Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica ediţiilor:
Cota lui Bacovia de Ion Simuţ


După o foarte bună ediţie critică Ion Barbu (Opere I-II, prefaţă de Eugen Simion, Ed. Univers enciclopedic, 2000), pentru care beneficiase de emulaţia cu devotatul barbian Romulus Vulpescu, Mircea Coloşenco realizează, tot în colecţia "Opere fundamentale", coordonată de Eugen Simion, o bună ediţie G. Bacovia Opere, într-un singur volum (1014 p.), apărută în 2001, nu lipsită de procedări sau rezolvări discutabile. Trebuie să spun, totuşi, mai întâi, că scopul principal este atins: acela de a oferi un corpus al operei bacoviene atent supravegheat filologic, ceea ce e lucrul cel mai important. Emulaţia cu ediţia Petroveanu-Botez (G. Bacovia, Opere, prefaţă, antologie, note, bibliografie de Mihail Petroveanu; text stabilit, variante de Cornelia Botez, Ed. Minerva, 1978) funcţionează stimulator. Mircea Coloşenco depăşeşte toate aşteptările în domeniu, adunând un material secundar imens, uneori parazitar, disproporţionat în comparaţie cu o operă "modestă" şi restrânsă.

Noul editor a mers din nou la surse (manuscrise, ediţii princeps, presa timpului, arhive, biblioteci, muzee), cu un ideal de acribie şi de completitudine demn de invidiat, care l-a dus la descoperirea unor piese sau variante necunoscute. Ne previne chiar în nota asupra ediţiei că adaugă în ediţie şi alte secvenţe, ocultate sau trecute cu vederea de obicei: reproduce o bună parte din grafica poetului (mai potrivită, totuşi, într-un album, după cum recunoaşte editorul); include în sumar şi aşa-zisele apocrife semnate Clement-Bacău; reproduce acte şi documente oficiale privitoare la viaţa şi opera poetului, iniţiativă care dezvoltă o secvenţă documentară întru totul parazitară într-o ediţie de opere. Dar cu această observaţie am atins şi viciul cel mai important al editorului Mircea Coloşenco: este un documentarist excesiv, pletoric (vizibil şi în cronologia vieţii poetului, care coboară inutil până în anul"1481, explorare potrivită pentru un genealogist care ar fi fost mai bine să-şi caute câmp de manifestare în alt loc). E un tip de documentarism ce depăşeşte spaţiul exigenţelor filologice ale unei ediţii, fără a fi dublat de un spirit critic pe măsură, care să-şi exercite misiunea de a elucida, atunci când se poate, aspectele controversate sau de a specula amănuntele culese cu atâta osteneală. Mircea Coloşenco are, în editarea lui Bacovia, un fel de satisfacţie ciudată de a lăsa intacte lucrurile încurcate sau complicate de alţii, fără a interveni polemic în vreun fel, livrându-le într-un pachet nou, cu ambalaj schimbat. Vulnerabilităţile acestei ediţii Bacovia vin din această direcţie şi sunt imediat evidente pentru oricine. Editorul nu rezistă tentaţiei de a demonstra că opera lui Bacovia e mult mai extinsă decât se credea, însă demonstraţia sa e neconvingătoare pentru că supraevaluează nimicuri.

