Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Cherchez l’homme! de Tudorel Urian


După-amiază cu o nimfomană, cel de-al doilea roman al dramaturgului şi prozatorului Eugen Şerbănescu, ar fi putut avea, foarte bine, statutul unei cărţi utilitare de tipul celor care oferă soluţii pentru reuşita în afaceri sau pentru realizarea negocierii perfecte. Este un soi de manual alternativ, cam iconoclast, e drept, pentru o carieră de succes a femeii în societatea (românească, dar nu neapărat) postmodernă de la începutul mileniului trei. Protagonista romanului, avocata Lucia Anabela Hosta, este, la prima vedere, modelul de invidiat al unei femei de succes. Un C.V. beton (a lucrat ca funcţionară a ONU în Bosnia, ulterior a absolvit New York University, a activat în cîteva importante firme de avocaţi din metropola americană pentru ca, revenită în ţară, să modereze un talk-show de televiziune şi să se implice cu rezultate spectaculoase în organizarea şi conducerea unor ONG-uri) şi un fizic pe care singură şi-l asemuieşte cu cel al actriţei Rene Russo, iată o combinaţie predestinată parcă succesului într-o ţară cu sisteme de valori mişcătoare precum România în tranziţie. Confesiunile Luciei Hosta (între noi fie vorba, numai nimfomană nu este) dezvăluie şi cheia acestui epatant succes social şi profesional. Pentru a ajunge la asemenea performanţe, o femeie trebuie să aibă mintea lui Machiavelli şi apetitul sexual al eroinelor lui Michel Houellebecq. Nimic din cariera Luciei Hosta nu este întîmplător sau gratuit. Ea este o self-made woman, o tînără care a ştiut de la bun început ce doreşte să facă în viaţă şi care şi-a atins scopul cu o luciditate şi un cinism capabile să-ţi taie respiraţia. Motorul acestei fabuloase ascensiuni sociale a unei tinere din Calafat este sexul. Fiecare lucru are preţul său şi eroina lui Eugen Şerbănescu mărturiseşte că şi-a plătit fiecare nouă treaptă urcată în carieră prin favoruri sexuale dintre cele mai diverse, de la deja banalizatele îngenuncheri sub biroul şefilor, pînă la practici sado-masochiste dintre cele mai sofisticate. Viaţa sexuală a Luciei Hosta este bogată şi rafinată (iar descrierea ei în carte, mai mult decît explicită). Senzualitatea personajului este una cu totul specială, dar nu este vorba despre nimfomanie pentru că totul este calculat, premeditat, ţinut sub un strict control cerebral. Nu se oferă decît bărbaţilor care pot contribui într-un fel sau altul la ascensiunea ei socială. O dată pasul făcut respectivul este abandonat fără scrupule în favoarea unei alte ţinte aflate cu un palier mai sus. Nu se poate vorbi nici de prostituţie pentru că avocata nu solicită bani pentru serviciile sexuale oferite. Ea se comportă mai degrabă asemenea unui investitor care cumpără acţiuni, convins fiind că acestea vor produce profit în scurt timp. La momentul oportun aceste acţiuni trebuie vîndute, din banii obţinuţi urmînd să fie achiziţionate altele, mai profitabile. Este un soi de joc Monopoly în care în locul proprietăţilor să află bărbaţii, iar miza finală este ascensiunea socială. Fireşte, un asemenea grad de luciditate cinică exclude orice urmă de sentimentalism, ceea ce măreşte excitabilitatea jocului. Eroina acceptă cu voluptate perversă cele mai degradante ipostaze, umilinţe greu de imaginat, cu satisfacţia celui care crede că, în final, acestea se vor dovedi a fi cele mai rentabile plasamente. De altfel, cu pragmatismul extrem care îi caracterizează gîndirea, această material girl (Madonna dixit) vorbeşte deschis despre criteriile pe baza cărora îşi selectează victimele, fizicul celui în cauză fiind ultima ei preocupare: „În general, nu aleg decît oameni în poziţii importante, funcţii executive, patroni, politicieni, miniştri, dar sînt buni şi primarii, comisarii vamali, poliţiştii, oameni cu putere, care de obicei sînt căsătoriţi. |ştia nu riscă să facă scandal cînd nu îmi mai folosesc, stau blînzi, cu botul pe labe. Burlacii sînt periculoşi, iar introvertiţii cei mai periculoşi. Ghinionul este că mulţi dintre şefi sînt introvertiţi, ceea ce complică neplăcut situaţia. Poate că România să mai evolueze, să se mai schimbe introvertiţii aştia, care au probleme existenţiale. Viaţa în secolul 21 nu-şi poate permite probleme existenţiale, ăştia nu sînt în pas cu vremea” (p. 154). Experienţa de viaţă (sexuală) şi formidabilul spirit analitic o fac să împartă bărbaţii în trei categorii, cu siguranţa profesională a unui încercat shrink: „Îndrăgostiţii, sportivii, cinicii. (...) Nici unul nu-mi rezistă la început, dar ce-i departajează este comportarea de după. Cu îndrăgostiţii, ai văzut, îmi place să fiu dictatorială. Îmi place să-i văd cum joacă pe sîrmă în faţa mea. Mă amuză teribil. Sportivii îmi plac cel mai mult, sînt cei mai confortabili, dar nu înseamnă că ei sînt primii pe agenda mea. Rareori ajung în poziţie de executivi. (...) Cinicii poate mă ajută, poate nu, dar invariabil mă dau în primire la alţii. |ştia sînt cel mai greu de controlat. Însă merită încercarea, întrucît au cel mai mare succes în politică şi în viaţa socială, aşa că mă îndrept către ei în primul rînd. Mai e o diferenţă între sportivi şi cinici, cu un plus pentru ultimii. Sportivii au o atitudine pro-activă, se vede că vor să mă aibă, că vor să cîştige «partida». Cinicii, niciodată, lor le este indiferent, or chestia asta mă înnebuneşte, mă atrage ca un magnet” (p. 144).

Un roman care are ca subiect ascensiunea socială a unei femei prin intermediul sexului este în mod sigur un roman erotic. Mai ales că autoarea confesiunii nu se încurcă în eufemisme atunci cînd descrie numeroasele şi foarte picantele scene de sex. Dincolo de imaginile fruste, la limita pornografiei (ba chiar, cel mai adesea, şi dincolo de ea) există o perversitate intelectuală şi o inteligenţă puţin comune, în faţa cărora este greu să-ţi frînezi admiraţia. Lucia Hosta este o femeie teribil de deşteaptă, iar unele dintre judecăţile sale privind lumea post-comunistă, realitatea românească în perioada tranziţiei, situaţia românilor (şi româncelor) din Statele Unite, realitatea americană de azi i-ar putea face să pălească de invidie şi pe cei mai galonaţi analişti politici ai momentului. Descrierea apelor tulburi ale post-comunismului este magistrală. Iar modul în care trebuie abordată o astfel de realitate de către o femeie pragmatică şi cinică este exemplar pentru stilul dezinhibat al protagonistei: „Post-comunismul se prelungeşte nebulos, amestecînd de-a valma nostalgii şi frustrări, şi ale celor care au fost şi nu mai sînt, şi ale celor care nu sînt ce-ar vrea ei să fie pentru că sînt incompetenţi, mentalităţi noi cu mentalităţi vechi, parveniţi care au dat tunuri şi construiesc biserici, cerşind iertarea lui Dumnezeu, îmbogăţiţi peste noapte care fac dezacordul între subiect şi predicat, şnapani cu schelete în dulap, care cumpără demnităţi de Stat ca să scape de codul penal, alţii ca să capete pedigree, e un fel de harababură, ici-colo cu oaze de profesionalism indiscutabil, dar puţine (...). Am New York University, deci am valoare, radiez profesionalism. Sînt o scrimeră perfectă a sexului, deci controlez harababura, o domin. În consecinţă, sînt combinaţia de succes ideală pentru România de azi” (p. 123). Ascensiunea femeilor în România de astăzi este perfect posibilă. Totul este ca ele să investească suficient în propria imagine (Lucia Hosta vorbeşte deschis de operaţiile estetice pe care le-a făcut pentru a arăta precum vedetele de la Hollywood), să-şi înfrîneze sentimentele, să-şi dea frîu liber sexualităţii şi, mai ales, să mizeze pe bărbaţii potriviţi pentru consolidarea carierei lor profesionale. Cherchez l’homme! este dictonul pe care se poate întemeia cariera de succes a unei femei frumoase, cultivate şi cinice.

Întrebarea care se pune la sfîrşitul acestei fascinante lecturi este în ce măsură cele citite reprezintă o operă de ficţiune sau o confesiune adevărată. Schimbul de e-mail-uri din final, dintre autor şi personaj, un soi de tic verbal al protagonistei (un destul de bizar „ha” sincopează, supărător, de la un moment dat, foarte multe dintre frazele confesiunii), precum şi o anumită viziune asupra vieţii greu de imaginat la un bărbat, sugerează destul de clar faptul că la originea acestei cărţi se află o confesiune autentică. De ce nu a optat atunci autoarea pentru publicarea cărţii sub semnătură proprie, aşa cum a făcut Catherine Millet cu Viaţa sexuală a Catherinei M.? Probabil o anumită ambiguitate asupra identităţii reale a acestei femei fascinante era necesară pentru protejarea sa şi a copiilor săi într-o societate insuficient de evoluată pentru a primi cu seninătate o astfel de confesiune şocantă. Care este atunci rolul lui Eugen Şerbănescu în scrierea romanului? Mai mult ca sigur, acela de a fi fost un foarte bun confesor, de a fi dat cursivitate stilului şi de a fi pus ordine în materia epică. De altfel, întreaga confesiune este un amestec tulburător şi fascinant de sexualitate, erudiţie şi umor (nu-mi dau seama în ce măsură meritul îi aparţine autorului romanului sau protagonistei), iar repovestirea în cheie postmodernă a parabolei Ce-şi doresc femeile (vezi pp. 168-180) este o mică delicatesă.

Lucia Anabela Hosta (folosesc numele fictiv din roman deşi sunt convins că în spatele său se ascunde o persoană reală) este o femeie a dracului de deşteaptă, iar confesiunea sa din romanul După-amiază cu o nimfomană poate schimba spectaculos destinul de prozator al lui Eugen Şerbănescu.



Eugen Şerbănescu, După-amiază cu o nimfomană, Editura Maşina de scris, Bucureşti, 2003, 190 pag.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara