etimologiilor pentru Dicţionarul academic sau – în notă publicistică – explicaţiile din Istoria cuvintelor, Coresi, 1991). Fundamentale rămîn şi cercetările şi sintezele sale gramaticale, în special de morfologie a verbului; reflectate şi în aplicaţii didactice (în Sinteze de limba română, în alte lucrări didactice de gramatică românească, majoritatea scrise în colaborare). De o intensă folosire şi numeroase reeditări s-a bucurat Limba română contemporană: manual pentru studenţii străini (1978-’81), scris împreună cu Manuela Saramandu şi Adriana Ionescu, în care partea de gramatică ierarhizează şi echilibrează foarte bine faptele de limbă în funcţie de frecvenţa lor în uz şi e ireproşabilă din punctul de vedere al corectitudinii şi al preciziei descrierii.

Un domeniu deloc neglijabil e cel al permanentei readuceri în actualitate a operei unei mari personalităţi a lingvisticii româneşti: Bogdan Petriceicu Hasdeu. Profesorul Brâncuş a îngrijit reeditarea critică a unora din principalele opere ale lui Hasdeu: Etymologicum Magnum Romaniae (Minerva, 1972; Teora, 1998, primul volum), Istoria critică a românilor (Minerva, 1984; Teora, 1999), Studii de lingvistică şi filologie (Minerva, 1985). Între contribuţiile sale de referinţă trebuie amintite caracterizarea graiului oltenesc – mai ales a valorilor specifice atribuite regional perfectului simplu –; analiza valorilor unor forme lingvistice în poezia populară (că narativ, interogativa narativă) şi atîtea altele. Opinia sa în disputele privind tendinţele de evoluţie a neutrului românesc (oscilaţia pluralului -e/-uri: ideea că -uri e prima şi cea mai frecventă formă de adaptare, pentru că nu modifică corpul fonetic al cuvîntului, -e apărînd eventual după o perioadă de asimilare) e confirmată astăzi de majoritatea împrumuturilor lexicale noi.

Specialist recunoscut în albanologie, profesorul Brâncuş a urmărit permanent concordanţele gramaticale, lexicale şi mai ales semantice dintre română şi albaneză (de pildă, între supinul românesc şi un tip de infinitiv albanez; între expesii şi locuţiuni cu structură asemănătoare; în evoluţii paralele ale sensurilor cuvintelor etc.). Sprijină contactele culturale şi ştiinţifice româno-albaneze, bucurîndu-se de prestigiu în cercuri largi. Studiile sale intră în aria balcanisticii, dar vizează şi reconstituirea cu prudenţă ştiinţifică a celei mai obscure zone a istoriei limbii române: elementul dac: Vocabularul autohton al limbii române, 1983; Cercetări asupra fondului traco-dac al limbii române, 1995. I-a îndemnat şi i-a sprijinit pe mulţi tineri să cerceteze domeniul balcanistic şi al istoriei limbii.

Momentul aniversar oferă un reconfortant model şi exemplu: al seninătăţii şi frumuseţii unei vieţi de profesor şi cercetător care ştie măsura lucrurilor şi are înţelepciunea celor fundamentale.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara