În Toscana apare o bibliografie unică în Italia, Almeno questi (Măcar acestea), un ghid al cărţilor care ar trebui citite de copii şi adolescenţi şi incluse în biblioteci. Ne-am uitat pe secţiunea acestei colecţii de titluri care se referă la clasici (mai regăsim şi cărţi pentru preşcolari, pentru şcoala primară şi gimnaziu). De la Frances Hodgson Burnett, cu Micul Lord, la James Fenimore Cooper şi Ultimul Mohican, sau la Tartarin al lui Daudet, fără să uite de Dumas, Kypling, Jack London, dar neocolindu- i nici pe Melville sau Kafka, pe Poe sau pe Oscar Wilde, selecţia pare desprinsă dintr-o lume îndepărtată, în care nu s-a auzit de jocuri pe calculator, bătăi în şcoli şi cifre îngrijorătoare în privinţa poftei de lectură. Ar fi interesant de ştiut cât succes au, la copiii zilelor noastre, astfel de liste. Parcurgându-le, aproape îţi vine să crezi că peste cărţile copilăriei n-a trecut nici măcar un deceniu. Să şi fie aşa, în realitate?