Rasismul există pretutindeni în lume, pentru că e, probabil, inerent naturii umane: instinctiv, omul nu este bun. Indivizi excepţionali au creat religia, educaţia şi principiile morale pentru a încerca să corijeze fondul nostru nativ, asupra căruia înţelepţii n-au avut niciodată vreo îndoială. Nici o lege şi nici o măsură coercitivă nu poate ameliora privirea pe care omul de o anumită culoare o aruncă omului de altă culoare. ţări dintre cele mai civilizate nu scapă blestemului ancestral.
în Brazilia însă, din fericire, lucrurile stau şi la acest capitol ceva mai bine. Statul brazilian nu a emis legi de "discriminare pozitivă", n-a inventat pedepse cu închisoarea şi amenda pentru insulte cu iz rasist - şi asta dintr-un motiv simplu: în Brazilia rasismul este absent în viaţa cotidiană. Lipsesc sutele de gesturi de fiecare zi, existente în aproape toate ţările, şi care definesc dincolo de orice prevedere legală rasismul în acţiune. Indiferent de starea lor socială ori de educaţie, brazilienii sunt, din punct de vedcere rasial, cei mai toleranţi dintre oameni.
Prima negare a urîtelor obiceiuri s-a înfăptuit cu cinci secole în urmă, cînd portughezii ajunşi în Lumea Nouă au acceptat, apoi au practicat intens, mixajul sexual. Lucrurile au evoluat după aceea normal pe făgaşul imprimat de primii conchistadori; rasele au început să se amestece între ele, abolind astfel însăşi baza intoleranţei. Despre ce rasism mai poate fi vorba într-o ţară unde majoritatea populaţiei nu numai că nu-şi poate revendica o apartenenţă rasială unică şi sigură, dar nici măcar nu pare interesată de asemenea chestiuni.
E drept că şi în Brazilia albii în stare pură au format şi formează pătura conducătoare; şi în Brazilia albii sunt, în general, mai bogaţi decît negrii ori amerindienii. Dar în Brazilia albii nu se uită cu dispreţ la oamenii de culoare, iar aceştia din urmă nu-i invidiază pe albi pentru că sunt albi, ci doar pentru că sunt mai bogaţi. Şi aici bogatul îl priveşte pe sărac cu milă ori cu dispreţ, dar nu pentru că e negru ori amerindian. în raporturile inter-umane, culoarea joacă un rol cu totul neglijabil.
Mi-a rămas vie în minte o întîmplare comică din urmă cu zece ani. La Universitatea din Brasília sosise, ca profesor-invitat, o negresă americană, universitară din New York, cu capul plin de ideile stîngii academice şi care îşi propusese să ţină un seminar-dezbatere despre... marginalizarea intelectualilor negri în Brazilia. încă de la prima sa întîlnire cu studenţii, profesoara n-a reuşit să se facă prea bine înţeleasă: tinerii brazilieni nu pricepeau ce doreşte de la ei această doamnă newyorkeză. După cîteva săptămîni de eforturi militante, profesoara a trebuit să renunţe la proiectul iniţial şi a propus altă temă. Stupoarea aşternută pe figura ei, în urma contactului cu studenţii locali, nu i s-a mai şters pînă la întoarcerea în Statele Unite (ceva mai precipitată decît planul iniţial). Bănuiesc că cei cîţiva studenţi pe care, pînă la urmă, profesoara i-a păstrat totuşi au frecventat orele ei doar pentru a-şi perfecţiona engleza.
Numărul raselor din Brazilia? Imposibil de determinat cu precizie. îmbinările inter-rasiale primare (alb plus negru, negru plus galben, alb plus galben etc.) le dublează pe cele general cunoscute, iar combinaţiile petrecute între rasele de bază şi diversele mixaje cresc aiuritor: tabla de şah nu ajunge pentru a le identifica. Asta doar biologic. Pentru că, în realitate, există în Brazilia o singură rasă, rasa braziliană, unică, indescriptibilă, neomologată ca atare de etnologi, dar expansivă, triumfătoare şi ocupînd un teritoriu aproape la fel de întins ca Europa.
