Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Critica ediţiilor:
Cabotinaj filologic (II) de G. Pienescu


Lipsa de praxis filologic a d-nei Domnica Theodorescu (alias Mitzura Arghezi), despre care venise vorba în prima parte din acest articol, se vede în:

1. Absenţa "notei asupra ediţiei", unde îngrijitorul trebuie să-şi expună opiniile pe temeiul unei foarte riguroase analize filologice prealabile, despre valoarea textologică a ediţiilor postume anterioare celei a cărei publicare o supraveghează, prin raportare la ediţiile originale - eventual şi la cele preoriginale -, precum şi la ediţia de bază a textului stabilit de sine. Bineînţeles că totodată îngrijitorul trebuie să menţioneze formele lingvistice din ediţiile originale - sau preoriginale - păstrate în ediţia sa.

2. Menţinerea lui i afon din adjectivele demonstrative aceeaşi, acelaşi, din prenumele personal de întărire însuşi, însămi, persoana a III-a singular, însuşi, însăşi, din adverbul iarăşi şi din conjuncţia totuşi, care, conform ortografiei argheziene, urmau să fie scrise aceeaş, acelaş, însuş, însăş, iarăş şi totuş, dar pe care d-na Domnica Theodorescu le-a unificat, cu obişnuita-i dezinvoltură, după normele ortografiei actuale.1

3. Nerespectarea grafiilor argheziene vre un, vre o şi sfiială, grafii al căror rost este acela de a se evita rostirea viciată, monosilabică, în hiat, a celor două silabe, în vreun şi vreo, şi a celor trei silabe în sfială, care, în vorbirea curentă, quasianalfabetă, devin vriun, vrio şi sfeală, după cum, tot din cauza frecventelor simplificări ale grafiilor, aviaţie şi viaţă, de exemplu, au devenit, în rostirea mai tuturor importanţilor, vedete sau nevedete radio ori tv, aveaţe, veaţă.

4. Nerespectarea trecerii lui ă la e după consoanele j, r, s, ş, ţ, z, fenomen specific graiurilor muntenesc şi oltenesc, pătruns şi admis şi în limba literară. în Cimitirul Buna-Vestire (ediţiile din 1936, 1965 şi 1968) acest fenomen este prezent în formele Buzeu, dârje, ţigare, cămaşe, cenuşe, gingaşe, mânuşe, păpuşe, uşe. D-na Domnica Theodorescu, pătrunsă adânc de importanţa şi de autoritatea calităţii sale deputăţeşti, le-a anulat, aplicându-le otova normele ortografiei actuale.

5. Numeroasele intervenţii inoportune în flexiunea unor substantive, adjective şi verbe din ediţiile apărute în 1936, 1965 şi 1968, intervenţii de aceeaşi natură ortografică, cu consecinţe atât asupra stilisticii fonetice a textelor, cât şi asupra timpului sau momentelor acţiunii, atunci când este vorba de verbe: se aprňpie/ se apropiase2, arterosclerozei/ arterosclerozii, blândeţii/ blândeţei, cenůşii/ cenuşei, dorinţei/ dorinţii, inimii/ inimei, întrebă/ întreabă, se practica/ se practicau, simboluri/ simboale, spune/ spunea, să-ţi spun/ să-ţi spui, şoapte/ şoaptele etc., etc.

6. Numeroasele cuvinte - am extras, dintr-un sondaj, peste 200 de fişe - transcrise greşit, cărora li s-au falsificat astfel nu numai valorile fonetice şi morfologice, dar câteodată şi sensurile lexicale şi... vârstele, care au şi ele rosturile lor stilistice. Câteva exemple: abatoarele/ abatoriile, avocat/ advocat, albăstrie/ albăstruie, aristocraţi/ aristocratici, atlas alb/ atlaz alb, balerină/ baletistă, birou/ biurou, bolborosit/ borborosit, bonsumflat/ bosumflat, cărei/ căreia, căror/ cărora, cărui/ căruia, ce-l/ care-l, chef/ chief, competenţele/ competinţele, complet/ complect, complicaţii/ complicităţi, desenată/ desinată, economisit/ economist, egipteni/ egipţieni, englezească/ engleză, epistolele/ epistoliele (apostolului Pavel), ermetică/ hermetică, fulgerul/ fulgul, funcţionarilor/ funcţionarelor, iahnie/ iacnie, invitaţilor/ înviaţilor, înverşunare/ învierşunare, legitimaţiile/ legitimările, leilor/ leilori, locul/ local, ministrul/ ministerul, mormântului/ monumentului, năucit/ nălucit, negustorească/ negustoreasă, parfumurile/ parfumele, roţi/ roate, salată/ saladă, scâlciţi/ scâlcěi, simboluri/ simboale, somnoros/ somnuros, stofă/ ştofă, şofer/ şofeur, ţeteră/ ţiteră, uleiul de ricină/ uleiul de reţină, untdelemn/ undelemn etc., etc.

