Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prepeleac:
Catren uitat de Constantin Ţoiu


Un caiet de şcoală foarte vechi, mai 1944, pe eticheta căruia scrie abia citeţ Psihologie, logică (anul IV Litere şi Filosofie) care este doar un sârguincios exerciţiu de note luate la cursuri. Cu o caligrafie tânără, dar ştearsă, citesc scrisul sigur, energic :

W. Koehler. Vârsta face să scadă plasticitatea ţesuturilor, puterea de regenerare... Un bătrân îşi aminteşte mai uşor amintirile din copilărie când scoarţa cerebrală era intactă, activă, ca un motoraş cu benzină berechet... Creierul este un organ motor şi nu un magazin de suveniruri... Dacă creierul ar fi aşa, un magazin cu rafturi de amintiri expuse, atunci degradările sau leziunile cerebrale ar face să dispară de tot, când unele, când altele. Or nu se întâmplă aşa ceva. E vorba numai de o turburare pasageră a acţiunii. Ceea ce eventual s-a distrus nu este amintirea propriu-zisă, ci mecanismul cerebral ce o transformă în forţă motrice. Amintirile sunt reproduceri modificabile prin experienţă... Nemurirea... - (zic eu azi în ianuarie 2004) ar fi păstrarea neştirbită a acestei facultăţi... Amintirea mea despre un eveniment vechi, evocat adesea, este, psihologic, reproducerea acestui eveniment, sau ecoul îndepărtat al ultimei povestiri (recit). Dar oare formula verbală ori scrisă în care el, evenimentul, se înfige, precum şi imaginea prin care eu pot să traduc formula, sunt chiar atât de deosebite de actele obişnuite ale existenţei ?...

Ianuarie 2004. Abia acum, parcurgând notele acestui caiet jerpelit, îmi dau seama de travaliul interior neîntrerupt nici măcar de întâmplările teribile ale epocii ce aveau să schimbe gîndirea a generaţii întregi. Unii au retractat. Alţii, puţini, au tăcut. Kant spune că a retracta este o trădare, pe cînd a tăcea în faţa autorităţii, poate fi o salvare... Aşadar, măcar unii tăcură... Cartea, de fapt lectura, instrucţia, însuşirea valorilor universale, îi ajutară pe mulţi să-şi păstreze în sinea lor nealterată gândirea. De sărăcie, greşeala de a intra în partid în 1945, ca să pot să fiu primit ca student la căminul Pache şi să pot studia, condiţie fără de care, nu... Dându-mi seama de eroarea făcută, în 1949, la Verificări, am provocat cu bună ştiinţă excluderea mea, despre care am mai scris. Repet, spre a întări ideea, că pentru mine Cartea, Cultura cu majuscule contau mai mult decât realitatea şi că ele m-au ferit să înaintez pe un drum greşit... În 1940 devenisem un troţkist fără să ştiu. Ideea că marea cultură de la Homer la Shakespeare este una singură, după specificul fiecărei ţări, dar una! După cum am mai arătat şi nu voi obosi să repet – evreii cărturari de bună calitate m-au ocrotit din cauza delictului meu de cultură, scăpându-mă cred şi de închisoare. Scandalul, deşi şi un fel de respect... Cosmopolitismul, păcat greu pe atunci... Cum îmi spunea mie Belu Silber mai târziu într-una din plimbările noastre făcute mai mereu prin frig, de-l auzeam clănţănind – orice ar fi, învăţătura învinge – spunea –; dar că să fiu atent, dacă se poate, învăţătura aceasta să nu-mi întreacă faptele, după cum scrie în Talmud... Asta, pot să o declar, mă depăşea... În acelaşi caiet ofilit din mai 1944, în ultimul an de non -marxism al facultăţii bucureştene, dau de poezii copiate conştiincios din Mallarme şi Baudelaire... Spre marea mea surpriză, azi, în ianuarie 2004, dau şi de un catren uitat până acum scris de mine cu o cerneală bună probabil, scrisul fiind perfect lizibil...

Eram un poet ocazional, livresc, un fel de parnasian grandilocvent... Şi, deodată, nu ştiu cum, prin ce inspiraţie subită, următoarele patru versuri, izolate, cu titlul Linişte :

Răsună paşi pe străzile din cer

şi noaptea se împachetează

în case

oamenii spun poveşti din

epoca de fier,

priviri galbene citesc bezna

din oase.

Bezna din oase... Nu-i rău... Qualis artifex pereo!



P.S. Marţi 16 martie a.c., orele 16, un afiş anunţa lansarea la Uniunea Scriitorilor a volumului meu Memorii din când în când, apărut în Ed. Cartea Românească şi prezentat de Nicolae Manolescu, la invitaţia subsemnatului, graţios acceptată. Întrucât vorbitorul nu a fost de faţă la întâlnirea literară, cer scuze numeroşilor cititori veniţi să asculte alocuţiunea reputatului critic, regretând că publicul a fost lipsit de apariţia unei astfel de personalităţi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara