Fişă bio-bibliografică
Cu aproape douăzeci de ani în urmă, am publicat într-o revistă mai multe poeme primite prin poştă de la un necunoscut: Liviu Capşa. Am explicat atunci cititorilor că n-am nici o informaţie despre autor, dar că sunt nerăbdător să fac cunoscute şi altora versurile pline de farmec care îmi căzuseră parcă din cer pe biroul de redactor.
Acum deţin toate datele necesare pentru întocmirea unei fişe bio-bibliografice a lui Liviu Capşa. Poetul s-a născut la 16 august 1954 în localitatea Spanţov din judeţul Călăraşi (fostul judeţ Ilfov). După ce a absolvit liceul la Olteniţa, a urmat cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti, pe care le-a încheiat în 1981.
Până în 1993 a fost consilier juridic la Primăria oraşului Olteniţa. Apoi, a acceptat postul de consilier la Inspectoratul pentru Cultură al judeţului Călăraşi, renunţând la activitatea juridică.
Debutul său ca scriitor s-a produs în anii 70', în revista România literară, sub girul lui Geo Dumitrescu. Cărţi a publicat abia după 1989: Hiprodomul cailor de mare, parodii, Piteşti, Ed. Calende, 1993, Victoria cotidiană, versuri, Piteşti, ed. Calende, 1994, Noi, sudiştii, versuri, Piteşti, Ed. Calende, 1995 (volum realizat împreună cu Marin Lupşanu), Evadarea din vis, note de călătorie, Bucureşti, Ed. Agora, 1995, Mesaje pe robot, versuri, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1999, Parodii optzeciste, Piteşti, Ed. Paralela 45, 2000.
Este şi autorul a trei cărţi de versuri pentru copii: O fantastică pădure, Poezii din lumea basmelor, Animale combinate adunate într-o carte.
Ştiu deci, acum, multe despre Liviu Capşa. Am şi stat de vorbă cu el de câteva ori, descoperind că este un om informat şi întreprinzător, care ar putea să conducă o instituţie de cultură sau chiar să administreze un oraş. Dar tot nu înţeleg cum ajunge el la poezie. Tocmai spiritul său practic îl face să pară incompatibil cu condiţia de poet. Şi mai este ceva: autorul atât de preţuit de mine trăieşte ca un anonim, nu-şi exhibă originalitatea. Aproape toţi poeţii ştiu să capteze atenţia celor din jur. Liviu Capşa mai mult tace şi ascultă, estompându-şi prezenţa. Nu întâmplător, este foarte rar menţionat de criticii literari printre "optzecişti".
Nu-mi rămâne decât să cred că pasiunea pentru poezie rămâne un secret al vieţii lui Liviu Capşa. Poate nu întâmplător, prima sa carte a fost una de parodii, gen la care poetul a revenit frecvent ulterior. Parodia reprezintă o formă de devotament de poezie şi presupune o discreţie de spectator care urmăreşte din întuneric scena luminată a vieţii literare.
Până la urmă, identitatea lui Liviu Capşa trebuie găsită tot în textele sale, nu în informaţiile referitoare la studii, la profesie etc.
Poetul cu o sută de stiluri
După cum rezultă din parodiile sale - cele care au în vedere poeţi din toate generaţiile (Hipodromul cailor de mare,) dar şi cele inspirate de autori din generaţia căruia îi aparţine el însuşi (Parodii optzeciste) -, Liviu Capşa urmăreşte atent şi cu spirit critic spectacolul poeziei româneşti. El este un admirator competent al versurilor contemporanilor săi, şi nu unul naiv, dintre aceia care aplaudă furtunos fără să ştie de ce.
Parodiile sunt ecoul pe care îl au scrierile poeţilor din epocă în conştiinţa unui supercititor. Ele constituie, în mare măsură, un exerciţiu de critică literară, întrucât fac vizibile mecanismele de producere a emoţiei folosite de poeţi.
în acelaşi timp, însă, parodiile reprezintă un mod ingenios de a da curs elanului liric propriu. în loc să se limiteze la un singur stil, poetul care scrie parodii utilizează o sută de stiluri. Dintr-un simplu instrumentist, el se transformă în dirijorul unei orchestre, amplificându-şi mesajul.
Ca şi Marin Sorescu în Singur printre poeţi, Liviu Capşa recurge la parodii dintr-un preaplin al bucuriei de a descoperi poezia, dintr-o exuberanţă lirică.
Parodiindu-l, de pildă, pe Mircea Cărtărescu, el nu numai că divulgă tehnica poetică a acestuia (relatarea la persoana întâi, enumerarea fastuoasă etc.), dar o şi foloseşte fugitiv, pentru a-şi exprima propria voioşie de citadin:
"Tocmai coborâsem din 331 în Piaţa Aviatorilor/ uitând de mulţimea de blocuri ghemuite sub burţile norilor/ şi dezvelind o savarină mă pregăteam s-o strecor pe sub mustaţă agale/ când deodată cu cine credeţi că fac cruce în cale:/ un fel de tonetă fardată strident cu gust de bazar/ plină cu oglinzi, furcoaie, scobitori şi produse tip aprozar/ maiakuri chiuvete jartele/ tricouri cu moaca lui pele/ prafuri de copt daracuri de lână/ brice invizibile pentru barbă spână" etc.
La fel se întâmplă în multe alte cazuri, de fapt, în toate. Când îl imită pe Mircea Dinescu, Liviu Capşa devine pentru o clipă Mircea Dinescu, lăfăindu-se - cu umorul necesar - în halatul de mătase al acestuia:
"Azi scriem poezia cu tuş pe palma stângă/ cu arta ne scrobim cămăşile-n copaie/ artistul toacă ceapă spre a putea să plângă/ când reumatismu-i simte ovaţii lungi de ploaie// dentistul pune plombe la clape de pian/ tabloul de se strică daţi-un un praf de sare/ din ceasuri cucul iese o dată la un an/ ce dulce e compotul cireşelor amare." etc.
Eleganţa ironiei
O doză de spirit ludic există şi în poezia "serioasă" a lui Liviu Capşa. Volumul recent apărut, Mesaje pe robot, ilustrează, inclusiv prin titlu, tendinţa poetului de-a se juca de-a viaţa, de a privi dintr-un unghi fantezist ceea ce semenii săi privesc cu toată gravitatea.
Prin simpla juxtapunere a mesajelor pe care ei le lasă, în mod curent, pe un robot telefonic, autorul cărţii evocă, de pildă, simpatica hărmălaie a vieţii de fiecare zi:
"nu uita să achiţi imediat ceaseul/ vezi că diseară apar la talk-show/ îţi eliberez fiica dacă ieşi cu-n milion de parai/ ia-mi şi mie de la castel un furou// lasă iepurele la fezandat încă o zi/ sosesc mâine cu cursa air france/ n-am gătit nimic mănâncă şi tu la restaurant/ livrăm marfă numai cu plata-n avans// trimite-mi dracului factura aia odată/ domnule vă aştept la negocieri joi/ opreşte-mi te rog apă caldă în cadă/ ia-ţi umbrela începe sezonul de ploi".
Ca din întâmplare, în cascada de banalităţi, apare la un moment dat şi un enunţ tragic ("îţi eliberez fiica dacă..."), repede înghiţit de zumzetul existenţei cotidiene.
Face parte din felul de a fi al lui Liviu Capşa, în ipostaza sa de poet, să vorbească despre suferinţă în treacăt sau aluziv, să-i întâmpine mereu pe cititori cu un zâmbet profesional, chiar şi atunci când totul i se pare pierdut:
"într-o bună zi am să dispar/ din raza ochilor voştri/ prin firele de iarbă/.../ voi pieri ca bursa română de mărfuri/ torturată de nemiloase crize asiatice/ mă voi stinge ca iepurii bărăganului/ obligaţi să sară prin pădurile europei/ mă voi prăbuşi ca mercurul termometrelor/ sub rafalele agentului termic// într-o bună zi mă veţi uita/ ca pe un ordin de front/ dintr-o bătălie pierdută" (într-o bună zi)
Ironia poetului este o ironie elegantă, care nu s-a demodat, chiar dacă azi este la modă limbajul băieţilor de cartier - un fel de pijama a limbii române. Liviu Capşa vine în frac în faţa noastră şi nu pare vetust. De ce? Pentru că o face în cunoştinţă de cauză, optând lucid pentru o atitudine poetică.
Liviu Capşa ştie ce se întâmplă cu el şi cu cei din jur în actualul moment istoric, ştie de ce scrie şi cum scrie, ştie de ce nu mai contează în prezent poezia şi cât de mult totuşi contează ea, acum şi în vecii vecilor. Talentul său este iluminat de inteligenţă.
Vorbeam de o ironie elegantă. Iată, ca exemplu, un poem - prosperă oraşul - , în care suntem invitaţi la o plimbare printr-un oraş de azi:
"prosperă oraşul/ de la o zi la alta prosperă / nimeni nu poate nega evidenţa/ iată ţăranul cu cartuşiera/ funiei de usturoi peste umăr/ prosper se-ndulceşte c-o sticlă de cola/ sau ţiganca bătrână ce mătură-n piaţă/ scoţându-şi prosper kentul de după ureche/ copiii exersează limbile străine/ privind în vitrinele tot mai prospere/ prosperă oraşul/ de la o zi la alta prosperă/ nimeni nu mai poate nega evidenţa".
Liviu Capşa îşi gândeşte atent poezia, fără să o facă însă prin aceasta nefirească. El elaborează naturaleţea, scamatorie care le reuşeşte numai poeţilor autentici.
Liviu Capşa, Mesaje pe robot, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1999. 64 pag.
Liviu Capşa, Parodii optzeciste, Piteşti, Ed. Paralela 45, col. "80", seria "Poezie", 2000. 64 pag.
