Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Document:
Cenzura comunistă şi pietrele funerare de A.I. Brumaru

În 2000, la Editura Aius din Craiova, a apărut o carte mai puţin obişnuită, Cenzura în România. Schiţă istorică introductivă de Adrian Marino. O prioritate în domeniu.

"Cercetările de bibliotecă scot mereu la suprafaţă noi aspecte nevalorificate", precizează Adrian Marino. Dar sunt şi alte teritorii, din exteriorul bibliotecii, care pot aduna şi ele serii de fapte în această ordine. Bunăoară a existat o cenzură pe care totalitarismul comunist a aplicat-o imoral, cu necruţare, în cimitire, profanând înscrisurile tombale neconvenabile propagandistic, răstălmăcind astfel istoria. Au fost respinse de la tipar " ori s-a încercat trunchierea, "creşterea" lor " a unor cercetări insolite menite investigării şi exploatării istorice sistematice a epitafurilor de pe monumentele funerare. O cercetare de acest fel, impozantă, structurată în şase volume, a fost iniţiată cu două-trei decenii în urmă de Dumitru Vasi-Şoimoşanu ("un om de ştiinţă bizar", l-a botezat cândva Alex. Ştefănescu).

Dacă, se spune, asemenea lucrări lexicografice consacrate pietrelor funerare ar mai exista undeva în lume (în S.U.A., Marea Britanie, Franţa), în România o tentativă ştiinţifică precum aceasta se înfăţişa ca un eveniment de pionierat. Cercetătorul a explorat 220 de cimitire rurale şi urbane culegând mai bine de 4000 de inscripţii, din care 1200 cu caracter naţional-patriotic. Mapele, trecând pe sub ochii unor proeminenţi cărturari " istorici, filologi, epigrafişti, filosofi ş.a. " au produs consideraţii dintre cele mai favorabile. "Apreciez la superlativ iniţiativa lui Dumitru Vasi-Şoimoşanu şi îi urez o cât mai grabnică finalizare a muncii sale de însemnătate naţională", scria în epocă Şerban Cioculescu. "Această carte ce o am în faţă - era de părere Ioan Alexandru -, de o importanţă excepţională pentru cultura noastră istorică şi spirituală, încă nu a văzut lumina tiparului". "Ea trebuie să apară!" avertiza poetul. Invitat, în 1977, la al VII-lea Congres Internaţional de Epigrafie greacă şi latină, care şi-a desfăşurat lucrările la Constanţa, Dumitru Vasi-Şoimoşanu este abordat de faimosul epigrafist Louis Robert, de faţă fiind şi Dionisie Pippidi, specialistul român în domeniu. "Dacă măcar la două sute de ani s-ar fi făcut o lucrare ca a dumneavoastră - i-a mărturisit profesorul de la Collčge de France -, românii nu ar fi avut dificultăţi în ceea ce priveşte continuitatea". Dispus a semna o precuvântare la un volum ale cărui piese (127 la număr) le-a selectat el singur, Constantin Noica spunea, printre altele: "Două lucruri sunt acelea care pot însufleţi inimile noastre de români atunci când acestea ostenesc: cuvintele limbii şi morţii noştri. Cartea lui Dumitru Vasi-Şoimoşanu este itinerariul de rostire, cu rostire a destinului nostru istoric. Oricine trăieşte în iubirea ţării sale, ar vrea să fie o Ťîngropatťîn cartea aceasta". Cu toate acestea, inedita istorie a lui Dumitru Vasi-Şoimoşanu nu a apărut niciodată. Nici măcar volumul rânduit de C. Noica ("înţelepciunea românească în inscripţii şi epitafuri"), preconizat să apară la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Sau, dacă ar fi apărut, trebuia să îndure asprimile cenzurii " eliminări, modificări, înlocuiri etc. Consultându-se cu marele istoric David Prodan, autorul este somat de amfitrion în chipul acesta, fără drept de apel: "dacă accepţi vreo concesie, aici nu mai ai ce căuta!" După o vizită la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, spre a-şi susţine cauza în faţa lui Vasile Nicolescu, şef de Direcţie, autorului îi vor fi confiscate manuscrisele. Nu le-a reprimit nici până astăzi, cu toate diligenţele (memoriile etc.) de rigoare.

Dar să vedem, după copiile supravieţuitoare, o parte din aceste înscrisuri funerare: ce ar fi putut, oare, determina intrarea în malefica ei lucrare, a cenzurii comuniste?

Pe o cruce de marmură albă, aflată în Cimitirul "Bisericuţa Grecilor" din Blaj: "TIMOTEU CIPARIU/ Prepositu Capit./ N. in Panade 21 Febr./ 1805/ Rep. in Blasiu 3 Sept./1887/ Pauseze in Pace!/ D.M.T. Ciparii/ Hic iacet angusto comelusum/tegmine corpus de quo/ nunc cineres ossaque sola/ manent spiritus atque animae/ melior pars, astra petivit dum/ redeat corpus vivicare suum,/ Discite mortales tempus mon/ temnere vitae, hoc breve/ longa ninus tempora mortis erunt./ Vixit Annos LXXXII/ Nenses VI dies XII". (Trad.: "Aici zace închis într-un sicriu/ îngust, corpul din care acum rămâne/ cenuşă şi oase singuratice./ Suflarea şi partea cea mai bună/ a sufletului s-a îndreptat spre/ stele, până ce se va reîntoarce să/ reînvie corpul său./ învăţaţi muritorilor să nu dispreţuiţi/ timpul vieţii, nu peste mult timp/ timpurile morţii vor fi prea lungi"). în acelaşi cimitir Greco-Catolic din Blaj, pe crucea lui Şterca Şiuluţiu: "ALESANDRU CONTE ŞTERCA ŞIULU}IU/ DE CARPENISIU/ ARHIEPISCOPULU ŞI METROPOLITULU/ ROMANILORU GR. CAT. de in/ TRANSILVANIA ŞI UNGARIA/ Consiliaru de Statu actuale intimu/ alu Sacr. sale C.R. şi A.P.: M:/ Condiatorul alu Ordin:/ Coroanei de Fieru cl. I şi/ împăratului Franciscu Iosif/ Clas. II Prelatu Domesticu şi/ Asistente soliului/ Pontificu,/ Vice Presidente Ordinariu/ alu Transilvane/ pentru Literatura şi Cultura/ Poporului Românu, născutu/ în 15 Februariu a. 1850/ Binemeritatu de Biserica,/ Naţiune, Patria, Tronu şi Uma/nitate a adormitu în Domnul/ în 7 Septembrie a. 1867.// Numai moartea ne desparte/ de Naţiune". în cimitirul "Rulikovsky" din Oradea, pe o cruce de marmură gri: "Memoriei părinţilor/ Fericitului fondator/ Emanuil Gozsdu/ Atanasie Popovici Gozsdu/ Repausat în 25 Iulie 1821/ Ana Poynar de Kiralyparocz/ Repausată în 22 Iunie 1816// In semn de recunoştinţă/ Fundaţiunea Gozsdu". Etc. etc.

Dar, iată, cenzura comunistă nu s-a manifestat doar, în acest caz, prin netipărirea lucrării lui Dumitru Vasi-Şoimoşanu, ci, mai brutal, vandalizând cimitirele, ştergând ori distrugând cu dalta porţiuni întregi din înscrisurile săpate în piatră. Fireşte, şi aceste inscripţii şi epitafuri mutilate fuseseră cuprinse în lucrarea finită, confiscată de Securitate la Bucureşti în 1982. (O schilodire recentă s-a întâmplat mai de curând, după 1990, la Râşnov-Braşov, când pe un monument funerar cuvântul "rege" a fost înlocuit, ca de cele mai multe ori în trecut, cu cuvântul "ţară".) Aşadar, câteva exemple. Mai întâi aceste texte de pe patru plăci de marmură albă aşezate pe o cruce mare de piatră din centrul comunei Hălmagiu, judeţul Arad: "1916/ Au luptat/ şi au murit/ pentru moşie/ şi Domn/ 1919/ Spre mărirea lui Dumnezeu şi pomenirea/ Martirilor luptei de desrobire dusă de Horia,/ Cloşca şi Crişan la 1784 şi de către Avram Iancu la 1848./ în amintirea gardiştilor morţi pentru apărarea/ acestui ţinut în zilele 14-16 Februarie 1919./ Şi pentru vecinica pomenire a Eroilor că-/zuţi în marea ofensivă pornită din Hălmagiu în/ 16 Aprilie 1919, când Divizia 2 Vânători a glori-/oasei Armate Române şi Regimentul de Voluntari,/ "Horia" au luptat vitejeşte pentru înfăptuirea României Mari.// Ridicatu-s"a această sfântă şi românească Troiţă/ ŞTERS ŞTERS ŞTERS ŞTERS ŞTERS ŞTERS ŞTERS ŞTERS ŞTERS ŞTERS// Fiind Episcop al Aradului D. D. Grigorie în ziua de/ 4 Novembrie din anul mântuirei 1934 întru pioasa/ amintire a preoţilor martirizaţi în revoluţiile/ lui Horia şi Iancu, dintre care şapte inşi şi anume:/ Ioan Jude Bătrânul şi Ioan Jude Tânărul amândoi/ din Poenari, Eutimie Popovici din Halmăgel/ Pavel Feier din Şteia, Sinesiu Grozavu din Aciuţa/ Pavel Farcaş din Pleşcuţa şi unul anonim au fost/ spânzuraţi în acest loc.// Primeşte Doamne Isuse Hristoase şi această/ jertfă a slujitorilor Tăi în Sfântul şi Cel mai Presus de Ceruri şi înţelegătorul Tău jertfelnic şi/ făr ca jertfa vieţiilor să fie spre întărirea legii/ şi a neamului nostru". în cimitirul Ghencea-Militar din Bucureşti, o placă pe un monument de piatră arată în felul următor: "Erou caporal/ Ioan D. Budeanu/ Şters, Şters, Şters/ în ziua de 24 August 1944// Pioasă amintire pentru jertfa/ iubitului nostru camarad/ Ofiţerii, Subofiţerii/ şi Trupa ŞTERS, ŞTERS, ŞTERS/ ŞTERS ŞTERS ŞTERS ŞTERS". în fine, pe un monument purând semnătura sculptorului D. Bârlad (1943) şi a Turnătoriei V. V. Răşcanu din Bucureşti, aflat în Cimitirul ortodox "Sf. Vineri" din Bucureşti " statuia de bronz reprezentându-l pe Gheorghe Mărăşescu în mărime naturală, în uniformă, ţinând în mâna stângă casca şi în dreapta sabia " citim următoarele: "în memoria scumpului/ şi unicului meu fiu/ Erou Căpitan/ Gheorghe Mărăşescu/ Georgică/ născut la 20 Noiembrie 1912/ ŞTERS ŞTERS ŞTERS".

Nicolae Iorga spunea: "...Când se va găsi cineva să cerceteze cimitirele, pe acela să-l felicitaţi, căci acolo există o comoară inestimabilă". A avut grijă cenzura comunistă, de nenumărate ori, să împuţineze ori, de-a dreptul, să batjocorească acest inestimabil tezaur.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara