Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Copilăria şi complexele ei de Marius Chivu


Absolventă a Literelor bucureştene, redactor la "Observator cultural" şi o prezenţă publicistică discretă dar inteligentă, Ana Maria Sandu nu corespunde profilului curent al poetului tânăr de azi: autor prolific şi uşor nonconformist (aprox. o carte de versuri pe an), cenaclist zgomotos şi cam vanitos (scrie manifeste şi dă replici prin reviste). Publicat anul trecut, delicatul poem Din amintirile unui Chelbasan convieţuieşte, alături de celelalte producţii lirice ale momentului, la fel de discret pe piaţa noastră literară, oricum deficitară la capitolul distribuţie şi promovare. Anei Maria Sandu i-au mai apărut în studenţie nişte Poeme de tranzit (Editura Punct, Tg. Jiu), o carte mai mult ca sigur nerelevantă, îndeosebi prin tirajul provincial ca şi inexistent. Motiv pentru care, redacţia României literare a considerat abia acesta debutul ei adevărat, nominalizând prezentul volum la Premiile de Debut ale revistei.

Din amintirile unui Chelbasan face parte din prietenoasa familie a poemelor aşa-zis ludic-minimaliste, mici romane în versuri considerate îndeobşte marginale estetic, prizate îndeosebi după '89, deşi îşi pot găsi o strălucitoare ascendenţă antedecembristă: poemele lui Mircea Ivănescu cu Mopete, cele cu Julien Ospitalierul, Detectivul Arthur sau cu Reparata ale lui Emil Brumaru. Alături de Nea Gică frizerul din Bucla de T.O. Bobe şi de Tina, Fata din lift-ul blocului B zero de Bogdan Iancu, Ana Maria Sandu ne propune în acest poem biografic un personaj la fel de simpatic şi de pitoresc: micuţa Ana, fetiţa tunsă chilug din tabăra de la Năvodari, poreclită de colegii ei Chelbasan. Alcătuită din trei părţi, această sensibilă biografie narativă în versuri (poemul ca mimesis al prozei), realistă şi "autentică", construită cu o simplitate dezarmantă, minim metaforică şi fără artificii stilistice îşi dezvăluie lirismul tocmai din aparentul dezinteres pentru lirism, prin miraculoasa dicţie a amalgamului de amănunte şi detalii din universul infantill.

Spre deosebire de celelalte personaje menţionate, Ana Maria Sandu nu se opreşte însă doar la o perioadă clar delimitată sau la un moment anume al personajului. Cum o arată şi titlul, avem în acest poem o succesiune de secvenţe care pendulează între mai multe vârste, de la copilăria grădiniţei şi a claselor primare până la adolescenţa studenţiei, de la percepţia ludică a lumii, până la cea uşor dramatică a primelor experienţe emoţional-erotice ale pubertăţii. Dincolo de candoarea şi pitorescul secvenţelor decupate, de savoarea şi hazul în sine al naivităţilor, temerilor, credinţelor, al confuziilor şi superstiţiilor micuţei Ana, există "trecerea dureroasă de la tricicletă la bicicletă", complicatul traseu al formării, fascinanta metamorfoză a fetiţei tunse chilug într-o tânără chiar dacă bondoacă şi cu pulovere lălâi. Jocurilor erotice incerte cu ţigăncuşa Giorgi, tovarăşa ei de joacă, subconştient percepute ca interzise, le corespund peste ani temerile adolescentei îndrăgostite de Alin, de Tudor, de Ion...

De ce, însă, tot acest periplu printre amintiri este aşezat sub semnul poreclei Chelbasan? Un posibil răspuns poate fi găsit chiar în caracterul fragmentar al rememorării, nu doar în sensul de incomplet, dar şi al succesiunii fluctuante, al revenirii. Regresia voluntară în memoria copilăriei nu are simplitatea rememorării exclusiv narative, ci este însoţită de o permanentă raportare la diferitele vârste şi, prin urmare, capătă şi o dimensiune reflexivă pe marginea "exuviilor" identitare. Corespondeţele pe care le face vocea auctorială (discursul la pers. I alternează cu cel indirect de pers. a III-a) nu sunt întâmplătoare, deşi au caracterul arbitrar al unei memorii inerent capricioase. De fapt, referinţa zero a nesiguranţei (identitare) este experienţa traumatizantă a tunderii părului. Chelbasan este simbolul unui complex, iar impulsul rememorării este dat de starea nostalgică până la depresie a trecerii unui prag. Giorgi, prietena puţin mai mare (şi deci protectoare), se mărită şi tovărăşia fetelor se frânge. Giorgi este copilăria Anei, iar Anei îi lipseşte peste ani solidaritatea feminină puberă născută din jocurile lor inocente, din fascinaţia pentru hainele şi stilul de viaţă al oamenilor mari ş.cl., într-un cuvânt din complicitatea de gen mult mai profundă la fete. Absenţa ei este resimţită aproape dureros. Lumea s-a schimbat, contorizează deja iluzii, responsabilităţile sunt altele la vârsta maturizării şi într-un mediu total străin spaţiului aseptic al copilăriei fără griji, iar Giorgi devine o absenţă obsesivă: "Să te uit aş fi vrut, Giorgi, / să te îngrop în fiecare din oamenii pe care i-am atins, /.../ Aş fi gustat şi chinină doar ca să rup vraja asta nenorocită."