Frapează faptul că editorul asimilează şi consacră o ipoteză hazardată emisă de către Marcel Marcian că 23 de texte în proză semnate de mediocrul Clement-Bacău (un nume obscur părând pseudonim) în cinci periodice din anii 1903-1906 ar aparţine lui Bacovia. Mircea Coloşenco aşază aceste texte într-o Addenda, o secţiune specială de apocrife sau incerte (p. 539-612). E adevărat că se păstrează astfel circumspecţia sau dubitaţia, în sensul că nu sunt atribuite cu totul aceste proze lui Bacovia, pentru că nu sunt incluse în rândul scrierilor recunoscute ca aparţinând scriitorului. Dar nici nu participă cu nimic, în nici un fel, la elucidarea acestui caz de paternitate inventată, care nu face altceva decât să semene confuzie. În note, editorul mărturiseşte cu seninătate uluitoare că este "spectator imparţial" şi nu şi-a propus "prin aprobare/dezaprobare a determina conştiinţa comportamentului propriu al cuiva în chestiune" (p. 903). Agatha Grigorescu-Bacovia, soţia poetului, şi Constantin Călin, un specialist redutabil, au respins categoric aceste atribuiri. Mircea Coloşenco relatează cercetările care s-au făcut, unele comice prin excesul de aparat ştiinţific şi prin rezultatele incerte, dar nu are nici o opinie şi îşi încheie paragraful de comentarii cu o întrebare care lasă totul în suspensie: "Cine se va mai încumeta să intre în dispută?" (p. 906) Dar de ce nu o fi participând el însuşi la această discuţie nu ştim. Pentru toţi opinenţii e foarte clar că aceste texte semnate Clement-Bacău nu aparţin lui Bacovia, în afară de Marcel Marcian (căruia i se adaugă şi Mircea Coloşenco într-un fel de inconştienţă vinovată prin confuzia pe care o seamănă). Un istoric literar serios şi un editor onest ar fi avut de ales între două posibile rezolvări: 1. să-şi însuşească până la capăt şi definitiv argumentaţia lui Marcel Marcian că prozele semnate Clement-Bacău aparţin lui Bacovia şi, drept consecinţă, să le situeze în corpul operei bacoviene, ceea ce l-ar fi expus ridicolului, pentru că ar sfida evidenţa; 2. să respingă această atribuire ca o falsă problemă de istorie literară (pe care o asemăn cu inventarea de către Octav Minar a unor scrisori eminesciene) şi atunci nu aveau ce căuta aceste texte, redate in extenso, într-o ediţie de Opere Bacovia; ar fi fost de ajuns o notă explicativă, de semnalare a unei ciudăţenii care grevează inutil opera bacoviană. A treia cale " de perpetuare a dubitaţiei şi deci a confuziei " nu ar fi trebuit să intre în practica unei ediţii cu adevărat critice.

Excesul de zel este principalul defect al unui editor documentarist lipsit de spirit critic, care adună într-un dosar tot ce-i cade în cale. Ce rost au într-o ediţie de Opere Bacovia o sută de pagini de aprocrife? Ce rost are culegerea câtorva dedicaţii ale altora către Bacovia şi a două-trei pastişe? Ce rost are includerea unor acte şi documente care sunt operele administrative ale unei epoci, nu ale lui Bacovia? Un editor mut, extrem de devotat subiectului ca un eunuc haremului, Mircea Coloşenco nu e în stare să îngaime o frază proprie despre biografia sau despre opera lui Bacovia. Semnul acestei cecităţi e şi mai vizibil în alcătuirea dosarului de repere critice despre receptarea lui Bacovia, o diagramă fără aproape nici o relevanţă, o suită de extrase care nu e în măsură să sugereze măcar, necum să releve extraordinarul fenomen critic al posterităţii bacoviene. Dar cred că îi cer prea mult.

Cota lui Bacovia a fost într-o continuă, vertiginoasă urcare, fără sincope din deceniul şapte încoace " o evoluţie estetică extraordinară a receptării, pe care nu o pot compara decât cu aceea a lui Mircea Eliade, din alt plan şi cu alte conotaţii, deşi acestuia posteritatea mai recentă i-a proiectat umbre politice dezavantajoase, de al căror efect Bacovia a fost ferit (încă nu i s-a intentat un proces politic sau moral, deşi s-ar putea, nu fără dezvăluiri insolite; niciodată nu e prea târziu!).

Bacovianismul în poezie, semnul celei mai clare vitalităţi a unei tematici şi a unui stil, are o întreagă, senzaţională istorie, neîntreruptă din 1960 până azi. După Victor Felea, Mircea Ivănescu şi Ovidiu Genaru, trei dintre cei mai notorii postbacovieni tardomodernişti, ca şi Dan Laurenţiu, Constanţa Buzea sau Virgil Mazilescu, avem bacovieni postmoderni şi în poezia optzecistă sau chiar mai recentă prin Liviu Ioan Stoiciu, Ion Tudor Iovian, Bogdan Ghiu, Ioan Moldovan, Cassian Maria Spiridon, Ioan Es. Pop şi alte cazuri notabile prin pactizări evidente pe porţiuni mai mici. Theodor Codreanu analizează fenomenul (cu unele inevitabile lacune) în finalul cărţii sale de sinteză revelatoare Complexul Bacovia (Ed. Litera Internaţional, Chişinău, 2003, 600 p.).

Cât s-a scris despre Bacovia după 1989, într-o vreme în care atenţia faţă de clasici şi moderni, aflată într-o acută suferinţă, a fost eclipsată, nu se compară cu ce şi cât de puţin s-a scris, dintre interbelici, despre Arghezi, Ion Barbu sau Mihail Sadoveanu, căci despre Lucian Blaga dovezile de receptivitate postdecembristă sunt totuşi semnificative şi comparabile. Să cataloghez pentru curioşi şi pentru pasionaţii subiectului cărţile de critică şi de istorie literară apărute, în speranţa că nu mi-a scăpat nici una (Mircea Coloşenco, în bibliografia critică a ediţiei sale, este extrem de superficial şi lacunar): ciudata broşură Posteritatea lui Bacovia şi Istoria" lui G. Călinescu (eseu polemic) de optzecistul americanizat Alexandru Buican, Ed. Ştiinţifică, 1994; V. Fanache, Bacovia. Ruptura de utopia romantică, Ed. Dacia, 1994; Ioan Milea, Lecturi bacoviene, Ed. didactică şi pedagogică, 1995; Daniel Dumitriu, Bacovia după Bacovia, Ed. Junimea, 1998 (a doua carte pe acelaşi subiect a criticului ieşean, după cea din 1981); Marian Papahagi, SandaCherata, Emma Tămâianu, Teodor Vuşcan, Concordanţa poeziilor lui G. Bacovia, Ed. Echinox, 1999; Constantin Călin, Dosarul Bacovia. I. Eseuri despre om şi epocă, Ed. Agora, 1999 (avem promisiunea a încă două volume); Radu Petrescu, G. Bacovia, Ed. Paralela 45, 1999 (e teza de licenţă a prozatorului); Ion Bogdan Lefter, Bacovia " un model al tranziţiei, Ed. Paralela 45, 2001 (cea mai serioasă demonstraţie a postmodernismului poeziei bacoviene, alături de aceea a altui optzecist, Gheorghe Crăciun); Marcel Marcian, Proza mea cu Bacovia, Ed. Cartea mea, 2001; Constantin Trandafir, Poezia lui Bacovia, Ed. Saeculum, 2001; Ion Şiugariu, George Bacovia. Studiu critic, Fundaţia Culturală "Memoria", 2002; V. Fanache, Bacovia în 10 poeme, Ed. Dacia, 2002; închei cu deja citatul volum din 2003 Complexul Bacovia de Theodor Codreanu. Mai sunt de înregistrat, pentru un tablou bibliografic complet: Marilena Donea, George Bacovia. Bibliografie 1971-2001, Ed. Corgal Press, 2001, ca instrument de lucru; două ediţii bibliofile: George Bacovia, Stanţe burgheze, Ed. Look Design, 2000, şi George Bacovia, Lacustră, ediţie bibliofilă alcătuită de Mircea Coloşenco, Ed. Muzeul Literaturii Române, 2001. Plus numeroase reeditări obişnuite ale operei bacoviene (pe care Mircea Coloşenco nu se învredniceşte să le înregistreze complet), reeditări fără echivalent (ca număr) printre interbelici sau contemporani.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara