Cică s-ar fi redeschis
Arena Naţională. Pagubă-
n ciuperci! Amicalul
cu Lituania se
joacă la Giurgiu, iar
regalul cu ibericii s-a
dus, hăt, la Cluj-
Napoca, de unde provin atât
premierul Cioloş, cât şi mâna
sa dreaptă, Dâncu.
O fi doar o coincidenţă, că tot
suntem la un pas de alegerile locale,
dar nici nu pot băga mâna-n foc că
pasul acesta nu e unul la… ofsaid.
În schimb, îl citez convins pe Il
Luce, care a ştampilat întregul circ:
„O prostie!” Una imensă, însă, care
ne-a costat, scurt, peste 400 000
de euro, cât ar fi trebuit să încaseze
primăria în urma meciurilor (interne
şi internaţionale) care nu s-au mai
disputat, plus încă vreo 750 000,
cât plăteşte PMB, pentru întreţinerea
Arenei Naţionale, în aceste aproape
cinci luni de circotecă.
De felul meu nu sunt cusurgiu,
dar la vremurile astea, în care
toţi se iau la trântă cu corupţia,
după principiul scapă cine poate,
o bagatelă de peste un milion de
euro n-o fi cumva prea puţin ca
să stârnească interesul reporterilor
de investigaţie? Că singur Tolontan
s-a luptat cu morile de vânt de la
ISU şi IGSU, vocea lui fiind pe
punctul de a fi acoperită tocmai de
caricaturile politice care se pricep
acum şi la „Duraskin”, materialul
ignifug al copertinei. Iar băieţii ăştia
de la ISU, care dăduseră avizul şi
la „Colectiv”- să-i ierte Domnul,
dacă poate, că, vorba aia, nu
ştiau ce fac – ne-au plimbat acum,
aproape jumătate de an, chipurile
ca să ne spună că ne putem duce
liniştiţi pe Arena Naţională. Ei, aş!
Pentru cine nu ştie, avizul presupunea
un angajament comun al ISU, cu
Primăria Capitalei, cu IGSU şi cu
Ministerul Dezvoltării al domnului
Vasile Dâncu. Iar singurii pricepuţi
(teoretic) în materie, cei de la IGSU,
au ştampilat materialul copertinei
la categoria C, în timp ce un laborator
de specialişti veritabili,din Italia,
l-a clasificat cu „B”, adică o categorie
superioară! Oare până unde putem
împinge ridicolul şi, mai ales, cu
câte pierderi? Cine testează specialiştii
noştri şi cine îi validează, cât ne
putem baza pe verdictele lor şi
ce valoare au, până la urmă, avizele
pe care le emit?
Arena Naţională ne-a costat
vreo 250 de milioane de euro, ca
să nu putem juca pe ea când vrem,
dar iată că, după cât am înotat acum
în aceste ape tulburi, ne trezim
că am putea rata şi şansa de a găzdui
cele patru jocuri din Campionatul
European 2020, programate deja
în România, după cum a avertizat
Răzvan Burleanu, preşedintele FRF.
Din acea perspectivă, se invocă
în plus şi precaritatea infrastructurii,
ceea ce chiar că nu putem contesta,
la câte autostrăzi am avut pe hârtie,
în ultimul sfert de secol.
Iar mai nou, ca să ne convingem
că pompierii noştri atomici stau cu
ochii-n patru, aflăm că nu emit
avizul nici pentru Arena BNR, unde
Ţiriac reuşise să aducă, pe propriul
buzunar, Turneul Internaţional de
Tenis care-i poartă numele. Drept
care atât el, cât şi Ilie Năstase, au
anunţat că renunţă la organizarea
competiţiei găzduite de Bucureşti.
În acest caz, însă, jocul făcut de
ISU este absolut aberant, de vreme
ce Arena BNR, fostă Progresul, nu
este acoperită şi nici nu are o
copertină retractabilă! Iţi vine
să-ţi faci cruce şi să te întrebi cât
de aberanţi pot fi aceşti băieţi de
la ISU, ca să-şi permită să anuleze
un turneu în aer liber, pe un teren
de zgură pe care s-a jucat în
1972 chiar finala „Cupei Davis”
dintre România şi SUA. Am fost în
tribunele pline ochi la acel memorabil
meci, pe care n-a reuşit să-l
contramandeze vreun aviz al
pompierilor, cum se întâmplă acum,
cu turneul lui Ţiriac şi Năstase.
Sigur, suntem neam de cârcotaşi,
dar tragedia de la „Colectiv”, de
care principalii responsabili sunt
tocmai cei de la ISU, nu trebuie
să le permită abuzuri de genul celui
de la Arena Naţională şi cea a BNR,
care sunt exagerări evidente. Dacă
legile le permit să sară calul întratât
încât să ne priveze de puţinele
spectacole sportive de care mai
avem parte, probabil că Parlamentul
trebuie să le ia hârtiile la puricat.
Că DNA-ul a făcut-o deja, iar ei, ca
pompieri ce sunt, cu tot respectul
pe care îl port celor veritabili, le
recomand doar pozele ecvestre, la
sărbătoarea naţională.