Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Clişeele unui nonconformism timid de Marius Chivu


Dacă textul romanului de debut al Ioanei Baetica, Pulsul lui Pan, este, în sine, foarte bun, pe alocuri se citeşte chiar cu delicii, construcţia este însă deficitară. La Adrian Schiop avem exact situaţia inversă. Romanul este bine condus, însă textul este tern şi deseori plictisitor, cu un conţinut destul de sărac. La testul lecturii de plăcere, câştig de cauză va avea romanul primeia.Romanul de debut al lui Adrian Schiop pendulează între două medii: unul al căminelor studenţeşti, celălat al unei unităţi militare. Personajul narator este tânărul Schiop, iar subiectul cărţii este grupul lui de prieteni. Cu toţii şcoliţi, studenţi sau foşti studenţi, aflaţi la vârsta marilor incertitudini şi a confuziei de început de viaţă, traduse în relaţia cu familia, cu partenerii de sex, cu societatea. De aici discuţiile interminabile şi căutarea cu orice preţ a unor "chestii", "faze" sau "ficţiuni", a unei poveşti, fie şi inventate, care să le alunge plictiseala existenţială instalată, paradoxal, într-un moment al vieţii când totul e de făcut. Se dezvoltă, astfel, în subtext, profilul unei crize de generaţie. De ce cred, însă, că romanul nu satisface la lectură?

Nereuşita cărţii vine dintr-o serie de indecizii ale autorului. C. Rogozanu spune în prefaţă mai multe lucruri demne de luat în seamă, dar numai citite (şi) printre rânduri. Altfel, lectura prefaţatorului poate părea predeterminată: orizontul de aşteptare, departe de a fi contrariat, supralicitează opera dintr-o prea puternică nevoie de a fi satisfăcut. Romanul ar ţinti să fie unul de atitudine, scris pe principiul be yourself, în virtutea căruia autorul ar elabora mărci identitare subculturale. Personajele sunt minoritari (social şi sexual) şi, de aici, preluarea elementelor specifice: mode, ideologii, tendinţa de a "violenta prejudecăţile culturii înalte" prin folosirea/inventarea unui limbaj aparte, în primul rând dezinhibat, pe fundalul culturii hip-hop. Scriitura ar fi cumva autentică, voit neşlefuită, nepreocupată de estetic, de altfel, criteriu marginal. Cu toate acestea, C. Rogozanu nu e prea convins, ci mai degrabă reţinut. De aceea face şi câteva confuzii.

În opinia mea, pe bune/pe invers este model de nonconformism no cojones care, înainte de a "violenta prejudecăţile culturii înalte", cum spune prefaţatorul, preia comod şi fără furie tocmai clişeele protestatare, ale revoltei cu sau fără ştaif. Găsim în acest roman toată recuzita livrescă uzată a genului: mai "68, mişcarea hippie, stilul camp, Catcher In The Rye, Eminem, 2Pac, Cobain, BodyCount ş.cl. Încremenirea în nonconformismul clasic, déjŕ-vu pe toată linia. În loc să se încarce de tensiune, romanul devine previzibil şi, pe alocuri, teribil de plictisitor. Dar să vedem cam care ar fi indeciziile autorului şi impreciziile prefeţei:

1. Tocmai pentru că Schiop, naratorul-personaj, deşi îşi afirmă identitatea sexuală, nu-şi povesteşte/problematizează homosexualitatea. Ce alt pretext narativ mai bun pentru nonconformism, într-un spaţiu cultural cu dificultăţi în a accepta minorităţile sexuale? Păi aceasta ar fi fost cea mai tare "kestie"! În rest, scenele de sex (povestite) sunt, iarăşi, plictisitoare. În literatură, sexul fie e scandalos (violent, pervers etc.), fie poetic (magic, în ambele sensuri). Altfel, mai bine lipseşte. De aceea englezii au inventat Bad Sex Award!

