Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cerşetorul De Cafea:
Cântec spus cu geana-n lacrima destinului necruţător de Emil Brumaru


Stimate domnule Lucian Raicu,



De unde vine (şi sorb o gură bună de cafea) farmecul cărţii lui Sorin Titel? Fiindcă, iată, am terminat-o, citindu-i ultimele sute de pagini dintr-o suflare lacomă. De la "Grădina", nu m-am mai putut opri! Există, în primul rând, o melodie, un murmur continuu al cuvintelor care au ceva blând, uşor stângaci, voit stângaci, în aşezarea lor. Fraza cântă. Un fel de tristeţe acceptată, luminoasă, o lacrimă atârnând grea de litera fericită a clipei. "Ce aer curat, spunea unchiul Rubin, a spălat Dumnezeu lumea." Această "lume spălată", strălucitoare, nesfârşit de frumoasă-n perisabilitatea ei infinitezimală, regretul ascuns într-un fel de voioşie a regionalismelor atât de artist strunite, o senzualitate difuză ţesută fin în text ca-n goblenuri, un "amestec" aţâţător de mici întâmplări cu tâlcul şters de vreme, îngroşat sau subţiat de-amintire. Cum să nu-mi pâlpâie sufletul ca-n lampa unui fitil necurăţat de scrumul ce-l topeşte-ncet când copii: "De pe perete te privea fie un Christ îngândurat, fie o odaliscă somnoroasă sau o ducesă cu obrajii roşii şi cu o înaltă coafură rococo"?

Desideriu care transcrise "cu cerneală vişinie într-un caiet îmbrăcat în mătase neagră versuri". "Casa asemeni unei fiinţe (s.n.) inconştiente şi oarbe..." Mărirea şi decăderea "mătuşei Valeria, a unchiului Rubin şi-a spaţiului" lor! Amănuntul formidabil, cehovian, al strângerii cioburilor pozei sparte de ofiţerul beat în chipiu! O, ce strună lungă a vibrat în mine la această simplă, sfâşietoare, graţios-grotescă întâmplare capitală! "Supa fierbinte linişteşte..." Da, linişteşte ceva imposibil de descris, poate trecerea, trecerea, trecerea trăsuricii timpului nostru. Cum îl înţeleg, acum, pe Sorin Titel! "Să-ţi încălzesc puţină supă, spuse înduioşat unchiul Rubin". Ce-am putea face altceva? Dar Desideriu "...descoperi, în acea trecătoare clipă a trezirii din leşin, lumea cu splendoarea ei de nimic tulburată, veşnică şi nepieritoare" mai frumoasă, mai proaspătă ca oricând. "Experienţele" lui de o extremă fineţe-n conturul uşor tremurat al unei sexualităţi virginale, al unei pudori atacate de marile taine, feminitatea aceea copleşitoare a tuturor gesturilor ţâţoaselor ce-l înconjoară, ce-l strivesc între coapsele lor pe pluşul memoriei. Dar Ghiuri, tatuatul din cap până-n picioare cu femeile pe care le-a iubit" Dar Gheran? Alunecarea lui în mit, superba moarte; întreg acest capitol are ceva tulburător, ascuns şi dezvăluit în acelaşi timp. "Fericit şi plin de încredere, Gheran începu să meargă pe sîrmă.." va muri, desigur. Oare nu toţi facem la fel? "Cum să părăseşti un asemenea paradis, îşi spunea el (domnul director! n.n.), privind cerul albastru, fără umbră de nor. Scăldată în lumina strălucitoare, lumea se oferea neprihănită..." Bucurie şi tristeţe, infinită duioşie, cântec spus cu geana-n lacrima destinului necruţător, simţuri cu zimţii subţiri tăind carnea inocentă a plăcerilor, trecerea timpului ca un păcat, ca un de neiertat păcat: "Trece timpul" spuse fata şi se făcu roşie la faţă. Timpul, timpul, "Vaporul Titanic"!



"Şi el fuge, fuge

Cu viteză mare

Fără ca să-şi ia

Adio la plecare."



Cu stimă şi afecţiune,



Emil Brumaru 17-IX-980

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara