1
Copile, îmi spunea mama când încă nu mă născusem,
O să poți înțelege că lumea se împarte în moarte și nimic,
O să poți iubi glonțul ce va veni înspre tine,
Vei putea să nu mai iubești iubirea plecată de la tine,
Vei putea să-ți înfigi în trup cuie lungi, numai bune
pentru răstignire,
Vei putea urma drumul frânt până se va întoarce la tine,
O să poți mângâia broasca râioasă și plină de negi,
O să poți bea din potirul acela cu atâta otravă,
O să poți merge înainte și înapoi ca să ajungi niciunde,
Vei putea să mă lași să mor, să nu-ți fie dor de pântecul
meu fierbinte,
Vei putea sa-ti urăști iubita atât încât s-o ții lângă tine,
Vei putea să crezi tot ce nu poate fi crezut și nu exista,
O să poți fi călăul tău și al copiilor tai, aduși pe lume
ca să moară,
O să poți ridica rugi spre Domnul, prin rugul aprins
să te ardă,
O să poți gândi atâtea lucruri ce nu pot fi înțelese
și nu există,
O să mă poți lăsa să te iubesc atât de mult încât
să te nasc ca să te dau morții,
Vei putea face toate acestea, mă întreba mama
când încă nu mă născusem?
Mai târziu a fost atât de înțeleaptă încât să moară,
Și să mă lase să spun povestea copiilor mei, care vor muri.

2
Copile, îmi spunea mama când încă nu mă născusem,
Te țin în pântecul acesta fierbinte să te feresc de viață
și moarte,
Să te feresc de greșelile tale și ale tuturor înspre tine,
Să nu cunoști ura prin iubire și pustiul fără capăt al vieții,
Te țin în pântecul acesta fierbinte, să fii doar al meu,
Bătând cu inima mea înspre tine, cu sângele meu
fierbinte în inima ta.
O să te rup de mine ca pe o creangă și o să te dăruiesc
vieții,
Pe tine care nu mă cunoști, dar mergi înspre moarte
de mână cu mine.
Copile îmi spunea mama când încă nu am născusem
Nu vrei să rămâi în pântecul acesta fierbinte
Să ne jucăm cu iubirea de noi și cu viața?
Dacă nu vei trăi, n-o să poți ca să mori,
Doar să-mi dai un semn din pântecul meu fierbinte,
Să mă poți cunoaște înainte de a muri, născut prin iubire.

3
Copile, îmi spune mama când încă nu mă născusem,
Nu vrei să atingem iar stelele cu mâna ca în ziua dintâi,
Când din nimic s-a născut alt nimic,
Când totul alerga, dar nu putea fi prins,
Si când Soarele și Pământul nu se făcuseră încă?
Nu vrei să fim doar noi doi, încă în unul, nedespărțiți,
Să zâmbim deodată și să împărțim lacrima,
Să mângâi viața cu zâmbetul tău pe care nu-l știu,
Să bați cald în pântecul meu, la porțile lumii,
Să mă iei în sângele tău fierbinte și în inima ta
Ca să mă naști în alta lume și viața,
În stelele ce curg prin stelele noastre?
Copile, îmi spunea mama când încă nu mă născusem,
Nu vrei să mor pentru tine ca să-ți dăruiesc veșnicia,
Când ești nimic, dar totul se naște din tine?
Nu vrei să fim iar (în) punctul acela rotund
care se naște prin el,
Și în care iubirea e atâta de mare încât n-o poți cunoaște?
Atâtea lucruri îmi spunea mama înainte să mă nasc,
Și atât de puține lucruri le-am înțeles mai târziu,
Când am plecat din pântecul ei fierbinte, ca să mor.