Sorin Crişan, Arta, fizionomia şi
circulaţia cărţii în Transilvania
secolelor XV-XVI, Editura Avalon,
Cluj, 2014.
O carte de istoria culturii, cum
e cea semnată de Sorin Crişan
(profesor universitar, director
al Bibliotecii Academiei Române
din Cluj şi rector al Universităţii
de Arte din Tîrgu Mureş) sub titlul
Arta, fizionomia şi circulaţia cărţii în
Transilvania secolelor XV-XVI (Editura
Avalon, Cluj, 2014) are o dublă
dimensiune metodologică. Înainte
de toate, există aici o clară coordonată
diacronică, prin recapitularea, detaliată,
a evoluţiei tiparului în Europa (Italia,
Germania, Franţa, Ţările de Jos) şi
în Transilvania (Braşov, Sibiu, Alba
Iulia, Cluj etc.), dar şi prin inserţia
fenomenului tiparului într-un context
istoric, politic, social şi cultural bine
precizat (acela al secolelor XV-XVI).
Cea de a doua dimensiune a cărţii
este una sincronică, desprinsă din
studiul atent, riguros al elementelor
constitutive ale artei tiparului (descrierea
literelor de rând, a letrinelor, a
frontispiciilor şi vignetelor, a imaginilor
realizate prin tehnica xilogravurii
şi prin miniere, a filigranelor hârtiei
folosite, a legăturii tipăriturilor etc.).
Autorul cărţii porneşte de la ipoteza,
justificată, că prefigurările şi dezvoltarea
unei arte a tiparului în Transilvania,
precum şi circulaţia cărţilor tipărite
în Occident în această zonă socioculturală
sunt fenomene culturale
care trebuie percepute şi radiografiate
din perspectiva unei racordări atente
la contextul unei istorii adesea
convulsive. Metamorfozele şi dislocările
survenite în plan politic sau social în
Transilvania au generat o dezvoltare
a comerţului cu cartea, devenită
instrument sau vehicul ideologic pus
în mod frecvent în slujba propagării
unor doctrine novatoare. Au existat,
însă, şi tendinţe de a se interzice
diverse forme de difuzare a cărţii (în
cazul cărţilor cu conţinut anticlerical,
sau a acelora care aduceau ofense
statului sau unor anumite comunităţi,
bresle sau organizaţii). Prinsă, încă
din a doua jumătate a secolului al
XV-lea între două imperii, între
războaie şi sfere de influenţă, Transilvania
a fost o provincie în care, în ciuda
atâtor vicisitudini, cartea tipărită
s-a aflat în centrul atenţiei, imprimeriile
fiind, de altfel, supuse unei supravegheri
stricte.
Sorin Crişan constată, însă, că
în a doua jumătate a secolului al XVIlea
se produce un regres al producţiei
tiparului. Demne de interes sunt
explorările autorului în istoria
cărţii percepută ca obiect de artă
(dezvoltarea tehnicii în acva-forte,
utilizarea colofoniului sub forma unei
jumătăţi de clepsidră, ilustraţiile
obţinute prin gravură în metal, utilizată
tot mai mult în locul celei în lemn,
portretistica etc.). Dense şi riguroase,
incursiunile lui Sorin Crişan în istoria
tipografiilor din Germania, Italia,
Franţa sau Ţările de Jos, expun
observaţii pertinente privitoare la
mutaţiile de formă, de aspect şi
funcţionalitate ale cărţii tipărite,
de la funcţia artistică la misiunea de
educare şi de informare, contribuinduse,
astfel, la „democratizarea tipăriturilor”,
care pătrund în rândul maselor
populare. De altfel, referindu-se la
rolul cărţii şi al tiparului în configurarea
şi dezvoltarea unui orizont spiritual
specific, autorul consideră că „arta
tiparului şi circulaţia cărţilor joacă
un rol primordial, în măsura în
care mijloacele şi difuzarea lucrărilor
scrise (diferitele tipuri şi forme de
tipărituri) ne pot furniza informaţii
cu privire la un context istoric, social
şi economic, precum şi la expansiunea
şi interferenţa ideilor religioase,
culturale sau ideologice sau la atmosfera
spirituală a vremii”.
În ceea ce priveşte tiparul transilvan
în secolele al XV-lea şi al XVI-lea,
Sorin Crişan subliniază importanţa
influenţei mişcării luterane în producţia
şi circulaţia tipăriturilor, mai ales
în oraşe cu o populaţie masiv germană
(Sibiu, Braşov, Sighişoara, Bistriţa).
Iniţiat şi dezvoltat într-un dublu
context, cultural (prin promovarea
limbii autohtone) şi religios – de
rezistenţă sau de adeziune la principiile
calvinismului şi Contrareformei,
tiparul transilvan românesc din secolul
al XVI-lea a avut unele realizări
notabile. Foarte documentate sunt
observaţiile referitoare la filigranul
hârtiei transilvănene sau marca de
apă (cu imagini de inspiraţie heraldică
sau religioasă, cu ornamente cu motive
vegetale, animaliere sau antropomorfe).
Filigranul era aplicat pentru a indica
provenienţa hârtiei, dar şi pentru a
evita contrafacerile, el reprezentând
o sursă importantă de informare, cu
privire la anul şi locul de fabricare al
hârtiei, putând sugera detalii şi despre
anul tipăriturilor. În privinţa achiziţiei
şi circulaţiei cărţilor tipărite în secolele
XV-XVI, Sorin Crişan precizează rolul
puterii domneşti, în dezvoltarea
tipografiilor aflate în mediul laic, dar
şi rolul bisericii sau, începând cu
secolul al XVI-lea, contribuţia târgurilor
la difuzarea cărţii. Un rol important
în circulaţia cărţii l-au jucat colportorii,
ce pot fi consideraţi precursori ai
librarilor de astăzi. Constituirea
bibliotecilor (Tîrgu Mureş, Alba-Iulia,
Sibiu, Cluj), prin achiziţie directă,
sau prin danii, adunările preoţeşti şi
ale negustorilor, relaţiile strânse ale
saşilor, maghiarilor şi românilor
transilvăneni cu marile centre culturale
ale Europei, alături de fenomenul
circulaţiei elitelor (peregrinatio
academica), au reprezentat importante
modalităţi de difuzare a cărţii.
Introducerea ornamentelor în arta
tipografică, în secolele al XV-lea şi
al XVI-lea, influenţată de pictura de
manuscris şi de arta miniaturilor a
început, în spaţiul românesc, o
dată cu tipăriturile lui Macarie,
îndatorate şi ele meşteşugului tipografic
veneţian.
Informaţii despre circulaţia cărţilor,
dar şi despre ornamente (vechime,
conţinut, tip) provin şi din însemnările
de proprietate ale multora dintre
cărţile păstrate, conturându-se, astfel,
şi imaginea direcţiilor spre care s-a
orientat intelectualitatea Transilvaniei
în secolul al XVI-lea şi oferindu-se
date despre atmosfera existenţei
celor care deţineau lucrările. Sorin
Crişan observă modul în care ex
librisurile sau supralibrosurile furnizează
date importante cu privire la proprietarii
succesivi ai unei cărţi (domnitori,
cler, instituţii ecleziastice), dar şi cu
privire la principalele biblioteci
bisericeşti din Transilvania (Biblioteca
Capitului Romano-Catolic din Oradea,
Biblioteca Romano-Catolică Lyceum
din Cluj, Biblioteca mănăstirii franciscane
din Şumuleu Ciuc etc.). Consemnate
cu acribie, fără abuz de detalii,
însă cu informaţia adusă la zi, sunt
etapele marcate de tipăriturilor
honteriene (Honterus a înfiinţat,
împreună cu Theobaldus Gryphius,
în anii 1538-1539, o tipografie, tipărind
numeroase lucrări) sau de cele coresiene
(„Coresi se numără printre cei mai
talentaţi tipografi ai timpului său. El
a fost şi creatorul unor caractere
chirilice mari, drepte, elegante.
Iniţialele paragrafelor erau împodobite
cu ornamente geometrice şi florale,
după modelul tipăriturilor italiene”).
Autorul explorează atmosfera şi
relieful istoriografic al celor mai
importante centre ale Transilvaniei,
atât în privinţa editării de publicaţii,
cât şi în privinţa circulaţiei cărţilor
(Sibiu, Cluj, Alba Iulia, Sebeş, Orăştie,
Abrud). Sorin Crişan precizează că
Biblioteca Filialei Cluj-Napoca a
Academiei Române posedă 177 titluri
de incunabule păstrate în original
(cărţi tipărite în a doua jumătate a
secolului al XV-lea), ce reprezintă,
în mare măsură, „o oglindă a unei
părţi a culturii europene renascentiste
şi un punct de reper pentru toţi cei
care studiază circulaţia cărţilor
occidentale în provinciile româneşti,
în secolele al XV-lea şi al XVI-lea,
dar şi în cele următoare”.
Circulaţia cărţii în secolul al XVIlea
în Transilvania, aşa cum este
ea descrisă de Sorin Crişan, a însemnat
un factor semnificativ de difuzare a
ideilor novatoare ale epocii (Renaşterea,
umanismul), dar şi de răspândire a
principiilor curentelor religioase
(Reforma, luteranismul, calvinismul,
unitarianismul etc.), configurânduse,
astfel, transferul contrareformei
în spaţiul transilvănean, precum şi
răspunsul bisericii ortodoxe,
„descumpănite în faţa unor transformări
de amploare, neaşteptate”. Cartea a
reprezentat, observă autorul, un scop
în sine (prin calităţile artistice, pregătind
gustul publicului pentru noi şi
surprinzătoare schimbări), dar şi o
importantă sursă de propagandă şi
de informare, pentru intelectualitatea
europeană şi transilvană, care nu
putea să se izoleze în calea impulsului
de înnoire a vieţii sociale, culturale,
politice şi religioase. Cartea lui Sorin
Crişan este o utilă şi documentată
incursiune în lumea cărţii şi a tiparului
transilvănean, surprinzând prin
acurateţea discursului ştiinţific, prin
stilul alert şi expresiv al expunerii,
prin bogăţia detaliilor, dar şi prin
viziunea sintetică asupra fenomenului
studiat, în toată amploarea şi
complexitatea lui.