Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Optimistei:
Conjectura lui Procust de Ioana Pârvulescu

În matematică există cîteva celebre probleme nerezolvate. Una dintre ele, cunoscută sub numele de Conjectura lui Goldbach a devenit şi subiect de roman. Cartea, care mi s-a părut formidabilă, a fost scrisă de un fost matematician şi actual prozator grec, Apostolos Doxiadis, iar subiectul ei (viaţa unui unchi al autorului, Petros, confiscată de dorinţa de a rezolva ceea ce nimeni altul n-a izbutit) este autobiografic. Personajul principal al micului roman nu este însă nici unchiul Petros, nici nepotul lui favorit, ci matematica însăşi, numerele. Conjectură înseamnă, cum ştie orice elev înclinat spre ştiinţele exacte, ipoteză, iar Goldbach este un matematician obscur din secolul al XVIII-lea, care are meritul de a o fi formulat pe cea care-i va purta numele. Ipoteza lui se verifică empiric, adică prin încercări aritmetice repetate, pe care le poate face pînă şi un literat cu puţine amintiri despre numere. Dar nimeni nu a reuşit încă, nici cu cele mai sofisticate metode, să o rezolve, altfel spus, să o demonstreze teoretic. -am gîndit la asemănarea care există între asemenea probleme şi teoria unui personaj al lui Mateiu Caragiale, conu' Rache din Sub pecetea tainei, că există lucruri "ticluite" să rămînă "pentru totdeauna - de veci" sigilate nu atît în taină, cît în întrebare, în ipoteză. Varianta lui Caragiale-tatăl este, de altfel, interogativă: "De ce, nene Anghelache?" şi întrebarea este pusă, plîngînd, de un tînăr, căci în tinereţe doreşti rezolvarea tuturor întrebărilor vieţii. Dar "nenea Anghelache, cuminte, n-a vrut să răspunză". În matematică se pare că, dintre problemele nerezolvate, unele sînt nedemonstrate încă, dar altele sînt pur şi simplu nedemonstrabile, demonstrabil nedemonstrabile, dacă mi se permite jocul de cuvinte, deloc gratuit. Poate că ar trebui să ne împăcăm cu gîndul că şi în literatură există situaţii narative, conjecturi, pe care autorii lor le-au "ticluit" special ca să rămînă "totdeauna - de veci - subt pecetea tainei". Patul lui Procust este, fără îndoială, o astfel de creaţie şi, cu toate că fiecare nouă lectură a romanului mai poate deschide o mică "taină de laborator", mai lămureşte eventual un episod al alchimiei acestor poveşti cu enigme, criticul trebuie să se resemneze, asemenea personajului matein şi asemenea unchiului Petros, să nu agaţe concluzii ferme la ipotezele sale.

De ce este Camil Petrescu unul dintre cei mai inteligenţi naratori ? Nu numai pentru că are certe calităţi de arhitect narativ îndrăzneţ, ci mai ales pentru reversul medaliei, pentru că e, în arhitectura lui, foarte prudent. Construcţia lui este asigurată împotriva cutremurelor critice. Inexplicata purtare a lui Fred faţă de femeia iubită, enigmă care, vorba criticului din Arca lui Noe, "a excitat mintea multor critici, fie şi ca simplă şaradă" nu pare şi inexplicabilă sau cel puţin nu de la început. Invită la cercetare. Autorul oferă mereu nade, frînturi de mărturisiri (există deci ceva de mărturisit), gesturi, introspecţie, privire din exterior. Inteligenţa constă în faptul că ţine sub control toate ipotezele posibile cu privire la enigma personajului său, anticipează tot spectacolul critic şi pentru toate variantele dă şi contraargumente. S-a remarcat deja că orice critic care vrea să demonstreze cu tot dinadinsul una dintre teze devine el însuşi, aici, un Procust, e nevoit să ignore cîte ceva din roman şi să ţină cont numai de o parte din fapte, aşadar că titlul trimite şi la romanul critic născut din enigma lui Fred. Voi trece în revistă la repezeală cîteva dintre cele mai discutate ipoteze. Încă de la apariţie, Mihail Sebastian - care ştia ceva despre lecturile şi gusturile prietenul său - propune într-o cronică din România literară (1933) ipoteza (făcută în treacăt şi fără convingere şi de doamna T.) că, în urma unui accident, ca Octave de Malivert din Armance, Fred devenise, "în limbaj stendhalian, babilau". Or, s-a remarcat imediat, drept contraargument (desigur, controlat narativ de Camil Petrescu) că, atunci, n-ar avea ce căuta în patul Emiliei. (Însă, contraargument la contraargument, primul lucru pe care-l căuta Fred în patul Emiliei erau scrisorile lui Ladima). S-au făcut, de asemenea, ipoteze psihologice: complexul de inferioritate i se pare lui Crohmălniceanu (în Cinci prozatori…) indubitabil, deşi citatul adus în sprijin ar avea destule contracitate cu care să intre în conflict, iar vanitatea virilă (nu vrea să recunoască nicidecum că e cuprins de dragostea-pasiune) e ipoteza din Arca lui Noe. Ipotezele nu s-au oprit aici, criticii întrecîndu-se în a găsi pe text alte şi alte explicaţii (eu însămi am făcut, într-o pagină pe temă, o teorie asupra amorului oprit cu bună ştiinţă înainte de a deveni rutină, teorie pe care autorul o detaliază în Doctrina substanţei).

Propun aici o nouă "conjectură a lui Procust" legată de taina lui Fred Vasilescu la fel de greu de dovedit pînă la capăt ca şi cea a lui Goldbach, la fel de discutabilă ca cele formulate pînă acum. Nu conţinutul ei interesează în primul rînd, ci calea pe care am ajuns la ea. Ea se conturează din ceea ce am numit de nenumărate ori o qualité maîtresse a interbelicului literar românesc, preocuparea pentru Proust. N-am să reiau aici toate argumentele care arată că de la fetele de liceu (Jeni Acterian) pînă la prozatorii tradiţionali (Rebreanu), de la menajere (Stana - a Lovineştilor) pînă la motanul Ahmed (din romanul lui Holban), în interbelic nimeni nu-l ignoră pe Proust. Una din două: ori ştii ce e cu Proust şi atunci eşti interbelic, ori nu ştii şi atunci ţi-ai trădat apartenenţa la altă perioadă temporală. Pasiune proustiană sau respingere, dar în cunoştinţă de cauză. Camil Petrescu este, de la început şi pînă la conferinţa Noua structură şi opera lui Marcel Proust, campionul acestei preocupări şi militantul ei. Proust avant toute chose pare a fi deviza lui. Or, ca la mai toţi pasionaţii (între care şi Jeni şi Sebastian), acest lucru cere un suport teoretic şi nu se rezumă la roman. Toţi cei numiţi aici vor să ştie mai mult despre el, Sebastian publică la un moment dat o carte despre corespondenţa lui, la acea dată 1200 de scrisori, Jeni citeşte studii despre el şi vrea să-i vadă poza, Camil Petrescu nu se poate să nu-i fi studiat şi el, amănunţit, biografia şi să-şi fi format nişte opinii. Şi să fi descoperit sau măcar să fi bănuit "enigma lui Proust", azi binecunoscută. Fragmentul în care Fred este cel mai aproape de o mărturisire totală este la o întîlnire cu Ladima: "Era singurul pe lume căruia i-aş fi încredinţat taina, pe care n-o ştiu nici părinţii mei, faptul cumplit care e cancerul vieţii mele, care mă face să fug de femeia iubită ş…ţ Aş fi vrut să-i spun că de un an şi jumătate viaţa mea e o viaţă de spion şi condamnat… Aş fi vrut să-l rog eu să-mi ceară să-i povestesc, căci deşi era aşa de tăcut şi îndepărtat, îl ghiceam în stare de o mare prietenie…" Recitit prin această cheie, a unui Fred Vasilescu invertit, care însă îşi simte această însuşire ca pe o ruşine ("cancerul vieţii"), el şi-ar alege-o pe doamna T. drept muză obligatorie, oficială, salvatoare la nivel social şi, poate, pe Ladima însuşi ca pereche ideală. Asta ar explica interesul excesiv pentru scrisorile lui, masa la restaurant în care îl învaţă să se îmbrace, faptul remarcat de unii critici că cei doi se află mereu în aceleaşi locuri şi că, de faţă cu Ladima, la mare, Fred nu se sfieşte s-o jignească pe doamna T., arătînd cît de puţin îi pasă de ea, dandysmul său. În această cheie, mai am o ipoteză. Poate că titlul iniţial (sau secret al romanului) nu era Patul lui Procust, ci Patul lui Proust. Un singur c micuţ trebuie tăiat de criticul-Procust ca să dea, aici, ca pretutindeni la Camil Petrescu, de Proust.



P.S. Singura soluţie de rezolvare a conjecturii, pe care interbelicii o aveau încă la dispoziţie, a fost formulată de Mihail Sebastian în cronica lui de întîmpinare la Patul lui Procust: "Atunci ? Atunci nu rămîne decît ca, într-o zi, d-l Camil Petrescu să ne dea cheia enigmei acesteia, în jurul căreia se ridică o atît de ascuţită dramă."

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara