Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
Bifarea de Rodica Zafiu


E bine să ne ferim de obsesia de a descoperi specificul naţional în orice ocazie sau întîmplare general-umană. Evoluţia semantică şi succesul actual al verbului a bifa reprezintă totuşi un fapt – mărunt, dar semnificativ – care pare a întări unele stereotipuri (autocritice) ale imaginii despre sine. Chiar dacă verbul e un împrumut (nu foarte vechi) din franceză, sensul figurat cu care se foloseşte tot mai mult constituie, se pare, o evoluţie în interiorul limbii române. De altfel, chiar sensul propriu al cuvîntului prezintă o anume deviere faţă de sursă: în Petit Robert 1991, biffer apare cu înţelesul de „tăiere de pe listă”, ştergere, anulare, suprimare printr-o linie energică. În DEX 1996, a bifa e definit ca „a pune un mic semn (în formă de «v») la numite cifre sau cuvinte dintr-un registru, dintr-o listă etc. spre a şti că au fost verificate, controlate etc.” Cu un pas mai departe, reprezentînd lucrurile care trebuie făcute ca fiind plasate pe o listă imaginară, bifarea metaforică semnifică rezolvarea lor rapidă şi superficială, „aşa, ca să fie”. A bifa intră astfel în seria cuvintelor ironice care denumesc acţiuni din sfera „formelor fără fond”, a principiului „repede şi prost”: lucrul de mîntuială, expedierea, fuşereala, rasoleala etc.

De fapt, a bifa se foloseşte în prezent foarte mult (inclusiv în mediile electronice), pentru a indica modul de alegere a unei opţiuni din mai multe: de la testele-grilă pînă la programele computerizate, în care se aleg anumite variante de funcţionare („puteţi bifa cele două căsuţe”, „se va bifa căsuţa corespunzătoare”, „se va bifa una dintre variantele a sau b”). În acest sens tehnic, cuvîntul şi-a dezvoltat recent şi o familie lexicală, încă neînregistrată de dicţionarele noastre, cuprinzînd în primul rînd substantivul (derivat regresiv, postverbal) bifă, precum şi verbul a debifa. Substantivul feminin bifă e destul de frecvent, mai ales în programele de computer, în care corespunde unui semn grafic „obiectualizat”: „Atenţie, însă, că fereastra aceasta are un pătrăţel micuţ în stânga jos în care se află o bifă. Scoateţi-i bifa şi daţi-i close” (kool-yo.home.ro). Substantivul e folosit mai ales la singular - „se pune o bifă în dreptul căsuţei” (classoft.ro); „toţi cei care au această bifă în dreptul numelui lor au identitatea verificată” (proz.com) -, dar poate apărea şi la plural („o listă plină de ştersături şi bife cu creionul”, 121.ro). Bifa şi bifarea au uneori un sens precis, restrîns la un anume simbol vizual, dar cel mai adesea sînt folosite cu înţeles mai larg, care acoperă recursul la semne grafice diferite. Mai rar e verbul a debifa (cu derivatul substantival debifare), format tot în legătură cu programele de computer, în care ştergerea semnului e o operaţie curentă („se deselectează bifa din stânga”, seattle.ro) şi care nu lasă urme: „casetele (...) se pot bifa / debifa funcţie de situaţia proprie a angajatului”; „Bifarea / debifarea se realizează cu click mouse” (dgfpbh. rdsor. ro).

Operaţia esenţială care a determinat evoluţia semantică a verbului a bifa nu este totuşi cea a testului-grilă sau a opţiunilor informatice, ci aceea – tradiţională - a listei, pe care bifarea produce o rapidă simplificare şi eliberare. Contextele în care cuvîntul e folosit cu acest sens sînt ironice: “Toţi sînt nişte fraieri, dar trebuie bifat şi dreptul lor de a-şi da cu părerea” (Evenimentul zilei, 3345, 2003, 1). În discursul politic şi jurnalistic, apar adesea acuzaţii pentru ceea ce se consideră a fi o simplă bifare: reformele „sunt făcute pe jumătate, pentru a se mai bifa un articol de pe listă” (urr.ro). Bifatul e periculos în măsura în care substituie acţiuni mai substanţiale: „Acest stil de a bifa acţiuni de cercetare şi tehnologizare, pentru care s-au primit bani de la buget, bani colectaţi de la firmele particulare, m-a catapultat înapoi cu cel puţin un deceniu” (Computerworld Romania, 13, 1996); „bineînţeles că Bucureştiul are nevoie de o sărbatoare de acest gen, dar nu făcută doar ca să se bifeze câteva puncte la capitolul imagine” (miculparis.ro); „trebuie schimbări şi iniţiative de esenţă şi nu bifări ale unor activităţi de circumstanţă” (ad-astra.ro).

Nu sînt totuşi excluse folosirile figurate serioase, sau cel puţin nemarcate negativ, în care a bifa poate însemna, contextual, chiar „a rezolva” („Cabinetului... îi revine sarcina de a «bifa» toate măsurile de restructurare pe care le-a amânat de când se află la guvernare”, Adevărul economic, 35, 2003, 23), „a include” („persoane voluntare care-şi pot bifa cu adevărat activitatea în CV-urile lor”), „a aminti, a menţiona” („Despre UTA se va scrie destul în această iarnă, aşa că vom bifa doar câteva aspecte”, fotbalvest.ro).

Să constatăm, aşadar, că de curînd am mai bifat un an (şi, în imediat, că am mai bifat un articol).

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara