Sorin Crişan, Arta, fizionomia şi circulaţia cărţii în Transilvania secolelor XV-XVI, Editura Avalon, Cluj, 2014. O carte de istoria culturii, cum e cea semnată de Sorin Crişan (profesor universitar, director al Bibliotecii Academiei Române din Cluj şi rector al Universităţii de Arte din Tîrgu Mureş) sub titlul Arta, fizionomia şi circulaţia cărţii în Transilvania secolelor XV-XVI (Editura Avalon, Cluj, 2014) are o dublă dimensiune metodologică. Înainte de toate, există aici o clară coordonată diacronică, prin recapitularea, detaliată, a evoluţiei tiparului în Europa (Italia, Germania, Franţa, Ţările de Jos) şi în Transilvania (Braşov, Sibiu, Alba Iulia, Cluj etc.), dar şi prin inserţia fenomenului tiparului într-un context istoric, politic, social şi cultural bine precizat (acela al secolelor XV-XVI). Cea de a doua dimensiune a cărţii este una sincronică, desprinsă din studiul atent, riguros al elementelor constitutive ale artei tiparului (descrierea literelor de rând, a letrinelor, a frontispiciilor şi vignetelor, a imaginilor realizate prin tehnica xilogravurii şi prin miniere, a filigranelor hârtiei folosite, a legăturii tipăriturilor etc.). Autorul cărţii porneşte de la ipoteza, justificată, că prefigurările şi dezvoltarea unei arte a tiparului în Transilvania, precum şi circulaţia cărţilor tipărite în Occident în această zonă socioculturală sunt fenomene culturale care trebuie percepute şi radiografiate din perspectiva unei racordări atente la contextul unei istorii adesea convulsive. Metamorfozele şi dislocările survenite în plan politic sau social în Transilvania au generat o dezvoltare a comerţului cu cartea, devenită instrument sau vehicul ideologic pus în mod frecvent în slujba propagării unor doctrine novatoare. Au existat, însă, şi tendinţe de a se interzice diverse forme de difuzare a cărţii (în cazul cărţilor cu conţinut anticlerical, sau a acelora care aduceau ofense statului sau unor anumite comunităţi, bresle sau organizaţii). Prinsă, încă din a doua jumătate a secolului al XV-lea între două imperii, între războaie şi sfere de influenţă, Transilvania a fost o provincie în care, în ciuda atâtor vicisitudini, cartea tipărită s-a aflat în centrul atenţiei, imprimeriile fiind, de altfel, supuse unei supravegheri stricte. Sorin Crişan constată, însă, că în a doua jumătate a secolului al XVIlea se produce un regres al producţiei tiparului. Demne de interes sunt explorările autorului în istoria cărţii percepută ca obiect de artă (dezvoltarea tehnicii în acva-forte, utilizarea colofoniului sub forma unei jumătăţi de clepsidră, ilustraţiile obţinute prin gravură în metal, utilizată tot mai mult în locul celei în lemn, portretistica etc.). Dense şi riguroase, incursiunile lui Sorin Crişan în istoria tipografiilor din Germania, Italia, Franţa sau Ţările de Jos, expun observaţii pertinente privitoare la mutaţiile de formă, de aspect şi funcţionalitate ale cărţii tipărite, de la funcţia artistică la misiunea de educare şi de informare, contribuinduse, astfel, la „democratizarea tipăriturilor”, care pătrund în rândul maselor populare. De altfel, referindu-se la rolul cărţii şi al tiparului în configurarea şi dezvoltarea unui orizont spiritual specific, autorul consideră că „arta tiparului şi circulaţia cărţilor joacă un rol primordial, în măsura în care mijloacele şi difuzarea lucrărilor scrise (diferitele tipuri şi forme de tipărituri) ne pot furniza informaţii cu privire la un context istoric, social şi economic, precum şi la expansiunea şi interferenţa ideilor religioase, culturale sau ideologice sau la atmosfera spirituală a vremii”. În ceea ce priveşte tiparul transilvan în secolele al XV-lea şi al XVI-lea, Sorin Crişan subliniază importanţa influenţei mişcării luterane în producţia şi circulaţia tipăriturilor, mai ales în oraşe cu o populaţie masiv germană (Sibiu, Braşov, Sighişoara, Bistriţa). Iniţiat şi dezvoltat într-un dublu context, cultural (prin promovarea limbii autohtone) şi religios – de rezistenţă sau de adeziune la principiile calvinismului şi Contrareformei, tiparul transilvan românesc din secolul al XVI-lea a avut unele realizări notabile. Foarte documentate sunt observaţiile referitoare la filigranul hârtiei transilvănene sau marca de apă (cu imagini de inspiraţie heraldică sau religioasă, cu ornamente cu motive vegetale, animaliere sau antropomorfe). Filigranul era aplicat pentru a indica provenienţa hârtiei, dar şi pentru a evita