Abia acum despre Carnaval, temă eternă, pentru că zilele lui au trecut de mult.
Carnavalul privit de aproape şi carnavalul din Brazilia în mod special reprezintă, cred, unul dintre cele mai triste spectacole în putinţă. Sărbătoare a bucuriei codificate, el stîrneşte dorinţa de a te comporta măcar cîteva zile în mod iresponsabil; în Brazilia însă divertismentul programat şi întins pe trei zile atinge absurdul prin dorinţa de a provoca veselia cu orice preţ: veselia obligatorie este orice în afară de veselie.
Îţi trebuie nervi de oţel pentru a asista la Carnavalul de la Rio: odată cu căderea nopţii, cortegiile trec în ritm de samba prin faţa tribunelor şi prin faţa curioşilor: ultimul încheie defilarea către ora 5 dimineaţa, după aproape zece ore de nebunie planificată; spectatorii, după ce au băut, au aplaudat şi s-au excitat la vederea miilor de frumuseţi mişcătoare, revin acasă sau la hotel convinşi că s-au distrat de minune; prăbuşiţi în somn la ivirea zorilor, ei zac apoi o zi întreagă; doar cei mai solizi riscă o a doua noapte de carnaval.
în ciuda anti-americanismului propriu majorităţii "intelighenţiei" braziliene, an de an, în ultimele două decenii, Carnavalul de la Rio a suferit o metamorfoză neliniştitoare, transformîndu-se în ceea ce a ajuns el acum: reprezentaţie hollywoodiană dintre cele mai tipice. Kitch-ul a cuprins strada, s-a accentuat pe măsură ce punerea în scenă, din ce în ce mai costisitoare şi mai abracadabrantă, a luat în stăpînire şcolile de samba şi enorma recuzită construită în fiecare an cu acest prilej. Din manifestaţie populară spontană, Carnavalul s-a transformat încet, dar sigur în superproducţie americană, unde fiecare detaliu a fost prevăzut cu atenţie: judecătorii din juriu ştiu care ar trebui să fie şi poziţia penelor de pe costumul dansatoarei numărul 500. Defilarea carelor alegorice, a grupurilor de dansatori, a figuraţiei e pregătită în amănunţime cu luni de zile înainte.
Şcolile de samba pun în scenă în fiecare an altă temă, sub forma carului propriu şi a dansatorilor care îl încadrează. Unele teme par ingenioase (de exemplu varietatea copleşitoare a faunei locale), altele sunt naive sau de-a dreptul caraghioase (lupta contra maladiilor cardiace, necesitatea producerii de biocombustibil); tema rămîne doar simplu pretext pentru dezvoltarea fanteziei de forme şi de culori la limita suportabilului, destinată să încînte ochiul obosindu-l straşnic. Odată admirate arhitectura carului, imensele marionete reprezentînd personajele, culorile dominante şi simbolistica lor, atenţia se fixează, fatal, asupra corpurilor pe trei sferturi goale, în dans perpetuu, înaintînd lent şi consumînd peste o jumătate de oră pentru a trece prin faţa tribunei principale.
Paradă spontană la origine, Carnavalul a devenit, de vreo trei decenii încoace, ceva cu totul opus spontaneităţii. înaintea fiecărui grup masiv al şcolii de samba, defilează "regina" trupei, adică cea mai frumoasă dintre toate fetele şi, dacă e posibil, cea mai bună dansatoare; costumaţia de fantezie a sutelor de femei şi de bărbaţi din echipă trebuie să fie de o mare perfecţiune coregrafică; cortegiul are voie să treacă prin faţa tribunei principale doar în intervalul de timp dinainte fixat - nici un minut în plus sau în minus, sub ameninţarea depunctării severe. Lupta pentru locul întîi se dă uneori la diferenţă de jumătate de punct din cele peste 400 de puncte atribuite în clasificarea finală.
Precum în lumea economică, a sportului ori a audienţei TV, şi în cea a Carnavalului distracţia reală contează din ce în ce mai puţin: clasamentul în ordine descrescătoare, cu numărul cel mai mare de puncte posibil în frunte, a devenit noul zeu al luptei pentru o putere simbolică - şi nu numai simbolică!
