Se numeşte Jovi Ene şi scrie în mod curent despre cărţi (şi filme) în revista on-line Recenzii despre filme şi cărţi (filme şi cărţi.ro). Crede despre sine nu numai că este capabil să se pronunţe asupra cărţilor, dar şi că a ajuns o vedetă în domeniu. Îşi imaginează că fiecare informaţie despre el îi interesează pe admiratori şi de aceea le dăruieşte magnanim biografia sa, ca un mare fotbalist care le face cadou fanilor tricoul şi bocancii:

„Sunt născut în zodia Gemenilor acum vreo 30 de ani, undeva pe lângă oraşul Câmpina, unde încă locuiesc şi probabil o voi face mult timp de acum înainte, trecând prin filologie-istorie şi apoi prin drept la Braşov, oraş de care m-am îndrăgostit şi în care îmi face plăcere să mă întorc de fiecare dată…şi în care mi-am păstrat unii dintre cei mai buni prieteni…Am o soţie înţelegătoare şi încântătoare şi un copil extraordinar – Cătălin…

Din 2001, lucrez la Casa Judeţeană de Pensii Prahova, [iar] de la 13 decembrie 2010, la Casa Naţională de Pensii Publice, unde am descoperit o pasiune din ceea ce fac şi, consider eu, fac această meserie cu profesionalism şi responsabilitate.”

Recenziile pe care le scrie şi le postează pe site-ul său nu justifică însă această emfază. Ele suferă de improvizaţie şi amatorism. Jovi Ene laudă pe aproape toată lumea folosind o terminologie critică rudimentară, plină de locuri comune. Recenzând, de exemplu, o carte de publicistică (slabă) semnată de Radu Vancu, România vertebrată, 2016, criticul face asemenea consideraţii:

„Poziţia autorului, cel puţin din punctul meu de vedere, este mereu pertinentă şi spune lucrurilor pe nume”;

Articolele sale sunt îndreptate „împotriva tuturor derapajelor care au apărut în politica românească”.

Radu Vancu este un jurnalist „care doreşte bine cititorilor săi”.

Se remarcă şi imprecizia gramaticală a frazelor lui Jovi Ene. O construcţie de genul „Poziţia autorului este mereu pertinentă şi spune lucrurilor pe nume” este confuză, întrucât se poate înţelege că poziţia spune lucrurilor pe nume.

Concluzia articolului definitivează impresia de critică literară simplistă, nerelevantă:

„România vertebrată este o carte formată din mai multe articole publicate în ultimii patru ani, o carte pertinentă şi mereu actuală pentru cei care au trăit implicaţi aceşti ani”.

Cu nonşalanţa unui personaj dintr-un film american de acţiune, Jovi Ene sare peste prăpastia dintre Radu Vancu şi Yasunari Kawabata şi îi analizează şi acestuia o carte, romanul Sunetul muntelui, în acelaşi stil deopotrivă pueril şi vetust. Deviza sa în critica literară pare să fie: „Nu-i aşa că-i aşa?” Iată un exemplu:

„Personajul principal al romanului, Shingo, se află undeva la vârsta critică de peste 60 de ani, înainte de pensionare, dar aflat într-un moment al vieţii în care regretă deciziile din trecut, situaţia familiei sale din prezent şi necunoscuta viitorului.”

Din nou ne atrage atenţia exprimarea nesigură. Cum poate cineva să regrete „necunoscuta viitorului”?! Deciziile din trecut da, pot fi regretate, dar necunoscuta viitorului, nu. Ca să nu mai vorbim de repetarea la mică distanţă, în mod nejustificat, a verbului „a afla”.

Jovi Ene îl laudă şi pe Radu Pavel Gheo, autorul cărţii DEX-ul şi sexul. Carte de joc. Vorba proverbului: „Amator la amator nu-şi scoate ochii.”:

„Cartea de joc a lui Radu Pavel Gheo ar trebui să fie o carte obligatorie pentru noi toţi [...]. Este o carte care merită studiată cu atenţie, pentru că autorul său este un fin observator al vieţii, un om atent la toate detaliile ei, o persoană care a avut mai multe experienţe inedite şi ironizează cu talent România şi tarele ei din prezent.”

„Tarele” şi „derapajele” sunt pe buzele tututuror ziariştilor din România care vorbesc „cu subiect şi predicat”!

Jovi Ene are şi colaboratori în acţiunea sa de prezentare a noilor apariţii editoriale. Unul dintre ei este Dan (Dan şi atât), căruia îi încredinţează comentarea romanului Sfârşitul a fost aproape de Bogdan Costin. Depăşit, probabil, de complexitatea romanului, colaboratorul lui Jovi Ene, Dan, îl citează pe alt critic amator, Ion-Valentin Ceauşescu, care se exprimă în limba de lemn a criticii realist-socialiste de altădată, cu expresii ca „ancorat în realitate” şi „personaje veridice”:

„Bogdan Costin a scris un roman ancorat în realitate, a creat personaje veridice, dar cu care un cititor din afara lumii lor nu poate empatiza, în lipsa unor punţi de legătură dintre viaţa lui şi viaţa lor.”

Dacă lăsăm la o parte verbul „a empatiza”, fraza pare luată din ziarul Scânteia.