Liana Tugearu: Draga Cora, pentru ca tu ai creat posibilitatea acestei reîntâlniri, peste timp si peste mari si tari, în Israel, sa stam de vorba, încercând sa rememoram parcursul vietii tale profesionale. {i sa o luam cu începutul. Unde te-ai format ca balerina si care sunt cele mai importante amintiri din acea perioada?
Cora Benador: În 1943 am început sa iau lectii de balet cu Mila Lindenberg, apoi cu Anton Romanovski. În paralel, am luat si lectii de dans expresionit, cu minunatul dansator Trixy Checais, care în recitalurile sale îsi facea singur coregrafia, scenografia si costumele. Apoi, în 1948, am intrat la {coala de Coregrafie din Bucuresti, unde l-am avut ca profesor pe Oleg Danovski, iar în 1949 am intrat în corpul de balet al Operei Române din Bucuresti, unde i-am avut iarasi maestri pe Oleg Danovski, Anton Romanovski si Trixy Checais.
În 1949, în urma sosirii la Bucuresti a unor consilieri sovietici de balet, am fost trimisa la studii de perfectionare la {coala de Coregrafie din Leningrad, pentru cinci ani. Acolo am avut fericirea de avea profesori foarte buni. Ei mi-au dat mult sa dansez în spectacolele de balet ale {colii si sa fac practica dansând si în unele spectacole ale Teatrului Kirov. Ca profesoara de dans clasic am avut-o pe Natalia Kamkova, eminenta profesoara care, dezvolta personalitatea artistica a fiecareia dintre noi, iar în ultima clasa pe Alla {elest, de la ea am învatat multe despre dansul scenic.
În 1955 am terminat scoala, dansând la spectacolul de absolventa – pe scena Teatrului Kirov – un fragment din baletul Laurencia, dupa piesa lui Lope de Vega, în coregrafia lui Vahtang Ciabukiani. Dupa mai multi ani, am dansat si la Bucuresti acest Pas de deux, cu Ioan Tugearu, în cadrul unor reacitaluri ale Operei Române din Bucuresti.
Dupa absolvire, m-am întors acasa, în România, am dat concurs la Opera din Bucuresti si am fost angajata ca solista. Ulterior, dansând unele roluri mari, am devenit prima balerina, avându-i ca maestri pe Oleg Danovski, Tilde Urseanu si Vasile Marcu. Însa, în paralel, am fost si profesoara la Liceul de Coregrafie din Bucuresti, unde am format trei generatii de balerine ale Operei. Dar în 1972 am parasit România
L. T. Noi ne-am cunoscut pe când erai prima balerina la Opera Nationala din Bucuresti si ai dansat alaturi de Ioan Tugearu în Calaretul de Arama de Reinhold Glier. Atunci i-am cunoscut si pe parintii tai, având astfel bucuria de a-l cunoaste pe scriitorul Ury Benador, tatal tau, dar si pe sotul tau Gyuri Freiberg, pictor, care mi-a facut un portret pe care-l pastrez cu drag. Ce amintiri ai de la spectacolul cu Calaretul de arama si de la alte roluri, pe care le pastrezi în amintire ca momente importante din cariera ta?
C. B. Înca din timpul anilor petrecuti la Academia de Balet (Vaganova) am vazut adeseori Calaretul de Arama pe scena Teatrului Kirov. Baletul m-a impresionat atât prin poezia lui puskiniana cât si prin felul cum era evocata atmosfera epocii respective. Acolo se dansa în coregrafia originara a lui Rostislav Zaharov, pe muzica lui Glier. În ultimul meu an de scoala, am dansat actul doi al acestui balet, în coregrafia originara. La întoarcerea mea în tara, intrând la Opera, am constatat ca în repertoriu era deja Calaretul de Arama, dar în coregrafia lui Igor Smirnov, o coregrafie foarte încarcata, acrobatica si fara atmosfera proprie poemului lui Puskin. De aceea, când mi s-a încredintat rolul principal din acest balet (Parasa), am rugat directia baletului sa îmi permita sa-l dansez în coregrafia lui Zaharov. Din pacate nu cunosteam si duetul din primul act, dar am avut norocul ca în acea perioada sa fie la noi, în turneu, marea balerina Olga Lepesinskaia, care dansase acest rol la Bolsoi. Am rugat-o sa ma învete si primul act, lucru pe care l-a facut cu multa dragoste. Acest balet a fost spectacolul meu preferat. I-am avut atunci parteneri pe Eugen Marcui si Gheorghe Cotovelea. Mai târziu, când a intrat la Opera, am dansat si cu Ioan Tugearu, el fiind un Evgheni ideal, un adevarat personaj puskinian, care m-a inspirat enorm în acest spectacol. De fapt, am dansat mult cu Ioan Tugearu si în alte spectacole de balet.
Alte roluri pe care le-am iubit au fost Maria din Fântâna din Baccisarai, Odette-Odile din Lacul lebedelor, Morarita din Tricornul, precum si rolurile principale din Amorul vrajitor si Don Quijote, din Mica serenada, din Giselle si din Bolero-ul lui Ravel, cât si cel din Întorcere din adâncuri de Mihai Jora sau rolul Mariei din Haiducii, pe muzica lui Hilda Jerea. Am dansat mult la Bucuresti, din 1955 pâna la plecarea mea în Israel.
L.T. Ce ai mai facut dupa ce ai plecat din tara, caci nu am mai aflat decât lucruri vagi despre activitatea ta pedagogica din Germania.
C.B. În 1972, am ajuns în Israel, împreuna cu sotul meu, Gheorghe Freiberg, pictor cu multe participari la marile Expozitii de Stat si cu multe tablouri cumparate de Ministerul Culturii. Dupa doua luni, am primit un angajament la Opera din Tel Aviv, ca prima balerina, fiind invitata, în acelasi timp, sa predau studii la mica Companie de balet clasic din Israel. Aici am cunoscut-o pe Patricia Nearry, fosta balerina la New York City Ballet, compania lui George Balanchine, când punea în scena baletul lui, Serenada. Ea m-a apreciat foarte mult si a cerut ca, dupa plecarea ei, sa preiau eu repetitiile acestui balet. În ultima ei seara aici, m-a întrebat daca nu as vrea sa fiu maestra de balet la Opera din Berlin. Desigur ca am raspuns afirmativ. La recomandarea ei, am dat o auditie si am fost angajata pe loc. Din 1975 pâna în 1978 am fost maestra de balet si asistenta coregrafica la Deutsche Oper Berlin Vest. Dar în 1978, Patricia Nearry, devenise directoarea Baletului Operei din Zürich si m-a invitat sa vin acolo ca maestra de balet. Director artistic era chiar George Balanchine. Îti dai seama ce fericire, ce cinste a fost sa pot lucra, sa pot fi alaturi de George Balanchine, acest geniu al coregrafiei neoclasice. În 1979 m-am intors însa la Berlin si am ramas acolo pâna în 1991, când am revenit în Israel. Am plecat din Berlin din cauza schimbarii directorului baletului, care a adus cu totul alt repertoriu si alta atmosfera în companie.
L.T. Ce ai mai facut dupa revenirea ta în Israel si ce faci acum?
C.B. La întoarcerea în Tel Aviv, am fost imediat invitata la Compania de balet clasic unde mai lucrasem, The Israel Ballet. Aceasta companie are un repertoriu clasic, neoclasic, modern si contemporan si e formata din 30-32 de dansatori, majoritatea veniti din fosta Uniune Sovietica. În afara coregrafiilor semnate de directoarea baletului acestei companii, Bertha Jampolski, în repertoriu sunt coregrafii de José Limón, Lar Lubovici, Rudi van Danzig, Heinz Spoerli, Kristoph Pastor, Kristian Spok si altii. Dar din 15 iulie (2009), m-am retras la pensie.
L. T. Draga Cora, stiu ca ai ramas legata de România,unde revii în fiecare an. În adâncul sufletului ai pastrat amintiri dragi despre locurile natale?
C.B. Bineinteles! În România, în Bucuresti m-am nascut, am petrecut cei mai frumosi ani ai vietii mele, am facut cariera ca balerina la Opera din Bucuresti. Datorita {colii de coregrafie si Ministerului Culturii de acolo am fost trimisa la Leningrad. Limba mea este româna, limba tatalui meu, scriitorul Ury Benador.
