La rubrica prezentă de „lecturi libere“ nu voi nota, de această dată, impresii despre o carte recent citită, ci voi face câteva însemnări despre vizita întreprinsă în locurile legate de copilăria şi adolescenţa lui George Coşbuc, poetul comemorat pe plan naţional la cei 150 de ani de la naştere.

Am fost la Bistriţa, însoţind grupul de confraţi din Bucureşti şi Cluj, în fruntea cărora s-a aflat, cum se cuvenea, preşedintele nostru Nicolae Manolescu, el însumând, totodată, şi calitatea de director al României literare. Precizarea îşi are rostul ei pentru că una din „acţiunile” la care am participat a fost consacrată României literare, reprezentată acolo şi de directorul executiv actual, poetul şi prozatorul Gabriel Chifu. Dintre redactorii de acum au mai fost Sorin Lavric, Simona Vasilache, Răzvan Voncu, Daniel Cristea-Enache. Iar dintre cei de altădată eu şi confratele Alex Ştefănescu. Dar comentariul de faţă nu-şi poate asuma obligaţii de protocol, să se refere adică la toţi participanţii bistriţeni, bucureşteni şi clujeni prezenţi la omagierea de la Bistriţa a lui George Coşbuc. Vor fi de altfel toţi menţionaţi, sunt convins, în celelalte pagini ale revistei.

S-a discutat despre România literară, despre istoria ei şi a „Gazetei literare”, publicaţia care a precedat-o, despre felul cum revista şi-a menţinut spiritul, structurile, rubricile, despre dificultăţi, despre generaţiile succesive de redactori şi de colaboratori, despre Geo Dumitrescu, despre George Ivaşcu.

Au fost două zile miraculos de frumoase, amândouă „de soare pline”, spre a folosi o sintagmă coşbuciană. Ne-am mişcat în toată libertatea în spaţiul originar al poetului, am contemplat în voie ambianţa naturală plină de farmec, impresionaţi de armonizarea elementelor alcătuitoare: dealurile împădurite care înconjoară protector, s-ar zice, locurile legate de fiinţa sufletească a lui Coşbuc.

Deci, pe de o parte, Coşbuc, iar pe de alta, România literară, acestea au fost temele aduse în discuţie la întâlnirea scriitoricească de la Bistriţa, teme convergente, la urma urmei, pentru că George Coşbuc s-a aflat nu o singură dată, în decursul anilor, în atenţia revistei. Un autor clasic despre care au scris, printre alţii, Perpessicius, Şerban Cioculescu, Gavril Scridon, Dumitru Micu, Petru Poantă, Mihai Zamfir, Alexandru Duţu, Nicolae Manolescu. Un subiect reluat, de autorul Temelor, în capitolul „Micul clasicism poetic” din Istoria sa. Anii din urmă, deceniile din urmă, mai bine zis, au fost mai vitrege cu George Coşbuc, chiar dacă şcoala îi dă, în continuare, multă atenţie. Există ediţia de Opere alese de la Minerva, e adevărat, dar lipsesc, azi cel puţin, ediţiile populare, cum a spus în expunerea sa şi Nicolae Manolescu, atât de necesare în menţinerea interesului pentru acest autor clasic. Poate că aniversarea celor 150 de ani va da şi ea un impuls editurilor noastre să-l retipărească.

În programul manifestărilor de la Bistriţa a fost prevăzută şi vizitarea de către grupul de scriitori a Mănăstirii Izvorul Tămăduirii, din vecinătatea comunei Salva, plasată pe culmea unuia din dealurile despre care spuneam că parcă ocrotesc Năsăudul. Ne-am dus şi am fost întâmpinaţi de maica Emanuela, stareţa mănăstirii şi de alte cuvioase călugăriţe. Biserica, ridicată în 1996, este măreaţă. Maica stareţă şi părintele Ioan Pintea (care ne-a călăuzit de altfel peste tot) ne-au vorbit despre istoria mănăstirii, despre trecutul şi prezentul ei, despre persoana aceleia care a dăruit sfântului lăcaş locul de constituire. La plecarea grupului nostru, ca şi la sosire, de altfel, auzim din nou răsunând clopotele mănăstirii.