Tema Întâlnirii din luna aprilie de la Clubul Prometheus " confruntarea între generaţiile literare " ne aşteptam să încingă spiritele participanţilor mai mult decât a făcut-o. S-a discutat îndeajuns de potolit, dincolo de cele câteva inflamări patetice, deşi poziţiile vorbitorilor au fost, măcar în câteva puncte, clar divergente. |n deschidere, Nicolae Manolescu, pentru a impulsiona discuţia, a formulat câteva întrebări (la care avea şi răspunsul, cum s-a văzut din intervenţiile sale ulterioare): există azi cu adevărat o confruntare între generaţii, asemănătoare aceleia din anii "30 ai veacului trecut? Nu asistăm numai la un schimb de ştafetă? Sunt inevitabile conflictele între generaţii, despărţirile, fenomenele de ruptură? Există o legătură între schimbările politice, cum au fost, la noi, cele din 1989, şi schimbările de canon estetic?
Luând primul cuvântul, Alex. Ştefănescu a spus că lupta dintre generaţiile literare el o vede ca pe una din expresiile competiţiei literare, un fapt generalizat, toţi scriitorii dintr-o epocă fiind înscrişi într-o cursă, într-o competiţie al cărei arbitru este publicul. Din public face parte şi criticul, desigur, şi se poate întâmpla ca un scriitor să-l aibă în vedere, când scrie, numai pe acesta, astfel cum l-a avut în vedere Eminescu pe Maiorescu.
Ioana Pârvulescu a vorbit despre "bătrâni " şi "tineri " ca exponenţi ai unor mentalităţi, nedependente, în fond, de vârstă. Conflictul de mentalităţi apare în fiecare epocă, după cum tot în fiecare epocă apar modificări ale gustului literar. Mai grave decât conflictele între generaţii i se par Ioanei Pârvulescu acelea din interiorul generaţiilor, lipsa de solidaritate intelectuală şi impostura acelora care pretind că există literar numai pentru că aparţin unui grup (unei "generaţii "). Intervenind, N. Manolescu a întrebat dacă tinerii citesc operele pe care le citea generaţia dinainte şi dacă vârstnicii ăi citesc pe tineri. Există cazuri de nesincronizare, de nereceptare a literaturii noi, de respingere a acesteia chiar de către oamenii de gust, deschişi altădată, înnoirilor literare. Astfel a fost Şerban Cioculescu, promotor al înnoirilor în anii "30, iar în anii "70, declarând că ceea ce scriau Nichita Stănescu sau Marin Sorescu nu era poezie.
C. Rogozanu a intervenit spunând că discuţia trebuie mutată în alt plan, că este neinteresantă dacă se menţine în sfere teoretice sau istorico-literare. Dacă e vorba de un conflict între generaţii acesta este unul de interese: subvenţiile merg numai către bătrâni, posturile de la reviste, de la edituri, de la conducerea U.S. etc. sunt ocupate numai de bătrâni. În replică, Ioan Pârvulescu a spus că dacă despre "os " este vorba, pe acesta vor să-l apuce toţi, dar parcă nu aceasta e tema anunţată a discuţiei. Revenind la temă, Daniel Cristea-Enache a vorbit despre necesitatea comprehensiunii estetice, dincolo de criteriul generaţionist. N. Manolescu, a spus D. Cr.-Enache, este lovinescian, pentru că la fel ca marele critic modernist identifică valoarea acolo unde este, indiferent de curent sau de generaţie. E. Lovinescu, "modernist ", a recunoscut şi valoarea scriitorilor de altă orientare, a scriitorilor "vechi ", a lui Rebreanu, de pildă, sau a lui Goga. |n ce priveşte generaţiile, important este să le identificăm prin valorile lor reale şi nu prin cele care încarnează impostura. Cum definim o generaţie, prin autorii ei de valoare sau prin impostorii gălăgioşi? O generaţie, în primul şi în ultimul rând, este o generaţie de creaţie, adică producătoare de valori.
Pe altă poziţie s-a plasat în intervenţia sa Paul Cezar Bădescu, el susţinând că nu există conflict între generaţii pentru că, practic, nu mai există generaţii literare, ca urmare a faptului că nu mai există literatură (interes pentru ea). Aceasta este o stare de fapt, nici bună, nici rea, aşa stau lucrurile şi nu altfel. S-a schimbat paradigma, a anunţat Paul Cezar Bădescu, pe tineri nu-i mai interesează literatura. Şi, la urma urmei, a continuat Paul Cezar Bădescu, purtat de un straniu elan (neo)proletcultist, de ce i-ar interesa pe tineri literatura, de ce i-ar interesa Război şi pace? Nici nu e nevoie de aşa ceva! |n cuvântul său, care a stârnit o oarecare rumoare într-o anumită parte a sălii, Nicolae Breban a spus că în literatură unii tineri de azi cred că este ca la armată, înaintezi în grad şi apoi treci în rezervă sau în retragere. Lucrurile nu stau aşa. Se vorbeşte mult despre public, a spus Breban, el are publicul său care l-a urmat prin ani cu fidelitate, dar nu scrie anume pentru acest public, deşi ăl respectă, un respect pe care l-a învăţat de la prozatorii ruşi. Nu publicul ăl preocupă, în primul rând, atunci când scrie. |l interesează felul în care ăl receptează critica şi este conştient de importanţa factorului timp.
Silviu Lupescu a exprimat, în cadrul |ntâlnirii, punctul de vedere al editorului. Interesul publicului pentru literatură într-adevăr a scăzut, în special pentru literatura română contemporană. Traducerile au mai mare trecere. Trebuie resuscitat şi recultivat interesul pentru literatura română care se scrie azi.
Luminiţa Marcu a fost de părere că trebuie să fim mai relaxaţi, în discuţiile din presă, chiar dacă ne contrazicem. Tonul pe care se discută este important şi polemicile nu trebuie să atragă duşmănii. Ea crede în prietenia literară. Ioana Pârvulescu a susţinut că discuţia despre conflictul generaţiilor urmăreşte să legitimeze generaţia care simte că pierde teren, iar categoria de public pe care o invoca N. Breban este în curs de dispariţie ( "deces "). În ce o priveşte, ea nu se simte dependentă de nici o generaţie.
Acesta nu e un lucru posibil, a spus N. Manolescu în intervenţia finală, a fi sau a nu fi component al unei generaţii nu stă în voinţa cuiva. Există un spirit inevitabil al generaţiei, un aer comun, de "familie ", datorat formaţiei intelectuale, mediului, factorilor istorici etc., de care nu ne putem dezice. Cât priveşte "conflictul " dintre generaţii, tema |ntâlnirii, el pare azi să existe, a spus N. Manolescu, dar nu ştiu în ce măsură el este generat de diferenţele literare sau este, mai degrabă, unul extraliterar.
