Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cinema:
Clubul personajelor dispărute de Alex. Leo Şerban


Bruce Banner e un tînăr savant cu o copilărie traumatizantă. Spectatorul ştie de la început că “ceva” s-a petrecut - legat de tatăl său, savant şi el -, dar nu ştie exact ce, iar Bruce nu ştie deloc. La un moment dat, însă, află(m): Bruce începe să crească... Cînd spun “creştere”, gîndiţi-vă la pe puţin patru metri! În plus, Uriaşul e verde - dar nu se ştie de ce: probabil pentru că aşa era în banda desenată.

Căci Hulk-Uriaşul (unul din cele mai ciudate filme făcute vreodată) are la bază o bandă desenată. Cum a ajuns Ang Lee (Tigru şi dragon) s-o ecranizeze este nu atît un mister, cît o fatalitate: Lee lucrează la Hollywood şi are, ca tot omul, o copilărie - din fericire, nu tot traumatizantă, ci “bando-desenantă”. Mai bizar e cum a ajuns Eric Bana să-l joace pe Banner: pentru că numele lor rimează? Ar fi singura explicaţie: Bana are genul acela de “expresie” cu care-ar putea juca şi un personaj de bandă desenată, şi un personaj de bandă desenată... Dar un savant?! OK, Jennifer Connelly a mai jucat o soţie de savant nebun (în O minte sclipitoare), aşa că se presupune că ceva s-a lipit de ea. Problema lui Hulk-Uriaşul este că nu prea se lipeşte de nimic: se vrea o parodie? E prea “sec”. Se vrea film de acţiune? E prea meditativ. Se vrea o meditaţie? E prea (involuntar) comic, adesea... Excelent realizat, cu cîteva găselniţe bune (ecranul multiplu) şi o scenă într-adevăr uluitoare - confruntarea dintre Banner şi tatăl său (Nick Nolte), ce pare să refacă Universul -, Hulk suferă de pe urma pariului pe care şi l-a impus: amestecul genurilor. Sînt amestecate, ce-i drept, dar greu de digerat.

Liga (The League of Extraordinary Gentlemen) a avut, se pare, cronici proaste şi încasări şi mai proaste atunci cînd a ieşit pe ecranele americane... Mi-e greu să înţeleg de ce: gustul american pus deoparte, ce mă miră este că nu s-a găsit nimeni să remarce că, în comparaţie cu “blockbusterurile” la modă, Liga este un film stilat. Manierat. Ba chiar elegant.

Numai că eleganţa - vai! - nu mai e la modă...

Tot spiritul filmului stă în replica memorabilă a lui Dorian Gray atunci cînd, ciuruit de gloanţe, se mîntuie de ele precum Isus revenit dintre morţi; “Ce-i cu tine?”, îi strigă asasinul său, uluit de ne-moartea personajului. “Sînt complicat!”, îi răspunde acesta, cu un surîs înţelept...

Nu şi Liga, dacă la asta vă aşteptaţi: filmul lui Stephen Norrington este un clasic film-catastrofă, doar că este plasat la sfîrşitul secolului XIX (1899, mai precis). În locul băieţilor muşchiuloşi care înjură americăneşte, aici avem un “Club” distins de personaje care au ieşit să facă o plimbare în afara paginilor de carte: Quatermain (un aventurier în amurg, interpretat cu obişnuita flegmă de Sean Connery), Căpitanul Nemo, Omul Invizibil, Mina Harker (vezi “Dracula”), Dr Jekyll (cu Mr Hyde, desigur), Tom Sawyer şi - cum spuneam - Dorian Gray... Fiind atît de înţesat de referinţe literare, o minimă cunoaştere a tuturor acestora este obligatorie pentru a savura, cum se cuvine, oferta (“Call me Ishmael!”, răspunde şoferul unei limuzine albe - citatul este de la începutul romanului Moby Dick). Această limuzină este unul din cele mai frumoase obiecte văzute vreodată într-un film! După cum, de-a lungul călătoriei agreabile alături de toate aceste distinse personaje, există multe tablouri de o poezie sumbră şi somptuoasă - o intrare a submarinului Nautilus, noaptea, pe canalele Veneţiei, o ieşire în peisajul ireal de alb al unei ierni de hemisferă ninsă, un tigru misterios rătăcit tot pe-acolo etc. Un film de savurat, cadru cu cadru, de rafinaţi... Plus umor şi cîteva scene de acţiune OK pentru restul. Vi se pare puţin? Mie nu.

Mai ales că, în acest concentrat postmodern de erudiţie şi cultură populară (filmul are la bază benzile desenate ale lui Alan Moore), există o meditaţie foarte interesantă despre Artă & Tehnologie: Liga se inspiră vizibil din Cinematograful Mut (dacă aluziile clare la Metropolis al lui Fritz Lang (1926) sînt asumate, o posibilă paralelă cu L’Inhumaine al lui Marcel L’Herbier (1923) nu este deloc extravagantă!), “Era Industrială” este pusă în ramă într-un mod foarte actual (invenţiile tehnice vor ucide oare Umanitatea?) iar conflictul - modern - dintre Literatură şi Ştiinţe provoacă o alegorie crepusculară fin de siècle în care aceste două mituri sînt chemate să-şi arate binefacerile: sîntem oare, atunci ca şi acum, mai mult Spirit, sau mai mult Raţiune? “Plăsmuiţi din Vise” (ca în Furtuna shakespeariană), sau din Gene?...

Fără a bagateliza întrebarea printr-un răspuns convenţional, scenaristul James Dale Robinson (autor, la rîndul lui, al unor romane de benzi desenate şi al unui scenariu intitulat www3.com), reuşeşte să amestece frumos cele două într-un mod mult mai ingenios: Ştiinţa - demonstrează, în esenţă, povestea din Liga - este deja o ipoteză literară! Altfel spus, Literatura conţine Ştiinţa, fiind - spre deosebire de aceasta - capabilă de a-şi produce atît “Visul”, cît şi “gena”-anticorp... Filmul lui Norrington vine cu o fabulă mult mai profundă decît pare la prima vedere; replica lui Dorian Gray - “Am trăit destul de mult pentru a vedea Viitorul devenind Istorie!” - dezvăluie, de fapt, nu doar poetica însăşi a Cinematografului (artă & tehnologie, “poem şi automobil” etc., Liga fiind din acest punct de vedere proiectul-devenit-istorie al Filmului-Catastrofă de astăzi - deci: un “blockbuster autoreferenţial”...), ci şi poetica implicită a oricărei întreprinderi - “utopice” - de schimbare a cursului Istoriei prin Literatură: personajele “evadate” din paginile unor Bram Stoker, Jules Verne, R.L. Stevenson, Oscar Wilde, H.G. Wells sau Mark Twain încearcă, în fond, să se opună unei catastrofe generale a Umanităţii - înlesnite de Ştiinţă, “Prometeul dezlănţuit”! - tocmai pentru ca proiectul uman să nu “evadeze” - definitiv - din Natură... După ce au cochetat - fantasmal - cu “mirajele” Ştiinţei, ca nişte ucenici vrăjitori ai alchimiilor industriale, aceste personaje “de Cultură” se luptă - la propriu - cu demonii dezlănţuiţi de aceeaşi Cultură pentru a salva Lumea!

Este “morala” - nesperată şi nepreţuită - pe care ne-o face cadou acest fals blockbuster inspirat de o bandă desenată.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara