Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Tropice Surâzătoare:
Cel mai... de Mihai Zamfir

Care-i cel mai mare scriitor brazilian? Care este cel mai citit autor astăzi în Brazilia? Care e cel mai bun poet? Dar cel mai bun dramaturg? Iată întrebări pe care le pune orice român - orice european - după ce ajunge într-o ţară necunoscută şi, la prima vedere, fascinantă. Întrebări legitime: pînă de curînd, literatura şi artele braziliene nu numai că rămăseseră complet necunoscute în afara ţării, dar nici măcar brazilienii înşişi nu luaseră cu adevărat cunoştinţă de ele. Pînă în 1922, la Săptămîna artei moderne desfăşurată la Sao Paulo, nimeni nu s-ar fi aventurat să pronunţe numele unui artist brazilian, iar arta acestei ţări nu exista, practic, în ochii non-brazilienilor. Cultura cu semnificaţie universală creată în Brazilia este prin excelenţă fructul secolului XX. Prin urmare, întrebarea de la care am plecat ("Care este cel mai...?") s-ar dovedi de două ori mai legitimă.
Pentru un european, răspunsul va fi însă profund dezamăgitor: nu există cel mai mare poet, prozator ori dramaturg brazilian, pentru că la ei, pur şi simplu, nimeni nu s-a gîndit să întocmească un astfel de clasament. Brazilianul, chiar şi cel mai cultivat, nu percepe arta în asemenea termeni. "Cel mai mare" la nivelul întregii ţări ecuatorial-tropicale reprezintă un concept lipsit de conţinut. Suprema aspiraţie a unui artist local - indiferent de domeniu - este aceea de a fi calificat drept "unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori din statul cutare" - stat care poate fi Bahia, Parana, Sao Paulo, Goias, Pernambuco ori Rio. În total, 27 de state braziliene, fiecare cu gloriile lui locale, foarte puţin cunoscute în statul de alături, complet ignorate în statul aflat la două ori trei mii de kilometri distanţă. Notorietatea naţională se cîştigă în Brazilia la fel de greu ca în oricare altă ţară din lume, numai că aici o astfel de notorietate nu contează. "Decît în oraş codaş, mai bine-n satul tău fruntaş": acest adagiu românesc poate deveni uşor emblemă a comportamentului brazilian. "Mai bine în statul tău fruntaş", decît să cauţi himere naţionale ori continentale.
Astfel de viziune regională implică, bineînţeles, multe din dezavantajele presupuse de Provincie: spirit autarhic, lipsă de interes pentru ceea ce se întîmplă alături, absenţa gîndirii structurate la nivel general; dar, pe de altă parte, avantajele existente mi se par imense şi ele depăşesc inconvenientele. Într-o astfel de ţară, competiţia tradiţională, feroce şi demoralizantă, pentru a obţine "notorietate naţională" îşi pierde raţiunea de a fi; în imensitatea hărţii geografice şi spirituale braziliene, rămîne loc pentru toţi. Iar harta nici n-a fost încă desenată complet.
În absenţa ideii de "cel mai", meritul iese la iveală simplu şi natural. Cît priveşte starea de spirit a artistului (literat, pictor ori muzician), destinsă şi aflată în confruntare nu cu alţi colegi, ci cu eternele probleme ale artei, ea îl ajută pe fericitul cultivator al muzelor să străbată împăcat minuscula porţiune de timp ce i-a fost dată. El reintră senin în oceanul din care s-a ivit şi pe care a plutit o clipă, bucuros că a apucat să admire cîtăva vreme înaltul cerului. Stupefacţia unui european în faţa acestei realităţi nebănuite îşi găseşte egal doar în încîntarea că aşa ceva există.
Să nu mă credeţi pe cuvînt, pentru că lucrurile nu stau exact aşa: observatorul a fost dintotdeauna tentat să schiţeze un peisaj cît mai apropiat de nuanţa idilică. Nu-i pădure fără uscături, nici măcar în Amazonia. Există şi în Brazilia invidie literară, bîrfă colegială, înverzire la faţă din cauza succesului celorlalţi; numai că, din fericire, toate acestea rămîn marginale, importuri europene recente şi nocive. Majoritatea absolută a oamenilor de litere din Brazilia nu sunt "europeni" în sensul detestabil al termenului, ci brazilieni.
Astfel încît europeanului - după ce a înregistrat noua stare de fapte şi de spirit - nu-i rămîne decît să exclame: Slavă Domnului că urmaşii literari ai lui Pedro Álvarez Cabral şi Francesco Pizarro au rămas în Europa, lăsîndu-i pe brazilieni să se comporte după propriul lor instinct - primitiv, natural şi sănătos.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara