Articole de: Simona Vasilache

Am scris – puţin, rar, şi cu anume sfială, ştiind că- mi este, în anii când împărţeam pagina României literare, prim cititor – despre cărţile Constanţei Buzea. N-o să revin, preferând o mărturisire...

Puţine lucruri pot fi mutate aşa cum sunt dintr-o lume în alta. Reţetele de bucate cred că cel mai puţin. Aşa încât, dincolo de elanul unei mode care ne mai ispiteşte, câteodată, să le încercăm, in...

Lumea Moromeţilor, cu bune şi rele, e, aproape întreagă, în drumul de râpă al unui ţăran de la câmpie, Florea Gheorghe, din Calul.
Ai zice, nu fără îndreptăţire, că Preda nici nu poate să const...

Sunt artişti, să spunem aşa, în stare să preia orice repertoriu. Pre- ţuirea ce li se dă e, de bună seamă, îndoielnică. Fiindcă nu de virtuozitate ţine deschiderea lor spre toate azimuturile, cât d...

Greu aş putea spune dacă, acum o sută de ani, sau poate şi mai bine, obiceiul regăţenilor de-a se retrage la moşii era sau nu un moft. Dacă îi toropea căldura şi-i storcea de puteri o viaţă destu...

„Şi stând în preajma singurelor punţi/ Pe cari cumătrul munte suie seara/ Mă dau în pârg cu zarzării mărunţi/ Şi-ncet mă coc în braţe cu secara...” (Pan).

E, pe un motiv din Blaga progra...

Formula aceasta, specific estivală, împarte viaţa şi literatura secolului XIX în două zezoane: cel al şederii în capitale şi celălalt, al retragerii în cunoscutul pelerinaj monden, în care noutatea...

Lui Caragiale nu-i plac copiii. Mateinii mali- ţioşi ar putea adăuga că nici ai lui, nici ai altora. Ai personajelor lui, cu siguranţă nu, şi antipatia autorului li se transmite şi actorilor schiţe...

Putem spune, aproape fără teama de a greşi, că tema naşterii înăbuşite în faşă intră în specificul naţional. Aşadar, nu-i putea scăpa lui Caragiale.

N-o găsim, la el, la tot pasul. Fiind...

Sunt, în inventarul miturilor, câteva focuri sacre. Şi, deopotrivă, misterioase. Pâlpâind în preajma comorilor, ori a marilor întâmplă ri, revelatoare.

De felul lor e lumina pe care o câ...