Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Semn De Carte:
Cazul Goga (II) de Gheorghe Grigurcu


Spre a adăuga entuziast: "Cine doreşte să înveţe ce înseamnă compoziţia, strategie şi retorică într-un articol publicistic, cine vrea să deprindă arta polemicii de idei, regia şi logica unei campanii de presă, cine nu ştie ce înseamnă fervoarea şi densitatea ideatică într-un text gazetăresc să-l citească pe Goga". Propunerea insolită a exegetului e demnă de mare atenţie: "Abia atunci se va înţelege că personalitatea lui s-a manifestat plenitudinar nu în poezie, ci în presă şi la tribună". Oare la Arghezi proza prodigios metaforică şi uluitor novatoare prin sintaxă nu e cel puţin la fel de relevantă precum corpusul de versuri? Oare proza lui Vasile Alecsandri nu-i surclasează treptat poezia?Regretabilă e însă circumstanţa că în gazetăria postbelică a lui Octavian Goga se reflectă, într-o amplă proporţie, latura agresivă a naţionalismului său, xenofobia ce i-a distorsionat progresiv conştiinţa civică. Ardentul bard care şi-a înălţat la început vocea în favoarea drepturilor nerecunoscute ale românilor din Ardeal, nu mai e dispus, după 1916, a recunoaşte drepturi similare minorităţilor apărute în România întregită. E o decepţionantă contradicţie a militantismului care se bucura odinioară de o îndreptăţire nu doar etnică, ci şi generic democratică, umbra sinistră ce-i însoţeşte patriotismul. Suspiciunea împotriva oraşului, socotit "cuib al pierzaniilor", pe care conservatorul poet o împărtăşea cu doctrina sămănătoristă, se transformă într-o apucătură a "vînării" statistice a alogenilor: "Dintr-o statistică riguros exactă, proporţia dintre funcţionarii superiori români şi străini, la serviciile poştale din cîteva oraşe: în Bucovina: la Cernăuţi, români 24%, străini 76%; la Rădăuţi, români 30%, străini 70%; la Vişniţa, români 0%, străini 100%; la Gura-Humorului, români 28%, străini 72%. în Basarabia: la Tatar Bunar, români 0%, străini 100%; la Hotin, români 42%, străini 58%". "Ideea de dominaţie naţională" pe care o preconizează acum Goga ar putea fi mai onorabilă decît manifestarea şovinismului maghiar pe care l-a combătut în tinereţe? Dacă trecem însă peste acest capitol inacceptabil, cu tangenţe fasciste şi naziste, al poetului aflat în impact cu propriul său crez iniţial, avem prilejul de a descoperi în paginile sale propoziţii luminate, în care ne-am putea regăsi. Căci Goga s-a confruntat, aşa cum ne confruntăm noi, la ceasul de faţă, cu criza unei societăţi parţial primenite, nescutite de convulsii, plină de impurităţi. Astfel el ia apărarea intelectualilor, în speţă a scriitorilor, victime constante ale unui politicianism semidoct, ale unui arivism pe cît de brutal pe atît de acefal: "în viaţa popoarelor luptătoare, scriitorii au fost şi vor rămîne avangarda care deschide bătaia. Scrisul lor e trîmbiţa fermecată prin care se propagă aspiraţiile unui neam. Ei sînt reprezentanţii celei mai avansate credinţi şi din ţinuta lor trebuie să se desprindă idealitatea unui popor. Ei sînt apostoli, nu vameşi. Ei predică, nu fac tîrg". La fel, în chip salutar, atrage atenţia asupra primejdiei reprezentate de amnezia comunitară, care poate uşor deveni o formă de complicitate cu vinovăţia: "Nu credem să existe un colţ pe pămînt unde suportarea unei crime naţionale să fie mai comodă decît la noi. La noi se iartă pe toată linia. La noi se uită". Nu în ultimul rînd sîntem îndemnaţi a semnala actualtiatea unor linii ale poetului ce vituperează apatia şi lîncezirea conştiinţelor, retorica sterilă a parlamentarilor, egotismul lacom, parazitar al noilor privilegiaţi, pe fondul unei degringolade axiologice: "Spiritul curent arată semne de slăbiciune vădită, este o răsturnare a valorilor care ne-a dat criza principiului de autoritate atît de necesar într-o muncă de consolidare, este o ezitare şi balansare permanentă în conştiinţe din care a rezultat o criză a partidelor politice şi, ca o consecinţă a acestor neajunsuri, o reală criză a parlamentarismului nămolit în inacţiune şi retorică stearpă. Pătura conducătoare, ce ar trebui acum cînd se face ţara sub ochii noştri să îşi dea toată măsura ei, e năvălită de un pozitivism cras care-i neutralizează pornirile colective. Dăm impresia că sîntem trup deşirat şi bolnav, şi pe trupurile bolnave, d-voastră ştiţi foarte bine, aşa a fost totdeauna: se ivesc de obicei paraziţii". Aşadar dincolo de ereziile sale, Goga ne poate vorbi uneori cu sagacitate şi cumpănire, în limbajul propriilor noastre tribulaţii şi aspiraţii.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara