Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Critica ediţiilor:
Cabotinaj filologic (I) de G. Pienescu


După ce am re- şi răs-citit textele celor două ediţii originale, din 1936 şi 1965, precum şi textul din ediţia apărută în 1997, toate ale poemului Cimitirul Buna-Vestire, buchisindu-le paralel, cu creionul în mână, şi totodată comparându-le, pentru a-mi da seama şi a da seama cu obiectivitate de valoarea textologică a ultimei ediţii, îngrijite şi prevăzută cu prefaţă şi curriculum vitae de d-na Domnica Theodorescu (alias Mitzura - cu tz! - Arghezi), cred că n-ar mai trebui să lungesc vorba, ci să închei această frază - şi de ce nu şi articolul - cu concluzia impusă de analiza celor peste 400 de fişe extrase: d-na îngrijitoare menţionată ne oferă, în ediţia citată, un jalnic şi ridicul spectacol de cabotinaj filologic, care necinsteşte, prin incompetenţă şi nepăsare, textul uneia din cele mai frumoase cărţi ale lui Tudor Arghezi, nume pe care d-sa îl poartă nu după cum afirmă cu fatuitate în Curriculum vitae (p. IV) prin extinderea "ariei literare", ci prin extinderea ariei patronimice Arghezi. Mă întreb - bineînţeles că zadarnic -, de unde atâta lipsă de spirit autocritic, de unde atâta râvnă în necuviinţă şi necumpătare, de unde atâta lipsă de bun-simţ la descendenta biologică a unui poet ieşit din rândul lumii poeţilor de rând, care îşi migălea scrisoarea, fiind mereu nemulţumit de "mâzgălelile" lui, cum îşi numea cu sinceră, profundă, mistică sfială scrisele? Şi de ce i s-a permis numitei doamne să degradeze, să vicieze, să corupă textul acestui poem prin expresiile neruşinatelor sale nepriceperi? Numai în virtutea copyright-ului? Dacă printre înţelesurile româneşti ale copyright-ului există şi dreptul succesorilor biologici de a batjocori operele părinţilor, fără îndoială că va trebui să supunem înţelesurile respective unor severe analize şi să interzicem, printr-un codicil la Legea dreptului de autor, exercitarea acestui abuz şi ale câtorva altora ce reprezintă ameninţări inculte la adresa literaturii noastre. Dar cum tema acestui articol este cea înscrisă în titlu, iar spaţiul rezervat lui este, totuşi, limitat, trebuie să mă întorc la ediţia îngrijită de d-na Domnica Theodorescu a poemului arghezian Cimitirul Buna-Vestire. însă nu mai înainte de a deschide o paranteză ce mi se pare necesară.

Lucrând treisprezece ani alături de Tudor Arghezi, este adevărat, cu intermitenţe mai mari sau mai mici între anii 1954 şi 1960, dar zilnic din 1960 până în 1967 (cu excepţia sărbătorilor şi a perioadelor văratice, când poetul pleca, împreună cu toată familia, în Elveţia, ca să se odihnească ori pentru diverse tratamente medicale), l-am ajutat, după cum am mai mărturisit, în măsura cunoştinţelor mele bibliografice şi filologice, la elaborarea celor trei sau patru planuri ale ediţiei (ultimul în 61 de volume), la definitivarea textelor - copiate sau înregistrate bibliografic de mine -, pe care i le-am citit ŕ haute voix (pentru a-i cruţa de oboseală ochiul valid şi pentru că el a acceptat, din mai multe "citanii", numai "citania" mea), o dată sau de două ori, înscriind pe pagini modificările dictate, unele de doar câteva cuvinte, altele mai ample, cum sunt cele din primele 29 de volume, deci şi din Cimitirul Buna-Vestire, unde sunt mult modificate câteva capitole din partea a III-a a ediţiei întâi (1936). Desigur, din colaborarea cu Tudor Arghezi la definitivarea planurilor, a cuprinsului ediţiei şi apoi a cuprinsului fiecărui volum, precum şi, mai cu seamă, la definitivarea textelor, m-am ales - ca tot omul cel mereu nemulţumit de ceea ce a făcut pentru că i se pare că ar fi putut să facă mai bine făcutul - cu destule insatisfacţii profesionale. Cele mai multe şi mai sâcâitoare au fost şi au rămas cele provenind din diversităţile ortografice. Numărul lor a descrescut, treptat, de la volum la volum, dispărând, în foarte mare parte, după apariţia volumului al 9-lea din Scrieri, când am ajuns, în colaborarea cu Tudor Arghezi - un scriitor cu peniţa atentă la respectarea unei ortografii cât mai fonetice, dar totodată ostil oricărei sugestii ce i se părea că aduce a pedanterie de belfer -, la ceea ce aş numi o "intimitate filologică". Datorită acestei "intimităţi", care ar fi fost foarte bine să se manifeste mai devreme, el a considerat că-mi sunt necesare precizările unor exigenţe ce-i erau proprii, privind punctuaţia, accentele silabelor şi frazelor şi grafiile, până la relaţiile dintre cuvintele aceleiaşi fraze, de pe aceeaşi pagină, din aceeaşi tabletă, dar fără să rostim cuvântul "topică"; iar eu am socotit că pot - în sfârşit! - şi că trebuie să-i împărtăşesc nelămuririle mele. Şi tot atunci, în câteva pauze de lucru, a venit vorba despre ediţia viitoare, de "opere", cu note şi "varietăţi", şi tot atunci, într-altă dimineaţă şi într-altă pauză de lucru, mi-a arătat dulapul său cu manuscrise.

Dar era vorba despre diversităţile ortografice din ediţia Scrieri, din ce în ce mai puţine, până la volumul al 10-lea. Dar nu pot să afirm că volumul al 10-lea al Scrierilor (Cimitirul Buna-Vestire) corespunde tuturor exigenţelor ortografice argheziene. însă m-am străduit să aplic normele stabilite sau deduse din dialogurile cu poetul în ediţia poemului publicată de mine în 1968, la Editura "Minerva", în colecţia "Biblioteca pentru toţi", nr. 434.

închizând aci paranteza de mai sus, care sper să se vadă că nu a fost deschisă degeaba, mă întorc la ediţia poemului, îngrijită - după cum scrie pe coperta interioară - de d-na "Mitzura Arghezi".

Domnia-sa preia (ca să spun aşa), fără menţionarea "textului de bază" - menţionare obligatorie conform deontologiei filologice - textul ediţiei din 1968. Nici o supărare, deocamdată! Dar este prima dovadă din multele pe care le am la îndemână că d-sa nici filologă nu este, după ce a încercat să fie atâtea altele şi (vorba ardeleanului) "nu i-a succes". Că a preluat ediţia din 1968, se vede nu numai din copierea câtorva greşeli de tipar, ci şi din reproducerea ad litteram, în ediţia "îngrijită" de d-sa, la pp. 75 şi 122 a notelor sublineare de la pp. 135 şi 225 din ediţia matcă. Supărarea începe o dată cu constatarea calităţii filologice a "preluării" sau a "reproducerii".

Printre alte dezavantaje, în raport cu alţi cărţari, d-na Domnica Theodorescu îl are şi pe acela de a nu fi lucrat împreună cu Tudor Arghezi nici măcar o pagină din ediţia Scrieri şi nici din alte ediţii de versuri sau de proze argheziene, între anii 1954 şi 1967. Deci d-sa habar n-a avut şi habar nu are de normele de pregătire pentru tipar ale textelor scriitorului. De bună seamă, nimeni nu este vinovat de neştiinţele lui şi fără îndoială că aria ignoranţilor în multe din cunoştinţele lumii este mult mai largă decât cea a neignoranţilor. Vinovăţia ignorantului o începe prostia lui fudulă în clipa când, închipuindu-şi că ştie să facă ceea ce nu ştie, se amestecă în treburile ştiutorilor şi strică ceea ce era bine făcut, sau face prost ceea ce ar fi putut să fie bine făcut de un şcolit în meserie, devenit meşter prin îndeletnicire continuă cu meşteşugul învăţat. D-na Domnica Theodorescu nu are nici studiile elementare necesare pentru a se pricepe cât de cât să facă o ediţie şi cu atât mai puţin cum trebuie să fie lucrată o carte din scrierile lui Tudor Arghezi, cum este Cimitirul Buna-Vestire. D-sale i se potriveşte vorba veche (niţel adaptată): "Filologă ageamie, n-are praxis ca să ştie. Această lipsă de praxis şi nu numai de praxis va fi argumentată, cu "oarece" pedanterie necesară, în numărul următor.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara