Sâmbătă 26 ianuarie, în Marele Amfiteatru de la Sorbona, un forum anual consacrat filologiei franceze din 2012 s-a încheiat cu un cuvânt al lui Alain Badiou, vechiul nostru client, intitulat „Pornografia democraţiei”, al cărui rezumat l-am putut citi, publicat în avanpremieră, în Le Nouvel Observateur din 24-30 ianuarie. Badiou pleacă de la piesa lui Genet Balconul în care fantasmele frecventatorilor unui bordel, între care un prefect de poliţie, apropiat al patroanei, sunt confruntate cu o revoltă a clasei muncitoare care are loc, în acelaşi timp, în oraş. Ideea autorului este că piesa reflectă opoziţia dintre o realitate netransfigurată, nudă, şi puterea politică ascunsă sub obscenitatea imaginilor. Lumea contemporană ar fi în aceeaşi situaţie bipolară: de o parte, bordelul democratic occidental (sunt cuvintele lui Badiou), de alta, revolta minerilor din Africa de Sud sau a muncitorilor chinezi şi, de ce nu, primăvara arabă. Cum se poate remarca, China nu-i mai oferă fostului maoist şi castrist un exemplu de comunism ca pe vremea „revoluţiei culturale” şi nici Europa nu mai are parte de revoluţii proletare. Textul se încheie retoric: „Cum să găsim forţa de a evada din imageria contemporană şi să devenim comuniştii unei lumi noi?” S-ar părea că, Mao, Lenin, Stalin şi Kim-Ir Sung nemairăspunzând la apelul tovarăşului Badiou, trebuie să ne mulţumim cu pornografica noastră democraţie. Mă tem că după încă două-trei numere cu inepţiile sofisticate ale unui Badiou, întrerupem abonamentul la Le Nouvel Observateur.