contrafacerile, el reprezentând o sursă importantă de informare, cu privire la anul şi locul de fabricare al hârtiei, putând sugera detalii şi despre anul tipăriturilor. În privinţa achiziţiei şi circulaţiei cărţilor tipărite în secolele XV-XVI, Sorin Crişan precizează rolul puterii domneşti, în dezvoltarea tipografiilor aflate în mediul laic, dar şi rolul bisericii sau, începând cu secolul al XVI-lea, contribuţia târgurilor la difuzarea cărţii. Un rol important în circulaţia cărţii l-au jucat colportorii, ce pot fi consideraţi precursori ai librarilor de astăzi. Constituirea bibliotecilor (Tîrgu Mureş, Alba-Iulia, Sibiu, Cluj), prin achiziţie directă, sau prin danii, adunările preoţeşti şi ale negustorilor, relaţiile strânse ale saşilor, maghiarilor şi românilor transilvăneni cu marile centre culturale ale Europei, alături de fenomenul circulaţiei elitelor (peregrinatio academica), au reprezentat importante modalităţi de difuzare a cărţii. Introducerea ornamentelor în arta tipografică, în secolele al XV-lea şi al XVI-lea, influenţată de pictura de manuscris şi de arta miniaturilor a început, în spaţiul românesc, o dată cu tipăriturile lui Macarie, îndatorate şi ele meşteşugului tipografic veneţian. Informaţii despre circulaţia cărţilor, dar şi despre ornamente (vechime, conţinut, tip) provin şi din însemnările de proprietate ale multora dintre cărţile păstrate, conturându-se, astfel, şi imaginea direcţiilor spre care s-a orientat intelectualitatea Transilvaniei în secolul al XVI-lea şi oferindu-se date despre atmosfera existenţei celor care deţineau lucrările. Sorin Crişan observă modul în care ex librisurile sau supralibrosurile furnizează date importante cu privire la proprietarii succesivi ai unei cărţi (domnitori, cler, instituţii ecleziastice), dar şi cu privire la principalele biblioteci bisericeşti din Transilvania (Biblioteca Capitului Romano-Catolic din Oradea, Biblioteca Romano-Catolică Lyceum din Cluj, Biblioteca mănăstirii franciscane din Şumuleu Ciuc etc.). Consemnate cu acribie, fără abuz de detalii, însă cu informaţia adusă la zi, sunt etapele marcate de tipăriturilor honteriene (Honterus a înfiinţat, împreună cu Theobaldus Gryphius, în anii 1538-1539, o tipografie, tipărind numeroase lucrări) sau de cele coresiene („Coresi se numără printre cei mai talentaţi tipografi ai timpului său. El a fost şi creatorul unor caractere chirilice mari, drepte, elegante. Iniţialele paragrafelor erau împodobite cu ornamente geometrice şi florale, după modelul tipăriturilor italiene”). Autorul explorează atmosfera şi relieful istoriografic al celor mai importante centre ale Transilvaniei, atât în privinţa editării de publicaţii, cât şi în privinţa circulaţiei cărţilor (Sibiu, Cluj, Alba Iulia, Sebeş, Orăştie, Abrud). Sorin Crişan precizează că Biblioteca Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române posedă 177 titluri de incunabule păstrate în original (cărţi tipărite în a doua jumătate a secolului al XV-lea), ce reprezintă, în mare măsură, „o oglindă a unei părţi a culturii europene renascentiste şi un punct de reper pentru toţi cei care studiază circulaţia cărţilor occidentale în provinciile româneşti, în secolele al XV-lea şi al XVI-lea, dar şi în cele următoare”. Circulaţia cărţii în secolul al XVIlea în Transilvania, aşa cum este ea descrisă de Sorin Crişan, a însemnat un factor semnificativ de difuzare a ideilor novatoare ale epocii (Renaşterea, umanismul), dar şi de răspândire a principiilor curentelor religioase (Reforma, luteranismul, calvinismul, unitarianismul etc.), configurânduse, astfel, transferul contrareformei în spaţiul transilvănean, precum şi răspunsul bisericii ortodoxe, „descumpănite în faţa unor transformări de amploare, neaşteptate”. Cartea a reprezentat, observă autorul, un scop în sine (prin calităţile artistice, pregătind gustul publicului pentru noi şi surprinzătoare schimbări), dar şi o importantă sursă de propagandă şi de informare, pentru intelectualitatea europeană şi transilvană, care nu putea să se izoleze în calea impulsului de înnoire a vieţii sociale, culturale, politice şi religioase. Cartea lui Sorin Crişan este o utilă şi documentată incursiune în lumea cărţii şi a tiparului transilvănean, surprinzând prin acurateţea discursului ştiinţific, prin stilul alert şi expresiv al expunerii, prin bogăţia detaliilor, dar şi prin viziunea sintetică asupra fenomenului studiat, în toată amploarea şi complexitatea lui.