Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Contrafort:
Ce caută bulgarul în Germania?! de Mircea Mihăieş


Aşadar, inevitabilul s-a produs! Sugestiile, recomandările, avertismentele venite dinspre Europa n-au avut nici un efect asupra clicii arogante de la Bucureşti. Pe toate tonurile: de la rugăminte la arătarea obrazului, de la somare la închiderea ochilor, occidentalii au încercat să ne ducă pe drumul cel bun, alternând morcovul cu biciul. Ne-au fixat calendare precise, ne-au oferit bani pentru a implementa „acquis”-ul, ne-au „trainat” specialiştii, ne-au ajutat să sărim peste rând, ne-au invitat, aşa încălţaţi cu ciuboate cum eram, în saloanele lor de lux, doar-doar se prinde ceva de noi.

Ţi-ai găsit! După nefericita fază 1996-2000, când ocupaţia de căpetenie a oficialilor români ajunşi la Bruxelles a fost să se toarne unii pe alţii, (patentul l-am moştenit de la strămoşii valahi ce făceau acelaşi lucru la Înalta Poartă), pesedeii şi-au închipuit că pot compensa lipsa de apetit pentru reformă gudurându-se pe lângă boşii europeni. Eu nu zic că e neplăcut — sau rău — să vânezi cu Berlusconi, să tragi un chiolhan cu Prodi, să conversezi graţios cu Tony Blair, ba chiar s-o ciupeşti de obrăjori, la Cotroceni, pe baroneasă. Numai că toate astea sunt retorică. Occidentalii aşteaptă mai mult decât jocuri de gleznă şi ţâpurituri deochiate, bune eventual la chefurile cu măicuţe, la mânăstiri.

Reîntors din China în plin scandal, maestrul Năstase a arborat mina de atotştiutor şi-a lătrat scurt: „N-aţi înţeles nimic!” Nici Uniunea Europeană, nici presa, nici politicienii din opoziţie n-au priceput o iotă din votul de la Bruxelles! Doar el, maestrul ironiilor de două parale, ştie cum merg lucrurile: situaţia e sub control, tot ce vedem noi sunt ţesăturile unui complot planetar (cu nuanţe peneţecediste, vai de capul lor!) împotriva infailibilelor sale metode de-a trasforma România într-o ţară ca — nu-i aşa? — „sfântul soare de pe cer”. Despre demisie nici nu poate fi vorba. Să demisioneze poporul, dacă vrea! El, Năstase, e etern şi neclintit ca o stâncă, de veghe la prăvălirea în prăpastie a ţării.

Pentru premier, votul unanim al Comisiei pentru afaceri externe europeane e doar o încercare „de a vulnerabiliza negociatorul român”. Straşnică formulare! Cine-o fi „negociatorul român” şi cine vrea să-l „vulnerabilizeze”, doar dl. Năstase ştie. De-o fi vorba de Vasile Puşcaş, prim-ministrul poate sta liniştit: pe negociatorul-şef nu-l „vulnerabilizează” nimic. Dl. Puşcaş e beton! Nu-l mişcă, vorba textierului, „nici vânt, nici val”. Intrat în viaţa politică vizibilă după 1989, Puşcaş a fost numărul doi al României la ambasada din Washington. Ca şi astăzi, era de-un cenuşiu perfect. Dac-a avut el tupeul să califice şutul în fund aplicat de bruxellezi drept o victorie a României, însemană că e tare! În materie de tupeism îşi întrece chiar şeful.

Care şef ne ia faţa cu „stabilitatea politică” şi „demnitatea românilor”. Ce stabilitate, dom’ prim-ministru? Stabilitatea de cimitir a unei populaţii îmbătrânită de griji, debusolată şi resemnată? Stabilitatea la fundul oceanului, unde românul are întâlniri cotidiene cu nivelul de trai? „Demnitatea” de-a ne lăsa prostiţi de-o bandă de escroci gureşi, capabili să fure până şi ouăle de sub găină, fără ca respectiva galinacee să-şi dea seama? Demnitatea cu ochi injectaţi a lui Hrebenciuc, mare meşter să pună, la talk-show-uri, pumnul în gura celor ce văd realitatea altfel decât o prezintă clipurile pesediste? Demnitatea neruşinată a lui Iliescu, asasinul speranţei românilor, care nu vede ce pericol ar reprezenta doamna Stănoiu, după cum n-a văzut vreo problemă nici când opinia publică s-a revoltat de „abilitatea” de-a palma fonduri europene a celeilalte mari doamne a pesedismului, „nemţoaica harnică” Puwak.

La comunişti, de vină sunt întotdeauna alţii: complotul mondial, presa (naţională şi internaţională), ba chiar şi Uniunea Europeană care (auzi nesimţire!) „nu asigură standarde egale pentru toţi”. Până una alta, noi dorim să intrăm în Europa, cu standardele ei cu tot, şi nu Europa în România! „Problemele din raport sunt incluse în negocierile noastre” — atacă virulent Năstase. Evident că sunt incluse, că altfel nici nu aduceau europenii vorba despre ele. Numai că sunt şi batjocorite! De ani de zile, UE doreşte să vadă măcar un crocodil politic inculpat pentru corupţie, dar ia-l de unde nu-i! Corupţii sunt plevuşca de la ghişee, demonizată pentru o găină şi-un litru de vin, dar niciodată hoţii şi escrocii care-au dărâmat bănci şi-au furat fabrici întregi!

Tactica lui Năstase seamănă ca două picături cu şmecheria de bătrân stalinist a lui Ceauşescu: la somaţiile lui Gorbaciov c-ar trebui să se apuce de reforme, Toa’şul a răspuns exact în stilul urmaşului său: „Despre ce reforme vorbeşte tovarăşul Mihail Sergheevici? Astfel de reforme noi am făcut de mult!” La urma urmelor, cine să asculte cerinţele europene? Garda veche de politruci de pe vremea lui Ceauşescu? Ori mai noii diletanţi şi sicofanţi ce nu scot o vorbă fără să ne prevină că-l citează pe Năstase?

Măreţi cum suntem, nu acceptăm lecţii de la nimeni. Ion Rus, omul de la interne, pune punctul pe i: „N-avem nevoie de exemplul bulgarilor!” Într-adevăr, ce-am avea de învăţat de la ei? Să profităm de orice oportunitate pe plan internaţional? Să acţionăm în interesul ţării, nu al unei clici nesătule? În 1990, Bulgaria era reprezentată la Washington de Ignyan Pishev, unul din dizidenţii de marcă din perioada comunismului. Noi mergeam pe mâna lui Puşcaş (ba chiar şi-a altora mai răi), la fel de opac la ce vedea în jur, ca şi în ziua de azi. Când la externe îl aveam pe Năstase, bulgarii o promovaseră pe buna mea prietenă, fermecătoarea Nadia Mihailova. Aşa că dl. Rus are dreptate, însă numai din perspectiva bunkerului: suntem cei mai buni şi cei mai tari, dar sub firul ierbii!

La Sofia, politicienii au înţeles ce avantaje pot trage din relaţiile internaţionale ale fostului rege. La Bucureşti, Iliescu i-a atârnat Majestăţii Sale o tinichea lucitoare în piept doar ca să-şi poată reflecta rânjetul bolşevic într-o oglindă înnobilată de fiinţa bietului nostru Rege. Bulgarii au ştiu să-şi aşeze moneda plăpândă sub scutul băncilor germane. Noi orbecăim, de cincisprezece ani, după inspiraţia portică a lui Mugur Isărescu. Iar acum, când am dat de dracul, vorbim de „unele accente exagerate” ale politicienilor europeni. Orice minte de om normal nu numai că vede, dar şi simte buba. Problema e chiar supravieţuirea, într-o Europă postmodenă, a strigoilor comunismului românesc. Aceşti oameni trebuie să ne lase de urgenţă, să-şi ronţăie ideile şi dorinţa de înavuţire în altă parte. Eventual, în patria lui Smirnov, unde gângăvelile lor politice ar putea să mai aibă trecere.

Cel mai grav lucru care s-a produs la Bruxelles nu e însă arătarea cartonaşului galben guvernului de diletanţi al lui Năstase. Partea cu adevărat dramatică e c-a fost lichidat tandemul dătător de speranţă Bulgaria-România. Cât timp eram umăr la umăr cu supuşii regelui Semeon, exista speranţa că ne vom târî şi noi în direcţia bună. Astăzi, când la Sofia se ricanează şi suntem descrişi drept „perechea nătângă”, ar trebui să reacţionăm nu doar ferm, ci şi cu violenţă: să-i luăm de urechi pe nemernicii care ne-au adus în această postură umilitoare.

Evident, Năstase nu-şi va da demisia şi nici marii săi negociatori nu vor beneficia de caragialiana lovitură „spate, gios”. Vom continua să vorbim cu aroganţă de rătăcirile neamţului în Bulgaria, neobservând că lucrurile s-au schimbat cu totul, şi că bulgarul a ajuns demult în Germania.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara