Ample, dinamice, formidabile maşini de tracţiune din imaginarul veacului trecut sunt multe din poemele brazilianului Carlos Drummond de Andrade (1902 – 1987), a căror vehemenţă analitică îşi găseşte o surprinzătoare adecvare în chestionarul actualităţii noastre. Îi propun cititorului o mică selecţie dintr-o antologie românească ce urmează să apară în curând. (D.F.)

Vremea noastră

Lui Oswaldo Alves

E vremea părţii,
vremea oamenilor împărţiţi.

Degeaba parcurgem cărţi,
degeaba călătorim şi ne vopsim.
Ora presimţită se face praf în colbul străzii.
Oamenii cer carne. Foc. Pantofi.
Nu-s destule doar legile. Crinii
nu încolţesc din legi. Numele meu e tumult, el se scrie
pe piatră.

Eu vizitez faptele, dar nu te întâlnesc.
Unde te ascunzi tu, sinteză precară,
garant al somnului meu, lumină
dormind aprinsă pe verandă?
Palide certitudini de împrumut, nicio sărutare
nu poposeşte pe umărul meu să-mi descrie
oraşul oamenilor compleţi.

Tac, aştept, descifrez.
Poate se mai dreg şi lucrurile.
Sunt atât de puternice lucrurile!

Dar eu nu sunt totuna cu lucrurile şi mă revolt.
Eu ţin în mine cuvinte ce caută o ieşire,
dure şi răguşite,
iritate, energice,
înăbuşite de prea mult timp,
care şi-au pierdut sensul, vor numai să explodeze.

II

Iată vremea învrăjbirilor,
vremea oamenilor schilodiţi.
A mâinilor călătorind fără braţe,
gesturi obsecene ţâşnind în toate părţile.

Strada copilăriei s-a mutat.
Iar rochia roşie
roşie
acoperă nuditatea iubirii,
sub cerul liber, la vale.

Se înmulţesc obscure simboluri.
Război, adevăr, flori?
Din laboratoarele platonice mobilizate
iese un suflu ce arde feţele
şi împrăştie, pe plajă, cuvintele.

Întunericul se tot întinde dar nu elimină
şirul de stele din mâinile noastre.
Ce puternic strălucesc unele zone din noi! Sunt unghii,
inele, perle, ţigarete, lanterne,
sunt părţile cele mai intime,
pulsaţii, gâfâieli,
iar aerul nopţii ne dă strictul necesar
ca să continuăm, şi continuăm.

III

Şi continuăm. E vremea cârjelor.
Vremea morţilor guralivi
şi a bătrânelor paralitice, tânjind după balurile de odinioară,
dar este şi vremea să trăieşti şi să povesteşti.
Anumite întâmplări nu s-au pierdut.
Cunosc bine această casă,
se intră pe dreapta, se urcă pe stânga,
marele salon dă spre camere înfricoşătoare,
precum cea a înmormântării ce n-a avut loc, a corpului uitat pe masă;
duce spre fructiera cu citrice acre,
spre însorita grădiniţă din centru, spre apa
ce picură şi şuşoteşte
incestul, binecuvântarea, plecarea,
dă spre chiliile închise, ce conţin :
hârtii ?
crime ?
monede ?

Vino şi povesteşte, negresă bătrână, tu jurnalistule, tu poetule, tu modest povestitor de pe stradă, tu surdomutule, depozitar al înfrângerilor mele, deschide-ţi sufletul şi povesteşte, fiică prizonieră a memoriei mele, bătrână infirmă, gândaci de arhivă, uşi scârţâitoare, singurătate şi greaţă,
persoane şi lucruri enigmatice, povestiţi ;
strat de praf aşternut pe piane dezmembrate, povesteşte; vechi sigiliu de împărat, desperecheate servicii de porţelan, povestiţi ; oase risipite pe stradă, fragmente de jurnal, ace de gămălie căzute pe parchetul croitoresei, brasardă de doliu, porumbei,
câini vagabonzi, animale alungate, povestiţi.
Totul e atât de dificil de când voi aţi amuţit… Şi mulţi dintre voi nu s-au deschis niciodată.

IV

E vremea jumătăţilor de tăcere,
a buzelor îngheţate şi a murmurelor,
a aluziilor, a anunţurilor oficiale
lipite la colţul străzii. Vremea celor cinci simţuri
reduse la unul singur. Spionul cinează cu noi.

E vremea draperiilor înţepenite,
a cerului neutru, vremea politicii
în măr, în sacru, în bucurie,
în iubire şi-n neiubire, în mânia
molatică, în ginul diluat cu apă tonică,
în ochii machiaţi,
în dinţii de sticlă,
în grotesca limbă întortocheată.
Iar asta se numeşte: bilanţ.
La capătul străzii
e doar un singur zid,
iar acolo e poliţia.
Pe cerul propagandei
păsările anunţă
gloria.
În cameră,
batjocură şi trei gulere de cămaşă murdare.

V

Ascultă ora formidabilă a prânzului
în oraş. Birourile, printr-un gest magic, se golesc brusc.
Gurile înfulecă un fluviu de carne, de legume şi de tarte vitaminizate.
Din mare îşi face apariţia platoul cu peşti argintii!
Subteranele foamei plâng o supă încinsă,
priviri umede de cîine îţi devorează osul prin vitrină.
Mănâncă, braţ mecanic, alimentează-te, mână de hârtie,
e timpul să mâncaţi, iar mai târziu va veni vremea
să vă iubiţi.
Încetul cu încetul birourile se reanimă, iar magazinele, forme indecise, evoluează.
Superbul negoţ ambulant începe să se strecoare în trafic.
Mulţimile îl intersectează fără să-l ia în seamă. Nu are nici miros nici culoare.
S-a refugiat în tramvai, în spatele brizei sudice,
ajunge şi pe plajă, în telefon, ajunge la bătălia dintre avioane,
ţine cont de sufletul tău şi reţine din el un anumit procentaj.

Ascultă deşelata oră a întoarcerii la birou.
Bărbat în urma altui bărbat, femeie, copil, bărbat,
haină, ţigară, pălărie, haină, haină, haină,
bărbat, bărbat, femeie, bărbat, femeie, haină, bărbat,
îşi imaginează că aşteaptă ceva,
şi se opresc muţi, se rânduiesc pas cu pas, se aşază,
cei din urmă servitori ai comerţului, îşi închipuie că pleacă acasă,
îşi imaginează că-i deja noapte, între ziduri stinse, într-un presupus oraş.

Ascultă mica oră nocturnă de reparaţii, de lecturi, de
chemări
la cazino, de plimbări pe plajă,
corp lângă corp, în fine destins,
dezbrăcat de pantalon şi de incomoda senzaţie de a fi sclav,
ascultă trupul trosnind, întinzându-se, prelungindu-se,
rătăcind printre obiecte îndepărtate, strecurându-se fără durere sub ele,
încredinţându-se nepăsării
somnului.

Ascultă oribila forfotă a zilei
în toate ţările unde se vorbeşte omeneşte,
falsificarea cuvintelor şiroind din ziare,
lumea ireală a notariatelor pentru care proprietatea este un uriaş tort decorat cu flori,
băncile malaxând suav costul trestiei de zahăr,
constelaţia de furnici şi de profitori ai uzufructului,
poezie proastă, roman prost,
indivizi slăbănogi ce cred că-i poate feri de rău vasiliscul,
bărbatul urât, de o urâţenie mortală,
vâslind
în sinistrul crepuscul al unei zile de sâmbătă.

VIII

Poetul

îşi declină orice responsabilitate
în marşul lumii capitaliste
şi prin cuvintele sale, cu intuiţii, simboluri şi alte arme
promite să ajute
la distrugerea ei
cum ar fi distrugerea unei cariere de piatră,
a unei păduri, a unui vierme.

Traducere de Dinu Flămând