Două analize pertinente, dar care n-au multe şanse de a fi ascultate de către reformatorii şcolii contemporane din Franţa şi nu numai, pot fi citite în ultimul număr pe 2013 al revistei „Le Point”. Alain Finkielkraut afirmă într-un scurt interviu că şcoala generală nu trebuie să confunde umanismul, ca perspectivă filosofică asupra caracterului formării tinerilor, cu umanitarismul, doctrină socialistă care predică egalitarismul. Singura egalitate permisă este aceea de şansă. Orice altă formă de a-i pune pe elevi pe picior de egalitate condamnă şcoala la ineficacitate pedagogică. Profesorul nu mai este un maestru, ci un asistent social, spune eseistul francez. La remarca redactorului că, într-o şcoală elitistă, Camus, orfan şi sărac, n-ar fi avut nici o şansă, Finkielkraut răspunde că tocmai nivelul ridicat al cunoştinţelor elevului Camus l-a obligat pe faimosul lui profesor, M.Germain, să-i acorde o atenţie pe care n-o putea acorda tuturor colegilor lui de clasă. Învăţatul se cade să fie dificil, nu în funcţie de elevii în dificultate, conchide Finkielkraut. În acelaşi număr al revistei e reprodus un discurs consacrat necesităţii de „Recucerire a limbii franceze” în şcoală al Hélènei Carrère d’Encausse, secretarul permanent, adică, preşedintele Academiei Franceze. Ideea principală este aceea de la Finkielkraut. Numărul mic de ore acordat limbii şi literaturii este principalul vinovat de faptul că 20% din absolvenţii şcolii primare nu ştiu să citească şi să scrie, procent care creşte cu 1% în fiecare an. Orientarea şcolii către o eficienţă practică face ca limbile străine să aibă un regim mai bun decât limba franceză, fiindcă, explică administratorii, ar „favoriza debuşeuri profesionale pe plan internaţional”. Şcoala ar trebui, după părerea altora, să introducă de la primele clase de liceu ore de economie, pentru ca viitorii politicieni şi guvernanţi să nu mai fie nuli în materie. Dar oare facultatea la ce mai e bună dacă le băgăm copiilor în cap de mici toate noţiunile economice sau ştiinţifice de care s-ar putea să aibă nevoie în viaţă? Şcoala nu specializează, ci instruieşte şi educă. Secretarul permanent al Academiei franceze remarca buna exprimare în franceză a soldaţilor care expediau de pe frontul Primului Război Mondial scrisori familiilor lor. Eroismul de care ei au dat dovadă să fie fără legătură cu felul îngrijit în care se exprimau? Excelenţa lecturii şi a scrisului a dispărut o dată cu interesul şcolii pentru cultivarea gustului şi a plăcerii pentru îndeletniciri devenite derizorii în lumea de azi. Unde ne sunt patrioţii de altădată? Întrebare valabilă şi pentru noi.
