Numărul din 6-12 martie al revistei „L’Express” reia discuţia despre scandaloasa şi, în fond, oribila carte a Marcelei Iacub, Belle et Bête (Frumoasa şi Bestia), în care autoarea îşi relatează relaţia sexuală pe care a întreţinut-o cu Dominique Strauss-Kahn imediat după presupusul viol care l-ar fi avut drept protagonist pe omul politic francez în hotelul new-yorkez Sofitel, sexul fiind, de fapt, conform propriei mărturisiri, pretextul de a scrie o carte despre el. Odată publicată, cartea a provocat un imens scandal, atrăgându-i autoarei o amendă penală substanţială şi opinia nefavorabilă a majorităţii presei. Revista „Le Nouvel Observateur”, care a publicat fragmente în premieră, a fost, la rândul ei condamnată de Tribunalul de Înaltă Instanţă din Paris şi nevoită să facă amendă onorabilă în numărul din 7-13 martie. Reluarea subiectului în „L’Express” n-ar fi fost în sine nepotrivită, dacă revista n-ar fi făcut din cartea Marcelei Iacub un cap de afiş pentru dezbaterea unei duble probleme: istoria curtezanelor, respectiv a femeilor emancipate din Franţa. Compania e flatantă pentru Marcela Iacub, într-un sens, se înţelege care, şi exagerată, în celălalt. În orice caz, ideea de a folosi drept punct de pornire, o carte penibilă şi, pe deasupra prost scrisă, ca şi altele ale autoarei, care au avut nevoie să fie corectate stilistic şi gramatical de către editori, atraşi de caracterul lor provocator, nu de vreo calitate literară, este cât se poate de proastă şi descalifică redacţia de specialitate a revistei.