La începutul anului, Cronicarul a urmărit pe postul RTL cîteva dintre regulile împrospătate din codul bunelor maniere în Europa. Atenţie la telefonul mobil: este un intrus într-o discuţie, o prezenţă dezagreabilă, indiferent ce superbă melodie i-aţi alege. Aşadar, trebuie să fie nevăzut şi mut. Dacă e obligatoriu totuşi să răspundeţi, sînt obligatorii şi scuzele. Nepoliticos, chiar jignitor este să-l ţineţi pe masă, fie ea şi masă de şedinţe. l La masa cealaltă, mult mai plăcută decît cea de şedinţe (excepţie România literară, unde şedinţele "de număr" sînt o plăcere), la masa de restaurant aşadar, o regulă nouă: se poate ciocni, de-acum, şi cu paharul cu apă minerală. Argumentul care a schimbat regula este de bun-simţ. Şoferii nu trebuie pedepsiţi de două ori: o dată că n-au voie să bea un pahar de vin, a doua oară că n-au voie să ciocnească şi să primească urări de bine. l Ajungeţi cu puţin înainte de începerea spectacolului, la teatru sau la cinema. Se întăreşte regula de a intra la locul dumneavoastră, pe un rînd unde oamenii s-au aşezat deja, numai cu faţa spre aceştia. Să le întorci spatele (ca să nu spunem fundul) e nepoliticos. Dacă cei aşezaţi sînt bărbaţi şi prin faţa lor trece o femeie, e elegant ca bărbatul să se ridice, să-i facă loc. l Apropo de ridicat, o noutate încă disputată. În numele egalităţii sexelor, s-a propus ca şi femeile să se ridice de pe scaun la sosirea unui bărbat în încăpere, nu numai invers. La ancheta făcută de RTL, bărbaţii n-aveau nimic împotrivă să fie întîmpinaţi astfel, femeile însă n-au fost prea încîntate, codul de pînă acum fiind ferm: femeia nu se ridică de pe scaun decît dacă i se face rău. l Cît despre noi, acum, că am intrat în Europa, ar trebui să învăţăm măcar regulile elementare: să salutăm cu zîmbet sau să salutăm pur şi simplu, să nu aruncăm pachetul de ţigări sau să golim scrumiera pe fereastra maşinii, să nu scuipăm pe stradă şi câte şi mai cîte.