2. Există, e-adevărat, câteva (puţine) fragmente prin care s-ar putea susţine atitudinea anti- şi demascarea prejudecăţilor culturale ("High cultura era doar o modalitate de a împiedica inutil lucrurile în drumul lor spre realitate"), dar o revoltă explicită lipseşte. Or o carte care se vrea nonconformistă, manifest al minoritarului împotriva sistemului (fie el şi cultural), dar care nu-şi manifestă indignarea şi revolta cu furie, cu violenţă, carevasăzică... Numai că naratorul vorbeşte despre "loseri, şadicăţ independenţă, opţiuni alternative, nu against the system, ci doar out of the system." Ceea ce cam schimbă datele problemei. Partea cea mai interesantă a romanului, deşi nedrept secundară, sunt distincţiile muzical-ideologice presupuse de sub-genurile rock: heavy-metal-ul worst cu principiul "I can take it!", grunge-ul cu reversul ("I can"t take it!"), ca o variantă soft de punk ("Burn, mother farger, burn!"), uşor hippie ("All you need is love!"); în fine, raver-ii care respectă particularităţile etnice, religioase sau de gender ale altor grupuri, iar hip-hop-ul doar iniţial o mişcare militant-ideologizată. Nu e însă foarte clar nici aici care ar fi modelul muzical suprem al grupului din roman şi, implicit, atitudinea aşa-zis ideologică. Deşi, la cât vorbeşte Schiop despre Suede, se impune mai degrabă figura lui Bret Anderson, decât a lui Damon Albarn, a lui Sid Vicious sau Kurt Cobain. Ceea ce, refăcând ecuaţia, ne îndepărtăm bine de grunge şi ne apropiem mai mult de brit-pop şi de alternativ. Or Schiop spune tocmai că "alternativul e o chestie în desfăşurare, nu prea ne e clar ce se întâmplă pe acolo." QED! Şi abia la final protagoniştii descoperă hip-hop-ul. Interpretarea prefeţei în termenii "poeziei de stradă" rămâne deocamdată o virtualizare. În lipsa unui produs autentic, chiar şi îndelung aşteptat, să nu conferim, totuşi, credit unei contrafaceri.

3. Aşa-zisul limbaj aparte, inventat conform realităţii mediului grupului de inadaptaţi, inhibaţi, blazaţi, (semi)rataţi social, de fapt, nu există nici el. Nu întâlnim în acest roman argou, nu există slang. Tinerii sunt inteligenţi, iar păcatul lor e doar de a discuta rizibil despre filozofie, ca la o beţie între diletanţi. Nici un şoc de limbaj. Doar pentru că se spune "pulă" şi "muie" pe fiecare pagină nu cred că mai şochează pe nimeni. E şi facil. Iată, tocmai ce le-am rostit şi eu în România literară! Limbajul lor, aşa frust, e mai degrabă un semn firesc al mediului studenţesc dezinhibat, nicidecum al vreunei atitudini subversive. Iar englezismele din text, dacă le traducem atent, vom vedea că nu sunt folosite în locul clişeelor de limbaj insuportabile în română, dar pentru că tocmai ele (expresii fixe şi/sau foarte uzitate în limba vorbită) sunt clişeele limbii engleze căpătate odată cu fenomenul globalizării, al societăţii de consum etc.

4. Romanul este şi bine conceput, şi şlefuit, şi atent adnotat în subsol cu inserturi teoretice. Niciunde indiferenţa faţă de actul scriiturii şi ignorarea esteticului pe care le sugerează C. Rogozanu. Într-o notă de subsol, naratorul însuşi îşi mărturiseşte intenţia de a scrie "şą ficţionalţ, ş+ artisticţ, ş+ narativţ". Adică estetic. În ceea ce priveşte prioritatea/marginalitatea esteticului, opţiunea e, până la urmă, una individuală. Doar că o carte proastă rămâne o carte proastă şi atât. No matter what. Chiar dacă ar fi destinată consumului, chiar dacă ar fi scrisă de o afro-americancă pe jumătate evreică, văduvă de război, handicapată, obeză, lesbiană şi protestantă.

Fără a fi narativ, romanul nu e nici măcar reflexiv. Discuţiile grupului de studenţi sunt o vorbărie continuă şi deseori fără graţie. Se vor marfă, tocmai pentru că sunt un-cool. Blah-blah! Romanul ar fi imaginea macro a Jurnalului grupului: "să nu vii cu o chestie pompos intelectuală sau Ťimplicată existenţialť ori, la polul opus, să te apuci să notezi o fază 100% realistă. Ideea era să scrii, dacă se poate, despre nimic, să aberezi cât mai spectaculos pe marginea Ťcăcaturilorť, a lucrurilor mărunte." Atât doar că mai nimic spectaculos în discuţiile leneşe ale grupului de prieteni, toate poveştile sunt banale. De aceea autorul insistă pe metafora Peşterii din final cu "povestea despre orice poveste posibilă, o ficţiune despre Ficţiune". Metaforă care mă trimite cu gândul mai degrabă la un sofisticat roman postmodernist ŕ la prozatorii târgovişteni.

Inteligent, fără îndoială, cu o scriitură bună şi fluentă, dar fără o practică serioasă a ficţiunii adevărate, Adrian Schiop încearcă un roman al generaţiei deopotrivă nonconformist şi de substanţă, lucru, totuşi, de apreciat. Dar atât! n

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara