Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Literatură:
Cine era? de Ştefan Cazimir


“Adevărul este la mijloc.

Dar nu orice mijloc slujeşte adevărul.”

(Ştefan Cazimir)



1. Autobiografia în comunism



Ce trebuia să conţină, în anii comunismului, o autobiografie? Avem sub ochi o fişă-model, emisă în 1975 de serviciul de cadre al Universităţii din Bucureşti, pe care o transcriem întocmai, inclusiv dezacordurile, abrevierile agramate şi punctuaţia pe alocuri fantezistă:



Autobiografie



Numele şi prenumele, născut la..., naţionalitate, domiciliu, şcoală primară, liceu, facultate etc. Autocaracterizare după fiecare etapă. Stagiu militar. Sancţiuni în această perioadă. După absolvirea facultăţii (anul), toate locurile de muncă, funcţiile. Sarcini profesionale, didactice, doctorat. Sancţiuni primite în ac. perioadă. Activitatea şt., lucrări publicate, domeniul. Membru al altor organisme. Trimiterea la specialziare, documentare, ţara, perioada. Activitatea obştească, sarcini, şcoli politice. Sancţiuni politice, cînd?, de ce? Distincţii. Avere. Dacă a avut case, maşini, cîte, cum le-a înstrăinat. Limbi străine cunoscute, condamnări. Cont la bancă.

Despre familie: Tatăl – nume şi prenume, ocupaţie, loc de muncă, apart. politică, avere, în trecut şi în prezent, condamnări. Mama – la fel. Fraţi, surori – la fel. Cumnaţi, unchi, mătuşi, soţiile şi soţii acestora – la fel. Rude ale acestora, cu probleme (plecaţi din ţară, în ce împrejurări, unde sînt stabiliţi, condamnaţi, cu averi naţionalizate etc.) Căsătorit, necăsătorit, recăsătorit, divorţat – toate datele. Soţia, numele, prenume, ocupaţia, loc de muncă, apart. polit., avere. Dacă a mai fost căsătorită, perioada, cu cine? Menţiune după actul de divorţ, căsătoria s-a desfăcut din vina cui?. Părinţii soţiei, nume şi prenume şi toate celelalte date. Fraţi, surori ai soţiei – toate datele. Cumnaţi, unchi, mătuşi din partea acestora – la fel. Rude ale acestora, cu probleme (plecate din ţară, cînd, unde, în ce împrejurări, unde s-au stabilit, cu averi naţionalizate, condamnări etc.). Copii, nume şi prenume, ocupaţie, apart. politică. Locurile de muncă pentru fiecare.



*



Ce se poate spune după lectura acestui fabulos document şi după trecerea, pentru unii (tineri neavizaţi sau adulţi amnezici), a clipei de stupoare? Izbitoare e, mai întîi, voinţa “organelor” de a şti totul despre tine şi, dacă se poate, chiar ceva în plus. Ca laitmotive ale setei de exhaustiv apar sintagmele “la fel” şi “toate datele”, repetate obsedant de cîte 3-4 ori. “Cumnaţi, unchi, mătuşi, soţiile şi soţii acestora”, la care se adaugă “rude ale acestora”, trasează o infinitate de cercuri concentrice, pînă la marginea universului sensibil. Unde e punctul uriaşei pînze în care pîndeşte păianjenul asasin, cine ar putea să presimtă? O capcană perfidă este aceea de a-i pretinde individului să se “autocaracterizeze” după fiecare etapă. Dacă va spune despre el însuşi numai lucruri bune, e neîndoielnic suspect. Dacă va spune şi lucruri rele, îl avem la mînă şi piere pre limba lui. Un punct esenţial e, fireşte, averea: “Dacă a avut case, maşini, cîte, cum le-a înstrăinat” (s.n.); culpa vine din trecut, dar nu eşti exonerat decît, eventual, prin recunoaşterea ei. “Limbi străine cunoscute, condamnări” reprezintă, fără dubiu, o alăturare delectabilă, care îngheaţă orice comentariu. Sarea şi piperul chestionarului le dau, în fine, rudele cu probleme: “plecate din ţară, cînd, unde, în ce împrejurări, unde s-au stabilit, cu averi naţionalizate, condamnări etc.” Etc. sună aici mai puţin neutral decît în orice alte contexte; căci nimeni nu-ţi va spune fără echivoc unde sfîrşeşte zona problemelor şi începe zona inocenţei. Dar, de fapt, “cu probleme” nu sînt rudele; “cu probleme” eşti tu, pentru că posezi asemenea rude!

Cîte astfel de autobiografii va fi semnat Ştefan Cazimir în diverse etape ale vieţii e o întrebare fără răspuns, pentru că nici un asemenea text nu ne stă la îndemînă. În absenţa autobiografiei trebuie aşadar să vorbească biografia, construită fără alt sprijin decît acela al documentelor şi fără alt gînd decît al aflării adevărului.



2. Cine era?



Bucureştiul se transformase într-un Hyde Park uriaş. În Piaţa Unirii, la Universitate, la Romană, grupurile se agregau gălăgios şi spontan în jurul unor vorbitori de ocazie, aclamîndu-i pe unii, ocărîndu-i pe alţii, nu o dată chiar îmbrîncindu-i, iar dinamica implicării se propaga concentric, atrăgînd noi combatanţi şi umplînd văzduhul de replici, în valuri revărsate generos şi amplu de-a lungul şi de-a latul spaţiului stradal, unde graniţă între trotuar şi carosabil părea să nu fi existat niciodată. Revoluţia îi scosese pe toţi din case şi, mai ales, îi scosese din minţi. Ne aflam deja în februarie, dar tumultul iscat în decembrie nu ameninţa deloc să se mîntuie. Frontul Salvării Naţionale anunţase transformarea sa în partid şi hotărîrea de a participa la alegeri. Dar Consiliul FSN rămînea, pînă una-alta, organul suprem al puterii de stat. Distincţia între CFSN ca organ de stat şi FSN ca partid politic nu era pe înţelesul tuturor, iar confuzia stîrnea suspiciuni şi animozităţi. Pentru a li se pune capăt a luat fiinţă, la 9 februarie, Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională. Alcătuit pe baze paritare, jumătate din reprezentanţi ai FSN, jumătate ai altor partide, noul organism avea ca sarcină pregătirea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale şi adoptarea legii electorale. Era, cum s-a spus, un miniparlament. Funcţionînd în aula din Dealul Mitropoliei, unde încă nu se stinsese ecoul discursurilor lui Ceauşescu şi al aplauzelor aferente, adunarea emana aerul proaspăt şi naiv al unei democraţii aurorale, care încerca să meargă copăcel ţinîndu-se de prichiciul humuit al vetrei. Dar nu duhul lui Creangă îi prezida lucrările, ci, din prima clipă, duhul lui Caragiale. Atît de vizibil şi atît de autoritar încît devenise o regulă a jocului, pe care nu ţi se permitea s-o încalci. “- Domnilor – a exclamat într-o zi un vorbitor –, să rămînem în Caragiale şi să nu cădem în Budai-Deleanu!” Dezbaterile, seară de seară, erau retransmise integral la televizor şi urmărite cu mai multă aviditate decît dacă ar fi fost o emisiune de divertisment. De la un timp, membrilor “plini” ai CPUN li s-au adăugat membri observatori, reprezentînd partidele înscrise la tribunal după data de 9 februarie. Observatorii stăteau la balcon şi n-aveau dreptul să participe la discuţii. Şi totuşi, în seara de 13 martie, telespectatorii au putut vedea, în obişnuita retransmitere a şedinţei, o scenă neobişnuită: un orator de la balcon, care se adresa adunării fără microfon, bazîndu-se exclusiv pe resursele vocii sale!

“Domnule preşedinte,

Onorat Consiliu,

Îngăduiţi-mi înainte de toate să vă cer scuze pentru faptul că vă vorbesc de sus. (Rîsete) Mă numesc Ştefan Cazimir şi sînt preşedintele Comitetului Provizoriu al Partidului Liber-Schimbist, cea mai tînără formaţiune politică a ţării.” (Rîsete, aplauze.)

Cine era Ştefan Cazimir?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara