După spusele celor pricepuţi în comerţ, piaţa românească este invadată de produse contrafăcute, cu etichete care nu corespund conţinutului, căci odată desfăcut ambalajul se constată că între prezentare şi realitate este uneori o distanţă foarte mare. Iată că fenomenul a transgresat şi în sfera artistică, după cum a demonstrat, de curând, un spectacol anunţat cu surle şi trâmbiţe de presă şi de televiziune, Spărgătorul de nuci, în interpretarea companiei Teatrului Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski" din Constanţa, cu primi solişti de la Teatrul Mare din Moscova. Şi cum Bolşoi Teatr este unul de renume internaţional, ai cărui solişti ne-au încântat ultima oară pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, în 2001, Sala Mare a Palatului, unde s-a dat spectacolul cu Spărgătorul de nuci, a fost plină ochi.

Dar Natalia Kungurzeva şi Hasan Usmanov, în binecunoscutul pas de deux, creat de Lev Ivanovici Ivanov în 1892 şi preluat din generaţie în generaţie până astăzi, s-au dovedit a fi la mare distanţă de strălucirea tehnică şi de rafinamentul vedetelor care ne-au vizitat acum câţiva ani, Svetlana Lunkina, spre exemplu, sau Andrei Uvarov, ca să nu mai pomenim de nume celebre ale la fel de celebrului Teatru, precum Pliseţkaia, Maximova, Vasiliev şi încă mulţi alţii. Atât Compania Teatrului "Oleg Danovski" din Constanţa, cât şi Opera din Bucureşti au balerine, prima precum Aliss Tarcea, cea de a doua precum Corina Dumitrescu, cu o linie infinit mai subtil rafinată şi cu o tehnică impecabilă, care nu s-au bucurat însă, niciodată, de o reclamă de o asemenea amploare şi, din acest motiv, numele lor nu ar fi reuşit, într-adevăr, să umple Sala Mare a Palatului. Deci, am ajuns la situaţia în care numele firmei suplineşte existenţa unor valori pe măsură.

Şi, dacă e vorba de termene de comparaţie, ce să mai vorbim de faptul că ultimul mare spectacol de dans clasic, văzut de publicul bucureştean, pe aceeaşi scenă a Sălii Palatului, a avut ca protagonişti, în Don Quijote, pe artista completă şi întru totul strălucitoare care este Alina Cojocaru, alături de excelentul ei partener de la Covent Garden, Johan Kobborg.

Publicul bucureştean a aplaudat totuşi, din necunoaştere sau din snobism, pe cei doi invitaţi de la Moscova. Desigur au fost aplaudaţi şi ceilalţi solişti ai spectacolului, creat pe atât de complexa şi minunata compoziţie muzicală a lui Piotr Ilici Ceaikovski şi în coregrafia şi regia semnate de Oleg Danovski. Dar adevărata vedetă a spectacolului a fost, de astă dată, Mircea Crăciun, care, atât în rolul lui Fritz din primul act, cât şi în dansul rus, a luat continuu aplauze la scenă deschisă, tehnica sa fiind de-a dreptul strălucitoare. O a doua concluzie, deci: avem o serie întreagă de talente (şi nu e vorba deci numai de Mircea Crăciun), dar nu suntem capabili să le punem în valoare.

Şi, pentru că acest spectacol cu Spărgătorul de nuci aparţine trupei "Oleg Danovski", nu ne putem abţine să nu ne exprimăm, încă o dată, indignarea, pentru desfiinţarea Teatrului de Balet "Oleg Danovski", prima şi singura companie de dans din ţara noastră, independentă faţă de orice altă instituţie de cultură, companie înfiinţată de Oleg Danovski în 1978 - curând după ce şi Boris Eifman înfiinţase în Uniunea Sovietică o companie cu acelaşi statut, care funcţionează şi astăzi şi pe care am văzut-o anul trecut la Bucureşti. Desfiinţarea companiei constănţene s-a petrecut cu trei ani în urmă, prin incorporarea ei în complexul de teatru şi operă al oraşului. Această decizie l-ar fi omorât a doua oară pe Oleg Danovski, iar faptul că ea a fost posibilă nu dovedeşte numai obtuzitatea autorităţilor care au luat decizia, ci şi slăbiciunea breslei dansului în întregul ei, incapabilă să se mobilizeze pentru cauze majore.

De altfel, nici nu ştim care este denumirea exactă a noii instituţii, căci pe pagina cinci a programului de sală scrie Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski", iar pe ultima pagină, Teatrul Naţional de Operă "Oleg Danovski". S-a păstrat, oricum, deci, numele creatorului companiei de balet, adică s-a păstrat coaja, aruncând însă conţinutul specific.

Dar, dincolo de această neglijenţă, să-i spunem, în prezentarea titulaturii instituţiei, programul de sală, nesemnat de nimeni, nu pare scris de un cunoscător al limbii române, semănând uneori cu o traducere prost făcută. Iată câteva mostre din prezentarea muzicii lui Ceaikovski:

"Numerele renumite precum valsul florilor, valsul fulgilor de nea, motivele divertismentului se regăsesc cu drepturi egale pe lângă numeroasele piese simfonice pentru petrecere şi bătălie". "Trebuie amintit de asemenea cât de reuşit au fost făcute acceptabile toate formele baletului de către compozitor şi cum a relaxat compoziţia prin ritmurile variabile permanent, astfel că piesa nu este niciodată manierată sau imitantă".

Sau altă mostră din prezentarea operei lui Ernst Theodor Amadeus Hoffman:

"Era un funcţionar conştiincios şi un muzician cu talent universal, a compus opere, a regizat, a fost de temut prin caricaturile sale acide, şi a fost şi poet dar fără o boemă genială sau mai multe băuturi nu se apuca de lucru. Realitatea ca un cotidian burghez, iar tărâmul viselor ca imperiu al vrăjilor, al fantomelor şi viziunilor fantastice şi misterioase, toate acestea au răzbătut contrastant în ironie şi basme artistice".

Sau: "Tradiţia basmelor franceze Rokoko transmise de Wieland s-a reunit pandemonismul romantic, şi cu ştiinţa salvării mistice aprofundate de Novalis şi G. H. v. Schubert".

Compania are un secretar literar, un director al baletului şi un director general al întregii instituţii. Nici unul nu şi-a găsit timp să citească programul de sală? Vai nouă, între altele şi superficialitatea ne va veni de hac.