Este un adevăr incontestabil că istoria literară rămâne un teritoriu permanent deschis unor noi explorări, menite să descopere elemente neştiute, să completeze şi să nuanţeze datele cunoscute, să rectifice pe cele perpetuate eronat, să scoată la lumină manuscrise inedite, scrisori, documente oficiale şi particulare etc., toate acestea contribuind la definirea mai exactă a unei personalităţi creatoare, la înţelegerea mai aprofundată a operei sale. Să ne amintim numai faptul că, timp de peste două decenii, până la ruşinoasa ei privatizare, Editura Minerva a publicat, în prestigioasa colecţie de "Documente literare", un număr enorm de ediţii cu texte inedite, realizate de competenţi cercetători şi girate de redactori de superior profesionalism. Concomitent, investigaţiile documentare şi arhivistice au intrat şi în atenţia unor publicaţii de specialitate, ca Revista de istorie şi teorie literară, Manuscriptum, Jurnalul literar, onorate de colaboratori pasionaţi, înzestraţi cu o riguroasă metodologie ştiinţifică. Printre aceştia se numără şi C. Popescu-Cadem. începând de prin 1975, a publicat, în revistele amintite, un număr impresionant de cercetări documentare privitoare la reprezentanţi de seamă ai istoriei literaturii române. Multe din cercetările sale au fost reunite recent în volumul Document în replică, apărut la Editura Biblioteca Bucureştilor, conţinând date noi, extrem de interesante, descoperite în Arhivele Naţionale din Bucureşti, despre Poeţii Văcăreşti, B. P. Hasdeu, Titu Maiorescu, M. Eminescu, I. L. Caragiale, Mateiu I. Caragiale, Ion Minulescu, Tudor Arghezi, M. Sadoveanu, E. Lovinescu, Constantin Noica, Mircea Eliade, G. Călinescu, Ion Barbu.
Pentru viaţa zbuciumată a lui B. P. Hasdeu, cu "suflet uraganic", cum l-a definit G. Călinescu, este semnificativ şi faptul că a fost adus în faţa justiţiei. Pe lângă procesul ce i s-a intentat la Iaşi, în 1863, după publicarea nuvelei Duduca Mamuca, acuzat de "nemoralitate", dar declarat "nevinovat de acuzaţia ce i s-a întins", B. P. Hasdeu a suferit detenţia la închisoarea Văcăreşti, în vara anului 1870, cu ocazia rebeliunii antidinastice a lui Candiano Popescu de la Ploieşti. Despre acest episod a scris chiar B. P. Hasdeu şi unii dintre exegeţii săi, dar C. Popescu-Cadem a descoperit, într-un masiv dosar de la Tribunalul Ilfov, interogatoriul inedit luat de judecătorul de instrucţie, reproducându-l integral. De pildă, la acuzaţia că a complotat "contra siguranţei interioare a statului", B. P. Hasdeu a răspuns: "Fac parte din fracţiunea liberă şi independinte. Principiul fundamental al acestui partid este de a edifica, iar nu de a distruge. Doresc ca gubernul ţărei mele să meargă totdeauna şi în toate româneşte şi pe baza democraţiei. Aceasta este şi înţelesul constituţiunii actuale. A conspira ca ceilalţi închişi cu mine n-am putut nici într-un mod, fiindcă ne despart cu totul credinţele politice."
Unele rectificări biografice, în cazul unor mari personalităţi, par nesemnificative, dar C. Popescu-Cadem aduce mărturii documentare autentice, de care ar trebui să se ţină seamă. Astfel, argumentează că data naşterii lui I. L. Caragiale nu este 30 ianuarie 1852, ci 1 februarie 1852. Demne de reţinut sunt datele, mai puţin cunoscute, referitoare la cele două fetiţe ale lui I. L. Caragiale. Prima, Ioana, s-a născut la 24 octombrie 1889, iar a doua, Agatha, la 10 noiembrie 1890. Din nefericire, amândouă s-au stins din viaţă în 1891, una după alta, la interval de aproape trei luni.
în M. Eminescu şi procesul de la înalta Curte de Compturi, C. Popescu-Cadem nu aduce însă decât puţine elemente noi privitoare la procesul intentat poetului în urma denunţului făcut de D. Petrino, succesorul său la conducerea Bibliotecii Centrale din Iaşi. Reproduce doar, din documente arhivistice autentice, răspunsurile lui M. Eminescu din 16 august şi 19 octombrie 1876, însoţite de anexele de inventar şi de cheltuieli.
După cum se ştie, Mateiu I. Caragiale, născut din relaţia nelegitimă dintre I. L. Caragiale şi Maria Constantinescu, a fost un personaj bizar, mai ales în ceea ce priveşte atitudinea faţă de tatăl său. Oficial, el avea numele Mateiu M. Constantinescu, dar cînd s-a căsătorit cu Marica Sion a pretextat că şi-a pierdut actul de naştere, afirmând că se numeşte Mateiu I. Caragiale. Descoperind actul de naştere, C. Popescu-Cadem observă că autorul Crailor de Curtea-Veche "plăsmuieşte date fictive, declarând că a venit pe lume la Tuşnad, că mama e născută Piteşteanu şi că se află la Viena. Doi martori, bine plătiţi probabil, un Ťmasseurť şi unul de profesie Ťfărăť, întăresc spusele lui Mateiu."
în Arhivele Statului, C. Popescu-Cadem a descoperit şi a transcris integral raportul comisiei alcătuită din Al. Rosetti, Tudor Vianu şi Bazil Munteanu, care a recomandat transferul lui G. Călinescu de la Iaşi la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, la 19 iunie 1945.