7. Tot pentru a evita rostirile confuze şi distonante de tipul submarin, suboală, subuşe, subbarbă, subboltă, subpat, subpernă etc., Tudor Arghezi foloseşte varianta subt a prepoziţiei ortografice, (dar nu întotdeauna şi eufonice), sub, înaintea tuturor cuvintelor, cu excepţia celor care încep cu litera t. Necunoscând nici această normă ortografică şi ortoepică argheziană, d-na îngrijitoare a aplicat, tot otova, norma academică sub. Dacă ar fi fost cât de cât curioasă şi ar fi dorit să înţeleagă de ce scriitorul al cărui patronimic îl poartă a preferat formei sub forma subt, şi ar fi deschis, pe lângă mai multe cărţi ale lui Tudor Arghezi, şi Dicţionarul explicativ al limbii române, ar fi văzut că Academia admite, ca variante ale formei sub, formele supt şi subt şi totodată ar fi dat cu ochii şi de etimonul latin subtus. Dar de ce să fi depus d-sa un asemenea efort, când este convinsă că ştie tot ceea ce trebuie să ştie de vreme ce "aria literară" a numelui Arghezi s-a extins şi asupra d-sale?

8. Mai puţin frapante decât erorile anterioare, pentru sensibilitatea filologului ale cărui dioptrii au întârziat mai mult pe paginile ediţiei Scrieri, dar mai grave, mai ruşinoase, mai compromiţătoare şi mai de ocară pentru ediţie şi pentru îngrijitoarea ei sunt numeroasele omisiuni de cuvinte şi sintagme, precum şi cam tot atât de numeroasele "intervenţii creatoare", ce te fac să presupui că îngrijirea s-a făcut în timpul unor distractive şedinţe aromitoare ale Camerei Deputaţilor, ce-i vor fi furat d-nei Domnica Theodorescu (alias Mitzura Arghezi) mintea de la trebi. Sau poate la bufetul Camerei, unde va fi fost uluită de inteligenţa încântătoarei tribune populare Maria Ciobanu. Iată numai câteva din omisiunile culese la colaţionarea prin sondaj a câtorva pagini: "profesorul, uitând de un asemenea candidat"/ "profesorul, uitând odată de un asemenea candidat"; "Făcând o jumătate de pas"/ "Făcând câte o jumătate de pas"; "acoperite de saci"/ "acoperite cu saci"; "ciuruitul lung de porţelan"/ "ciuruitul lung în porţelan"3; "tot aşa se întâmplă"/ "nu tot aşa se întâmplă"; "cât de frumos vorbeşte de dumneata"/ "cât vorbeşte de dumneata"; "care nu mai putea fi canalizată"/ "care nu mai putea să fie canalizată"; "divizându-şi totuşi ciorba din gură în ţâşnituri fragmentate"/ "divizându-şi, totuş, ciorba din gură în ţâşniri şi săriri fragmentate"; "între patru ochi"/ "în patru ochi"; "şi să-i înjur"/ "şi să-i şi înjur"; "că ea s-a uitat semnificativ"/ "că ea s-a uitat în ei şîn ochiţ semnificativ"; "cutremurul a lovit adânc"/ "cutremurul a lovit în adânc"; "Dumnezeu, natura deghizată şopti auzului decepţionat"/ "Dumnezeu, natura, materia deghizată şopti auzului decepţionat"; "al patrulea mormânt e al unei actriţe"/ "al patrulea mormânt din dreapta e al unei actriţe"; "să-i primesc numai pe morţi"/ "să-i primesc numai morţi"; "răpită dintr-un mormânt noaptea"/ "răpită dintr-un mormânt desfăcut noaptea" etc., etc.

Şi ca şi cum isprava îngrijirii neîngrijite nu ar fi fost de-ajuns ca s-o facă de râsul lumii pricepute, d-na Domnica Theodorescu, ispitită cum a fost întotdeauna, de parc-ar trăi sub povara unui blestem, de duhul aventurării pe neprocopsite şi pe nedesluşite în meserii străine de puterile sale, a mai scris şi o "prefaţă", un fel de compunere şcolară prin care cititorul este informat că prima ediţie a poemului Cimitirul Buna-Vestire a apărut în anul 1936 (ceea ce i se mai spune o dată în Curriculum vitae următor prefeţei), la Editura "Universalia" Alcalay, că pe domnul Alcalay îl mai chema şi Ocneanu şi că d-na Domnica Theodorescu (alias Mitzura Arghezi), întrebându-l "mai târziu" pe poet (d-sa îi spune, în prefaţă, "tata") "de ce la prima apariţie cartea a fost socotită roman, iar la celelalte reeditări s-a menţionat poem", scriitorul ar fi dat un fel de răspuns de autenticitatea căruia mă îndoiesc, nu numai din cauza "stilului". Dar să admit că Tudor Arghezi s-a exprimat aşa cum scrie d-na Theodorescu că s-a exprimat. La urma urmelor, fiecare om are dreptul la o memorie personală, mai fidelă sau mai infidelă. Nu înţeleg însă când îi va fi pus d-sa poetului întrebarea citată mai sus, de vreme ce, după prima publicare, în 1936, cartea nu a mai fost republicată decât o singură dată în timpul vieţii scriitorului, în volumul al 10-lea din ediţia "Scrieri", apărut în 1965, şi atunci pentru prima oară cu menţiunea "poem". "Celelalte reeditări" cu această menţiune, "poem", au apărut în anii 1968 şi 1983, deci după trecerea poetului Dincolo. Pentru că sunt sigur că doamna Domnica Theodorescu nu i-a pus lui Tudor Arghezi întrebarea reprodusă mai sus după 14 iulie 1967, data plecării lui definitive dintre noi, cei neadevăraţi, dar reali în carnea, în oasele şi uneori şi în afirmaţiile noastre mincinoase, am încă un motiv, temeinic, să mă îndoiesc de autenticitatea "răspunsului" dat de poet.

Mă întreb - zadarnic, de bună seamă că zadarnic, ca editor, dar nu numai ca editor -: oare ce zăcăşie o va fi împins pe d-na Theodorescu să comită această impietate, "îngrijirea" ediţiei din 1997 a poemului Cimitirul Buna-Vestire? Şi numai ca editor mă întreb: ce oare o va fi împiedicat pe aceeaşi doamnă zăcaşă să reproducă, în locul penibilelor d-sale scârţâitoare zigzaguri cu care bate fără nici un rost câmpii prefeţei, substanţiala şi elegant stilizata recenzie la Cimitirul Buna-Vestire semnată de Pompiliu Constantinescu în Vremea (an. IX, nr. 442, 1936, pp. 8-19)? Tot ignoranţa? Sau tot prea bunele sale înfumurate opinii despre sine? Cititorii ar fi câştigat multă bună înţelegere a cărţii argheziene din recenzia lui Pompiliu Constantinescu. Şi poate că şi d-na Domnica Theodorescu (alias Mitzura Arghezi), dacă... Dar prin cele trei puncte ale reticenţii intru iarăşi în parcela posibilităţilor care, vorba ceea, "nu se poate".




_________
1 Toate sublinierile de cuvinte din exemplele citate în acest articol îmi aparţin (G.P.)

2 în toate exemplele din acest articol, cuvântul care precede linia oblică este forma greşită din ediţia apărută în 1997, "îngrijită" de d-na Domnica Theodorescu, iar cel următor liniei oblice, este forma corectă din ultima ediţie originală sau din ediţia apărută în 1968.

3 Nu insist asupra lichidului despre al cărui ciuruit lung este vorba în carte şi nici asupra momentelor când devine utilizabil vasul de porţelan, dar în nici un caz scriitorul nu se referă la ciuruitul unui porţelan fluid.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara