Citez:
"Din nou Pascal. Care niciodată nu ne-a iritat, niciodată nu ne-a decepţionat. Nimic la el nu e împrumutat din altă parte. Argumentaţia sa lasă porţi deschise. Chiar dacă n-ai fi de acord cu el în nimic din ce spune, tot ai vrea să revii fără încetare la el şi să-l regândeşti. Nicio descoperire nu-l contrariază. Credinţa şi reflecţia, la Pascal : niciodată una nu cedează celeilalte.
Ce-i slujeşte în ale sale Pensées este faptul că mereu se întrerupe (cuvânt subliniat în text - n. n.). Oricine poate asambla aceste fragmente după cum îi place. Iar cel mai bine este să le lase aşa, ne-asamblate. Formula e partea lui tare. Puritatea lui Pascal se manifestă în punerea în ecuaţie a enunţurilor, a fiecăruia. ŤMultitudinea ce nu se reduce la unitate nu e decât confuzie, după cum unitatea - zice Pascal - ce nu depinde de multitudine, nu e decât tiranie.ť"

Una din multele referinţe la autorul francez preferat în Reflecţiile lui Elias Canetti, publicate postum (Albin Michel, colecţia Les Grandes Traductions, traducere din germană de Walter Weideli).

Canetti - am mai vorbit despre el la dispariţia sa acum patru ani într-o Scrisoare din Paris, Canetti, aşadar, 1905-1994. Premiul Nobel 1981; mă cam întristează că trebuie să notez că extraordinarele inedite Reflecţii, pentru a nu produce editurii pariziene pagube materiale, au fost publicate "avec le concours du Centre National du Livre". Fel de a zice că nu prea găseau cititori... În fine, să nu dramatizăm, ne-am obişnuit... Totuşi, şi din nou, totuşi, nu era vorba de un necunoscut - ditamai "prix Nobel"...

Fragmentul citat - una din multele trimiteri la Pascal, din nu prea multele trimiteri "livreşti" prezente în reflecţiile lui Canetti. Iată un alt fragment, străbătut de aceeaşi undă admirativă:
"Ceea ce face grandoarea lui Pascal este felul lui de a se limita : nu cunosc un fel mai elocvent. Nu înceta să-şi taie singur vorba. De aceea, vorba lui se citeşte ca şi cum tocmai atunci a ţâşnit şi chiar în clipa aceea el a şi întrerupt-o. Toate frazele lui şi toate fragmentele de fraze par a fi chiar astăzi scrise."
Bătrânul şi înţeleptul Canetti (cel născut la Rusciuc, îmi place sintagma asta, cum îmi place să o repet pe aceea privindu-l pe Eugene Ionesco "cel născut la Slatina"), înţelept dar deloc "aşezat" de felul său, deloc "cuminte" şi nici cuminţit cu vremea (a trăit cam nouăzeci de ani), nu se sfieşte să ia lecţii de la mult mai tânărul, precocele şi excesivul Blaise Pascal, lecţii nu de gândire, căci îi plăcea să gândeacă de unul singur şi ca şi Pascal nu "împrumuta" nimic de la nimeni, ci, aş spune, de tehnică a scrierii, întrerupte, fragmentare, a cuiva deprins "să-şi taie singur vorba", să nu staţioneze metodic într-o idee, să nu "exploateze" laborios o "ţâşnire"...
Uneori se şi dispensează de comentariu, aruncând în pagină câte o frântură pascaliană urmată neutral de un rând alb: "... şi nu-i pot aproba decât pe aceia care caută gemând" sau "tot ce este imposibil de înţeles nu oboseşte să fie aşa".
Alteori comentariul revine, dar eliptic, redus la strictul necesar, la strictul esenţial, ca în cele trei-patru rânduri începute cu formula Pensées - titlul pascalian - contre la mort: "Singura soluţie posibilă - ele trebuie să rămână în starea de fragmente. Nu trebuie să le publici tu însuţi. Nu trebuie să le redactezi. Nu trebuie să le unifici" (ultimul cuvânt: unifier, apare în aldine în text). Un fel de sfat pe care Canetti, cu Gândurile lui Pascal în faţa ochilor, şi-l adresează sieşi.

Aş vrea să lărgesc paranteza - prezenţa lui Pascal în postumele reflecţii ale autorului romanului Orbirea nu se rezumă la citate şi referinţe directe - iradiază pretutindeni în textul de o mare, pascaliană densitate.

Desprind câteva idei: "Nicio scriitură nu-i destul de secretă pentru ca omul să se exprime în ea cu sinceritate." - "Atât este de rău, că urechea sa se teme de limba sa." - "Nu va deveni niciodată un gânditor: se repetă prea rar." - "Reuşita nu-i decât o parte infimă a experienţei." - "Valoarea unui spirit se măsoară după numărul de ani pe care este în stare să-i piardă." - "Uşor este să fii rezonabil când nu iubeşti pe nimeni, nici măcar pe tine însuţi." - "Lui Dumnezeu nu-i place să extragi lecţii din istoria recentă." - "Oamenii vorbesc ca şi cum ar fi vorbit totdeauna aşa." - "Istoria conţine orice sens, de aceea e absurdă." - "Artele trebuie să coabiteze în felul cel mai cast cu putinţă." - "Spre vârsta de patruzeci de ani omul e cuprins de o nevoie disperată de a legifera." - "Nu mărturisi nimănui cât de tare eşti abandonat, nici măcar ţie însuţi." - "Ultimele cuvinte ale lui Gogol - o scară, aduceţi-mi repede o scară."

În sfârşit, un gând pur pascalian: "Neliniştea - bătăile de inimă ale lui Dumnezeu în tine însuţi." Elias Canetti, cel născut la Rusciuc - despre Pascal şi, prin Pascal, despre el însuşi şi despre unii dintre noi...