Pe lângă împrumutul lexical vuvuzelă, despre care am vorbit săptămâna trecută, comentariile sportive din ultima lună au pus în circulaţie si un cuvânt derivat, produs cu evidentă intenţie glumeaţă si cu asumarea riscului efe-merităţii: caracatiţoi.
Cu ocazia Campionatului Mondial de fotbal, mass-media internaţională a transmis informaţii pitoreşti despre folosirea unei caracatiţe dintr-un acvariu public din Germania ca agent sau instrument al unor preziceri despre rezultatele meciurilor (animalul fiind pus să-şi aleagă mâncarea din două recipiente cu însemnele echipelor de fotbal). Formula des folosită în mass-media a fost „caracatiţa-oracol": „prima caracatiţă-oracol din lume" (realita tea.net); „« Caraca tiţa-oracol» prezice: Germania învinge Argentina la Mondial" Chotnews.ro). Informaţiile amuzante şi spectaculoase (prin ineditul sistemului divinatoriu, dar mai ales prin îndeplinirea predicţiilor, care s-au dovedit foarte exacte) au fost retransmise de reţelele informatice actuale; în internet, Wikipedia (versiunea engleză) a consacrat deja fenomenului un articol amplu, tradus, parafrazat sau rezumat în alte zeci de limbi. Din păcate, versiunea românească ilustrează efectele catastrofale ale unei traduceri automate („locuieşte actual", „caracatiţa a demonstrat inteligenţa devreme în viaţă"; „există întotdeauna oameni care vor să mănânce caracatiţă noastră"; „a fost atât de neobişnuit, aşa că am încercat să afle ce talentele sale speciale au fost" etc.).
În spaţiul românesc, referirile la animalul în cauză au ridicat o problemă lingvistică şi cognitivă, prin neconcordanţa între denumirea generică a animalului (cu formă de feminin) şi numele său propriu (masculin). Sintagma Caracatiţa Paul a fost totuşi folosită, dezavantajul alcătuirii sale nefireşti fiind compensat de capacitatea de a crea un efect de surpriză: „Caracatiţa Paul se retrage din activitatea de prezicător" (România liberă, 12.07.2010); „Caracatiţa Paul renunţă la predicţii" (Libertatea, 12.07.20101). Necon-cordanţa genurilor a fost rezolvată - în stilul colocvial - prin derivarea glumeaţă a unei forme masculine: „Caracatiţoiul Paul şi-a pus banii pe Spania" (Academia Caţavencu, 7.07.2010); „o să-şi mănânce nemţii caracatiţoiu'de ciudă!" (blogary.ro); „marele câştigător al Mondialului african este Paul, caracatiţoiul" (morar. catavencu.ro).
Derivarea cu sufixe moţionale (care formează, în cazul substantivelor denumind fiinţe, femininul de la masculin şi masculinul de la feminin) este foarte productivă în română. În cazul de faţă, punctul de pornire este un substantiv epicen, din categoria numelor generice de animale (specii), cu formă unică de gen (fie de masculin, fie de feminin), folosită atunci când diferenţa de sex nu interesează. Întâmplarea care face ca (prin origine şi istorie) unele nume de animale să fie masculine (ţânţarul, elefantul, rinocerul, fluturele etc.), altele feminine (maimuţa, musca, broasca, girafa, cămila etc.) are efecte asupra imaginarului colectiv (dezvoltat încă din copilărie, prin fabule şi prin poveştile cu animale). Indiferenţa faţă de gen, se ştie, este valabilă mai ales pentru animalele exotice sau neinteresante pentru „utilizator"; cele domestice au în genere desemnări specializate (oaie-berbec, capră-ţap, bivol-bivoliţă), deşi una dintre acestea funcţionează şi ca termen generic. Creativitatea lingvistică permite însă oricând apariţia unui derivat, adesea cu efect comic prin ineditul său, ca în cazul lui caracatiţoi.
Noua creaţie intră într-o serie destul de bogată, din care unii termeni au fost deja înregistraţi de dicţionare: în DEX 2009 există desigur maimuţoi (cu mai multe sensuri, printre care şi de „maimuţă mascul"), răţoi (definit ca „bărbătuşul raţei"), dar şi lebădoi („masculul lebedei") şi chiar bărzoi („bărbătuşul berzei"). Nu se va înţelege, sper, că milităm pentru includerea în dicţionar a simpaticului caracatiţoi.
