În copilăria mea, sărbătorile de Crăciun nu au fost nici pe departe atât de îmbelşugate ca acum, când nepoţii mei primesc grămezi de cadouri, care de care mai scumpe şi mai sofisticate. Dar, şi în condiţiile modeste de atunci, părinţii noştri se străduiau să ne pregătească sărbători frumoase. În seara zilei de 24 decembrie, după cina de sărbătoare (supă cu perişoare, crap pané cu salată de cartofi, ştrudel cu mere şi cel puţin zece feluri de fursecuri speciale de Crăciun) noi copiii, adică cei doi fraţi mai mari şi cu mine, treceam la pomul împodobit (molid, brad sau pin) sub care, alături de un mic model de hârtie reprezentând ieslea cu micul Hristos, iluminat de o lumânare, ne aşteptau cadourile. Pe vremurile acelea, aveau în general un caracter practic – primeam mănuşi, şaluri, pulovere, dar de fiecare dată şi nişte cărţi, ceea ce este lesne explicabil prin faptul că amândoi părinţii au fost profesori: tata preda matematica, iar mama limba cehă şi istorie. Până în clasa a 4-a sau a 5-a, Moş Crăciun îmi aducea culegeri de basme sau poveşti destinate copiilor, dar o dată, după ce împlinisem cred doisprezece ani, am găsit printre cadouri o carte „pentru adulţi”, un roman adevărat: Ivanhoe de Walter Scott. L-am devorat în timpul vacanţei de iarnă şi poate tocmai atunci am descoperit pentru prima dată extraordinara putere magică a literaturii de ficţiune. Deodată m-am trezit în vechea Anglie de la sfârşitul secolului al XII-lea, retrăind aventurile, luptele şi iubirile viteazului rege Richard Inimă-de-Leu, dar nu numai aceasta: am început să percep, deocamdată intuitiv şi inconştient, ce înseamnă arta de a crea un mare roman istoric şi de moravuri cu mai multe linii tematice şi o mulţime de personaje vii. După aceea, am citit cărţi de literatură cehă şi cea universală din biblioteca părinţilor, am devenit vizitator frecvent la biblioteca municipală, iar la liceu am înfiinţat, împreună cu profesoara noastră preferată, un cerc literar intitulat „Pata de cerneală”. Astăzi, în calitate de filolog şi istoric literar, uneori aş prefera, în loc să formulez analize structuraliste sau hermeneutice sau în spiritul ultimului strigăt din domeniul teoriei literare, să retrăiesc acea pură senzaţie de cititor naiv, captivat de farmecul unei cărţi şi de mirosul pomului de Crăciun.