Studentă într-un Bucureşti îndepărtat de spaţiul natal, cu seminare plictisitoare la facultate, adolescenta nesatisfăcută de propriul corp ("din vampa care te vedeai la 10 ani n-a mai rămas nimic"), "nefericită în amor", cu probleme de socializare şi de adaptare - locuieşte cu chirie într-o mansardă -, scrie versuri sperând într-un act magic de restituire a frivolităţii fericitei perioade ("ne-am jucat ani în şir, fără să mâncăm, fără să dormim", "nu voiam nimic special pentru când o să fiu mare"). Îşi resimte ultragiată propria feminitate şi are nostalgia exuberanţei şi a curajului inocent de când era fetiţă: "Doar atunci, în era ana-giorgi-alin ai fost femeie / ai visat să cucereşti armate de bărbaţi, / ai inventat orgasme puternice, senzaţii tari. / Înnebunită să creşti, să fii mare, ai visat maşini / care să-ţi pună părul la loc, un fel de foarfece pe invers, / doar să scapi de epidemia Chelbasan, / de Ana şleampătă şi bleagă."

Înaintea identificării cu destinul comun de femeie, a existat ruşinea de a-şi arăta dar şi de a privi goliciunea mamei: "Ea nu se ferea niciodată de tine, / îţi explicase doar că sunteţi legate una de alta / cu nişte firişoare invizibile, mai subţiri decât pânza de păianjen, / aşa că îi puteai cerceta în voie singura pată neagră de pe trup, / locul umbros dintre picioarele ei subţiri şi albe, / ar fi trebuit să-l cunoşti. / Pe-acolo ai ieşit în lume, cu mâinile vineţii i-ai dat la o parte / părul ei negru şi cârlionţat". Dar statutul mamei se schimbă şi el în raport cu maturizarea fetei, devenite ea însăşi femeie şi urmând să parcurgă un traseu existenţial asemănător ("Oare mama a avut aceleaşi angoase, aceleaşi spaime de moarte?").

Sexualitatea marchează, astfel, trecerea într-o altă vârstă în care Chelbasan va exista neconflictual, ca memorie, dar parte a profundei, adevăratei identităţi a Anei: "După ce m-am culcat prima dată cu un tip, / m-am gândit cu drag la trupurile mele de atunci: / unul de bebeluş chel, altul lângă o bicicletă, / apoi cel de pe marginea unui bazin, / cu puţină burtică şi cu sânii uşor mijiţi, / mai târziu cu forme ascunse, abia apoi unul banal, / iţit de sub bluza neagră de bumbac şi de sub blugii uşor evazaţi. / Atunci, în acea seară de iarnă, le-ai avut pe toate, / le-ai pătruns unul câte unul / erai dezorientat, / mă căutai printre atâtea rânduri de ane străine / şi fiecare dintre fetiţele ana avea de spus o poveste. /..../ Învelişuri calde, ane încreţite şi umede / te aşteptau să le readuci la viaţă. / Atunci ţi-am privit ochii şi fesele rotunde. / Nu mai erai decât un mădular albastru, / atât de puţin mai rămăsese din tine. / Dar trăiau şi Ana şi Chelbasan."

Ce mi se pare foarte important în această mică epopee a fetei/femeii Ana este caracterul ei reprezentativ, faptul că se poate recunoaşte aici un pattern. Angoasele identitare pot fi altele, de la caz la caz, dar acţionează după un scenariu asemănător. Fiecare şi-a trăit copilăria având aceleaşi confuzii şi emoţii, aceleaşi revelaţii şi dezamăgiri de mai târziu, fiecare a resimţit nostalgia miraculoşilor ani în care fericirea s-a amestecat cu naive sau îngrozitoare temeri, în fine, fiecare a fost, la un moment dat, un Chelbasan, şi orice maturizare, căutare identitară a trebuit să dezamorseze, la un moment dat, complexele, frustrările produse de posibila (inevitabila?) incompatibilitate dintre imaginar şi realitate. Citind poezelele din studenţie ale Anei, naratoarea o apostrofează că "n-a putut scoate nimic ca lumea pe o temă mare şi generoasă." Ei bine, iat-o!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara