Le vedem pozele în paginile revistelor glossy. Prezenţa lor este nelipsită în talk-show-urile şi emisiunile de divertisment ale televiziunilor. Toată lumea ştie cum se îmbracă, ce mănâncă, unde îşi petrec serile, la ce magazin cumpără hrană pentru pisici, cu cine trăiesc şi cu cine îşi înşală partenerul/ partenera mai mult sau mai puţin oficial(ă). Sunt admiraţi şi invidiaţi, salutaţi de necunoscuţi, sufocaţi de admiratoare, abordaţi de cerşetori şi urmăriţi cu obstinaţie de paparazzi. În politică, în sport, în muzică, în industria de divertisment, ei sunt învingătorii, vedetele care dau culoare şi nerv interminabilei noastre tranziţii spre nu se ştie ce. Simpla rostire a unor nume dă semnalul că distracţia poate începe: Traian Băsescu, Adrian Năstase, Ludovic Orban, Crin Antonescu, Gigi Becali, Norica Nicolai, Marian Vanghelie, Corneliu Vadim Tudor, Dumitru Dragomir, Oana Zăvoranu, Adriana Bahmuţeanu, Irinel Columbeanu, Vasile Turcu, Adrian Mititelu, Gheorghe Ştefan, Claudiu Răducanu, Teodor Atanasiu, Florin Călinescu. Voluntar sau involuntar, toţi aceştia reuşesc să stârnească hohote de râs la aproape fiecare apariţie publică. Dintr-un motiv sau altul, replicile lor s-au clasicizat, fac parte din inestimabilul patrimoniu al tranziţiei, au devenit componente de bază ale memoriei noastre (a)culturale.
După savurosul său Ghid al nesimţitului în care a descris in extenso feţele şi modalităţile de exprimare ale mitocăniei anonime în anii tranziţiei, Radu Paraschivescu întregeşte tabloul cu o inestimabilă colecţie de perle din lumea celor care prea des cuvântă în presa scrisă şi audiovizualul vremii noastre. Aproape toţi am auzit sau am citit în ziare replicile halucinante rostite de oamenii zilei. Unii au râs cu poftă, alţii şi-au făcut o cruce mare, cu toţii le-am comentat în familie sau cu prietenii. Apoi, cu siguranţă, ne-am văzut de ale noastre şi le-am uitat sub presiunea altor evenimente ale tranziţiei. Radu Paraschivescu - de vreo 5 ani, titular al unei cronici tv la un mare cotidian - are însă obiceiul să urmărească fiecare emisiune cu un carneţel şi un pix la îndemână. În felul acesta nu-i scapă nimic, este un soi de CNA ad-hoc, gata oricând să consemneze prostia exhibată nonşalant pe toate canalele de televiziune, adevărată reţetă de succes pentru toţi tinerii dornici să răzbată prin forţe proprii în societatea românească.
Puşi în faţa unei camere de filmat sau a unui microfon, eroii tranziţiei devin prolicşi, simt nevoia să ofere adevăruri universale, nu au nici un fel de îndoieli. Vorbele se revarsă nestăvilit fără a mai ţine cont de logică, semantică sau gramatică. Citite la rece toate aceste replici debitate parcă de oameni aflaţi în starea de trezie (o fi având şi becul roşu de la camera de filmat efectele sale hipnotice) nu pot stârni decât homerice hohote de râs. Acestea nu vor fi însă niciodată în măsură să ducă la o mai atentă auto-analiză a celor în cauză. Una dintre calităţile sine qua non ale vedetei autohtone este absenţa simţului ridicolului. Probabil, înainte de a-şi remodela nasul, buzele, sânii şi fesele, aspiranţii la statutul de star în România tranziţiei trebuie să-şi extirpe simţul ridicolului.
Discuţia teoretică ar putea continua, dar ar fi păcat. Până la urmă tot exemplificările sunt cele care fac sarea şi piperul demonstraţiei. Din capul locului trebuie spus că umorul care se degajă din replicile unora şi altora dintre eroii acestei cărţi provine din zone diferite ale gândirii (mă rog, atâta câtă este). Asocierile logico-semantice sunt mereu surprinzătoare, aşteptarea cititorului este adesea prinsă pe picior greşit, fapt menit să păstreze intactă cota de interes a unei cărţi care, la un moment dat, ar fi putut deveni redundantă.
O primă sursă de umor în discursul vedetelor este beţia de cuvinte. Odată dat semnalul "ON AIR", unii politicieni deschid pur şi simplu robinetul vorbelor. Plăcerea lor de a se auzi rostind neologisme cât mai rare este de nestăvilit, iar pe altarul ei gramatica şi logica sunt sacrificate fără nici o urmă de remuşcare. Cu siguranţă, nici vorbitorul nu prea ştie ce vrea sa spună, dar imaginea sa în oglindă (mai ales dacă are şi o pipă în mână), de a cărei contemplare nu se mai satură, este cea a unui savant neînţeles. Din categoria celor care macină vorbe în gol se desprind net Ulm Spineanu şi Cornel Dinu. Iată un fragment din gândirea filosofică a lui Ulm Spineanu, în faţa căruia, probabil, Mihai Şora s-ar lua cu mâinile de cap: "Indiferent cum, într-un final, primordialitatea lui Ťa ştiť politic şi social, care nu înseamnă un glotosocietarism, îşi va desemna predictibilitatea, şi în consecinţă echilibrul între Ťa fiť şi Ťa aveať". O splendidă mostră de raţionalism(?) care nu poate fi întrecută decât de micul fragment de antropologie metafizică datorat aceluiaşi gânditor (?): "Conştiinţa ne este de fiecare dată rodul posteriorului, iar în fond profunzimea personalităţii fiecăruia, la un moment dat, se desprinde exogen-selectiv de bunul personal, devenind un fel de stare a ansamblului socio-patrimonial". Adânci vorbe, straşnic filosof. Mai teluric de felul său, Marian Vanghelie este adeptul unei altfel de beţii de cuvinte. El nu se aruncă în abisal, nu se încurcă în neologisme, vorbele sale nu se lasă încătuşate în rigorile gramaticii. Suficient sieşi, discursul său se învârte pe loc, asemenea unui căţel care aleargă în jurul cozii. Prin forţa lor repetitivă vorbele lui Marian Vanghelie capătă adâncimea litaniei, iar efectul lor asupra vajnicilor manelişti şi admiratori de manelişti de la periferia sectorului 5 este garantat: "Conform Legii bugetului, există un capitol special în care am dreptul să prind posibilitatea vânzării spaţiilor comerciale care prin Legea 550 am atribuţii să le vând, şi în cazul vânzării acelor spaţii comerciale sumele respective erau prinse pe capitolul respectiv". Totul este clar, limpede, eficient. Ferice de cetăţenii care au un asemenea primar. Un alt membru al partidului domnului Vanghelie, Antonie Iorgovan, "părintele Constituţiei", oferă şi el un diamant de gândire tautologică, semn că primarul de la 5 are de la cine învăţa: "Eu am fost de când mă ştiu".
Necunoaşterea unor termeni sau graba de gândire şi de exprimare poate produce efectul de "gura păcătosului adevăr grăieşte", cu unele conotaţii juridice ("Am vorbit chiar zilele trecute cu mai mulţi parteneri de afaceri. Oameni serioşi, din lumea interlopă" - Gigi Becali; "Domnul Ion Cristoiu a spus despre mine că sunt corupt pe vremea când nu eram, prin 1993" - Viorel Hrebenciuc), politice ("Au mai rămas douăzeci de minute până la sfârşitul partidului. ăă... partidei" - Ion Ghiţă) sau vag sexuale ("Tot ceea ce se scoală deasupra nivelului mării poate fi considerat cu certitudine genial" - Elena Udrea; "Vă udrez tuturor sănătate, fericire şi prosperitate" - Traian Băsescu; "Îţi mulţumim Mihai Leu. Îţi mulţumim din suflet şi te sărutăm peste tot" - Ionel Stoica). Unele vedete sunt capabile de splendide contorsiuni logice. Manelistul Vali Vijelie este autorul uneia dintre cele mai frumoase declaraţii de dragoste transmise vreodată prin intermediul unui post de televiziune: "Nevastă-mea este o femeie care, oricâte greşeli aş face, tot o iubesc".
Obişnuite cu aerul rarefiat al înălţimilor spiritului, vedetele noastre sar direct, fără complexe, la enunţul apoftegmatic. Tonul sentenţios nu lasă loc de replică, nici măcar de gândire. Şi cine o poate contrazice pe Loredana Groza atunci când rosteşte un mare adevăr, rod al multor ore şi zile de meditaţie: "Pentru femei, un sutien adevărat este ca laptopul pentru un bărbat". Sau pe Irinel Columbeanu când ne administrează comprimatul de geografie, o mică bijuterie de agramatism: "Dubaiul e o naţie care are o poziţie care o merită în lume". Ramona Bădescu îşi expune în câteva cuvinte simple reţeta succesului şi fericirii ei în Italia: "Sunt curtezată, am fost logodită, m-am dezlogodit şi acum mi se fac pofte". Ce femeie nu şi-ar dori un astfel de destin minunat.
Pe lângă această consistentă antologie de perle ale vedetelor tranziţiei, cartea lui Radu Paraschivescu aduce sub lupă şi câteva dintre textele unor melodii la modă (din decenţă şi respect faţă de cititori nu voi exemplifica), dar şi un scurt capitol, Aşa da, cu expresii de reţinut pentru inteligenţa şi expresivitatea lor. Pentru a-şi demonstra buna credinţă, autorul nu ezită să îi treacă, atunci când e cazul, în această secţiune, pe unii dintre cei care au fost principalii actori ai capitolului de "perle" (Corneliu Vadim Tudor, Traian Băsescu, Adrian Năstase şi chiar... Marian Vanghelie). Din acest capitol am selectat o singură zisă a regretatului Traian Tomescu, definitorie pentru România tranziţiei, fie că e vorba de sport, de politică, de mass-media sau de relaţiile sociale pur şi simplu: "La pasa cu călcâiul şi la luatul la mişto suntem campioni mondiali".
