O pagină din „Le Monde” de la mijlocul lui octombrie este consacrată unei originale expoziţii găzduite de Muzeul de Artă Modernă al oraşului Paris, „Arta în vreme de război. Franţa, 1938-1947.” Expoziţia are doi comisari, pe conservatoarea Jacqueline Munck, şi pe istoricul Laurence Bertrand Dorléac, autoare, în 1998, a unei cărţi, Arta înfrângerii, care a făcut din ea cea mai mare specialistă pe temă. Expoziţia recent vernisată este excepţională, atât ca organizare, cât şi ca mesaj implicit. Aşadar, ce făceau pictorii francezi sau stabiliţi în Franţa în anii Ocupaţiei? Derain colaborează cu naziştii. Călătoreşte la Berlin în 1941, însoţit de Vlaminck, Van Dongen şi de alţii, într-un turneu de propagandă. Matisse, bătrân şi bolnav, se retrage în atelierul său din Nisa, ca şi Bonnard la Cannet sau Braque la Montsouris. Picasso pictează Guernica în semn de protest contra războiului şi refuză orice compromis. Steib, Wolf şi Hausmann se ascund prin provincie. Breton, Duchamp, Ernst, Léger şi Mondrian se află în exil la New York. Brauner, Freundlich sau Nussbaum şi alţii sunt în lagăre, de unde cei mai norocoşi evadează în lunile tulburi din 1940. Nussbaum moare la Auschwitz, iar Freundlich la Majdanek. În acest timp, pe pereţii Muzeului Naţional de Artă Modernă stau spânzurate tablourile unui oarecare Dunoyer de Ségonzac.